Sonda BepiColombo a trimis primele imagini cu Mercur. Survolarea planetei a fost impecabilă

04 10. 2021, 18:00

Nava spațială BepiColombo, o colaborare a Agenției Spațiale Europene și JAXA, a trimis primele sale imagini cu Mercur, cea mai apropiată planetă de la Soare.

Imaginile au fost obținute după aproape trei ani de la lansarea misiunii fără echipaj de către racheta Ariane 5. Camerele de fotografiat atașate de sonda BepiColombo au surprins imagini alb-negru, a anunțat ESA într-un comunicat de presă.

Însă, nava spațială a ajuns pe partea întunecată a planetei, astfel că nu a avut parte de condițiile ideale pentru fotografiere la cea mai apropiată distanță de Mercur, o altitudine de 199 kilometri, astfel că cea mai apropiată imagine a fost produsă la 1.000 de kilometri depărtare.

Regiunea surprinsă în imagini este emisfera nordică a planetei Mercur, inclusiv cratere uriașe și o zonă inundată de lavă în urmă cu miliarde de ani.

Ce va studia sonda BepiColombo și cât va mai dura misiunea?

„Survolarea a fost impecabilă și este incredibil să vedem, în sfârșit, planeta noastră țintă”, a spus Elsa Montagnon, Manager al Operațiunilor Navei Spațiale din cadrul misiunii.

Misiunea BepiColombo va studia toate aspectele planetei misterioase, de la nucleul său până la procesele de la suprafață, câmpul magnetic și exosfera, „astfel încât să înțelegem mai bine originea și evoluția planetei celei mai apropiate de steaua sa gazdă”, a adăugat ESA.

Credit foto: ESA/BepiColombo/MTM, CC BY-SA 3.0 IGO

Mercur este, de asemenea, singura planetă stâncoasă ce orbitează Soarele, în afară de Pământ, care are un câmp magnetic. Câmpurile magnetice sunt generate de un nucleu lichid, însă, având în vedere dimensiunea sa, nucleul lui Mercur ar fi trebuit să se răcească și să fie solid până acum, la fel ca în cazul lui Marte.

Această anomalie ar putea fi cauzată de unele elemente din compoziția nucleului, ceva ce instrumentele sondei BepiColombo vor măsura cu mai mare precizie decât a fost posibil până acum.

La suprafață, Mercur este o planetă a extremelor, trecând de la zile fierbinți cu aproape 430 de grade Celsius și până la nopți foarte reci care ajung la minus 180 de grade Celsius. Aceste zile și nopți durează aproape trei luni pământene fiecare.

BepiColombo este așteptată să facă încă cinci survolări cu Mercur

Misiunile anterioare au detectat dovezi ale gheții în cele mai adânci colțuri ale craterelor polare de pe Mercur. Oamenii de știință speculează că aceasta s-ar fi acumulat de pe urma cometelor care s-au prăbușit pe suprafața planetei, potrivit Science Alert.

BepiColombo este așteptată să facă încă cinci survolări cu Mercur. Sonda nu a putut fi trimisă direct pe Mercur pentru că forța gravitațională a Soarelui este atât de puternică încât ar fi necesară o manevră puternică de frânare pentru a plasa satelitul cu succes, astfel fiind nevoie de prea mult combustibil pentru o navă spațială de această dimensiune. Misiunea va durea încă cinci ani.

Gravitația produsă de Pământ și Venus, cunoscută drept asistență sau „praștie” gravitațională, permite sondei BepiColombo să încetinească „în mod natural” în timpul călătoriei sale.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Sonda BepiColombo, așteptată să facă prima survolare a planetei Mercur

Mercur ar putea avea depozite de gheaţă care s-au format în condiţii extreme

Cele mai mari trei cutremure detectate pe Marte de sonda InSight

Sonda spațială Voyager a detectat un sunet persistent dincolo de sistemul nostru solar