O coliziune între două nave spațiale pe orbita Lunii, evitată în ultimul moment

23 11. 2021, 10:00

Chiar și orbita Lunii, nu doar cea a Pământului, devine tot mai aglomerată din cauza obiectelor trimise în spațiu de omenire.

În luna octombrie, sonda Lunar Reconnaissance Orbiter de la NASA a fost nevoită să-și ajusteze orbita pentru a se feri din calea sondei Chandrayaan-2 Orbiter trimisă de India, potrivit unui comunicat de presă dat publicității de Organizația de Cercetare Spațială din India (ISRO).

La data de 20 octombrie 2021, cele două nave spațiale s-au apropiat prea mult de polul nord al Lunii.

„Lunar Reconnaissance Orbiter de la NASA și Chandrayaan-2 nu au fost în pericol”

Potrivit comunicatului de presă emis de ISRO, „separarea radială dintre cele două nave spațiale ar fi fost mai scăzută de 100 metri și cea mai apropiată distanță ar fi fost de doar 3 kilometri la acel moment”.

Astfel, oamenii de știință de la NASA și ISRO au ajuns la concluzia că trebuie să modifice traiectoria sondelor pentru a evita o coliziune la data de 18 octombrie.

„O astfel de coordonare între agenții spațiale este o parte continuă din operațiunile care asigură siguranța sateliților din jurul Lunii”, a precizat Nancy Jones, purtător de cuvânt al NASA de la Centrul Goddard pentru Zbor Spațial.

Ce ar fi însemnat o coliziune între două nave spațiale pe orbita Lunii?

„În niciun moment, sonda Lunar Reconnaissance Orbiter de la NASA și Chandrayaan-2 nu au fost în pericol”, a adăugat Jones.

Evenimentul evidențiază cât de importantă este monitorizarea obiectelor create de om și cât de necesară este cooperarea internațională. O coliziune de acest fel ar fi însemnat un preț usturător pentru ambele națiuni și ar fi putut pune în pericol alte operațiuni importante și chiar vieți omenești.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Roverul Curiosity al NASA a găsit molecule organice nedescoperite până acum pe Marte

Astronauții din programul Artemis al NASA nu vor ateriza pe Lună înainte de 2025

Angajat la NASA din greșeală. Pățania unui inginer, virală pe rețelele de socializare

NASA spune că trebuie să stabilim ce se va întâmpla atunci când descoperim viața dincolo de Pământ