Dovezi ale vieții antice, găsite într-un rubin pentru prima oară. Conține carbon-12 de origine organică

28 10. 2021, 18:00

Un rubin care s-a format în scoarța Pământului în urmă cu 2,5 miliarde de ani conține dovezi ale vieții antice.

Blocate în interiorul nestematei, geologii au identificat reziduuri sub formă de carbon pur numite grafit care, spun savanții, cel mai probabil au origine biologică, fiind rămășițele unui microorganism antic din perioada dinaintea apariției vieții multicelulare pe Pământ.

„Grafitul din interiorul acestui rubin este cu adevărat unic. Aceasta este prima oară când vedem dovezi ale vieții antice în roci ce conțin rubine”, a spus geologul Chris Yakymchuk de la Universitatea Waterloo din Canada.

„Prezența grafitului ne oferă indicii despre formarea rubinelor în acest loc, ceva ce este imposibil de stabilit doar în funcție de culoarea și compoziția chimică a pietrei prețioase”, a adăugat Yakymchuk.

Cele mai vechi depozite de rubine din lume

Rubinele se formează în condiții de căldură și presiune intensă la granițele tectonice ale Terrei, acolo unde subducția tectonică și coliziunile creează mediul potrivit. Pietrele sunt îmbibate cu nuanțele lor intense datorită prezenței cromului, un element chimic rar. Cu atât cromul este mai abundent, cu atât mai roșiatice o să fie nestematele.

La fel ca toate mineralele, puritatea și claritatea rubinelor variază. Procesele de formare pot duce la prezența impurităților. Asta ar putea face pietrele nepotrivite pentru bijuterii, însă de-a dreptul fantastice pentru știință.

Yakymchuk și colegii săi studiau rubine în Groenlanda, acolo unde sunt situate cele mai vechi depozite cunoscute ale lumii. În timp ce studiau mostre, cercetătorii au descoperit grafitul.

Grafitul se poate forma abiotic, adică prin procese minerale și chimice. Totuși, acesta poate fi și un biomarker semnificativ. O cale de a diferenția procesul de formare este determinarea izotopului de carbon, care este forma aceluiași element cu diferite numere de neutroni în nucleu, adică mase atomice, potrivit Science Alert.

Viața pe Pământ era extrem de limitată în urmă cu 2,5 miliarde de ani

Spre exemplu, carbon-14 este radiocarbonul celebru pentru utilizarea la datarea cu precizie a artefactelor fizice. Se formează abiotic în atmosfera Pământului. Cel mai ușor izotop natural al carbonului stabil de pe Terra este carbon-12, iar izotopul său este găsit din abundență pe Pământ, apărând în organisme vii.

Cercetătorii au găsit grafit de carbon-12 în rubin, în cantități în concordanță cu origine organică. Asftel, cunoscând și vârtsa nestematei, cercetătorii au stabilit ce ar putea fi acea origine organică, având în vedere că viața pe Pământ din urmă cu 2,5 miliarde de ani era extrem de limitată.

„Având în vedere cantitatea crescută de carbon-12 din grafitul acesta, noi am concluzionat că atomii de carbon au fost cândva viață antică, cel mai probabil microorganisme precum algele albastre-vezi din familia cyanobacteria”, a explicat Yakymchuk.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Fizicienii au realizat cea mai precisă măsurătoare din lume a duratei de viață a neutronilor

Vrei să trăiești veșnic? Nu există nicio limită teoretică a duratei de viață a omului

De ce nu este apă pe Marte? Viața pe Planeta Roșie, limitată de dimensiunile sale mici

Un studiu arată câte minute pierzi din viață după ce mănânci un hot dog