Cum poate fi redus diagnosticul clinic la copiii care prezintă simptome de autism

30 09. 2021, 16:00
Credit foto: Shutterstock

Despre autism se știe că modificările care intervin la nivelul creierului și cauzele au loc înainte de naștere. Noile cercetări sugerează că o intervenție la copiii care prezintă semne timpurii de autism a redus diagnosticul clinic cu două treimi.

Tulburarea spectrului autist sau TSA descrie un set cuprinzător de condiții care afectează abilitățile sociale, motorii și comunicarea unei persoane.

Diagnosticul se bazează pe criterii cum ar fi deficiențele persistente în interacțiunile sociale, precum și emoțiile reciproce, lipsa de interes față de prieteni, vorbirea sau mișcările repetitive și reacțiile adverse sau pozitive la stimuli, scrie Science Times.

Acestea sunt, de fapt, dovezile că o intervenție în timpul copilăriei ar putea duce la o îmbunătățire substanțială a dezvoltării sociale a celui mic, susține Jonathan Green, autorul studiului și cercetător în psihiatrie infantilă la Universitatea din Manchester.

De obicei, autismul poate fi diagnosticat la vârsta de aproximativ doi ani a copilului, deși există și semne care pot apărea mult mai devreme, cum ar fi evitarea contactului vizual și refuzul de a vorbi.

Concluziile cercetătorilor după ce au urmărit peste 100 de copii cu semne de autism

Autorii studiului sunt interesați de aceste simptome care apar foarte devreme, de aceea au urmărit peste 100 de sugari care au prezentat semne de autism timpuriu, cu vârsta de la nouă luni și până la trei ani, într-un experiment randomizat.

50 dintre copiii care au participat la studiu au primit un tratament numit iBASIS-Video Interaction to Promote Positive Parenting sau iBASIS-VIPP, care îi învață pe părinți să schimbe modul în care interacționează cu micuții pentru stimularea dezvoltării lor socio-comunicativă, în timp ce ceilalți 53 au primit îngrijiri standard.

Tratamentul iBASIS-VIPP lucrează cu diferențe unice ale fiecărui copil și dezvoltă un mediu social care îl ajută să învețe într-un mod benefic pentru el. Această abordare recent descoperită este ceea ce cercetătorii numesc un tratament „mediat de părinți”.

Rezultatul este unul remarcabil, deși există detalii esențiale care ar mai trebui cercetate.

În primul rând, copiii care au participat la studiu au fost urmăriți doar până la vârsta de trei ani și, chiar dacă este o vârstă tipică pentru diagnosticarea clinică a autismului, este plauzibil ca simptomele la unii dintre acești micuți să se schimbe și să apară în viitor.

De asemenea, diagnosticarea autismului reprezintă un pas esențial pentru prescrierea tratamentului.

Citește și:

O nouă genă implicată în tulburarea de spectru autist a fost identificată

Cercetările arată o legătură între deficiența microbiomului intestinal și tulburarea de spectru autist

Gena responsabilă pentru unul dintre cele mai agresive tipuri de cancer, descoperită de cercetători