Rezistența la antibiotice ucide acum mai mulți oameni decât HIV/SIDA sau malaria

21 01. 2022, 17:00
Sursa foto: Shutterstock

Rezistența antimicrobiană reprezintă o amenințare semnificativă pentru omenire, au avertizat liderii în sănătate după ce un studiu a dezvăluit că rezistența la antibiotice a devenit o cauză principală de deces la nivel global, fiind responsabilă pentru 3.500 de morți în fiecare zi.

Peste 1,2 milioane de oameni (posibil chiar mai mulți) au murit în 2019 în urma infecțiilor rezistente la antibiotice, potrivit celor mai ample estimări de până acum asupra impactului global al rezistenței antimicrobiene (RAM).

Analiza a cuprins peste 200 de țări și teritorii. Studiul publicat în prestigiosul jurnal The Lancet a arătat că rezistența la antibiotice ucide mai mulți oameni decât HIV/SIDA sau malaria. Sute de mii de decese au loc din cauza unor infecții comune, care până acum puteau fi tratate, pentru că bacteriile care le cauzează au dobândit rezistență la tratament.

Rezistența la antibiotice, direct responsabilă pentru 1,27 milioane de decese

„Aceste noi date dezvăluie adevărata amploare a rezistenței antimicrobiene la nivel mondial și sunt un semnal clar că trebuie să acționăm acum pentru a combate acest pericol”, a spus profesorul Chris Murray, unul dintre autorii studiului.

Analiza a arătat că rezistența la antibiotice a fost direct responsabilă pentru 1,27 milioane de decese la nivel global, fiind asociată cu aproximativ 4,95 milioane de decese în 2019. Prin comparație, HIV/SIDA și malaria au cauzat respectiv 860.000 și 640.000 de decese în 2019.

Rezistența antimicrobiană reprezintă un risc pentru oamenii de toate vârstele

Deși rezistența antimicrobiană reprezintă un risc pentru oamenii de toate vârstele, copiii sunt cei mai predispuși. 1 din 5 decese atribuit rezistenței la antibiotice a avut loc la copii cu vârsta sub cinci ani, potrivit The Guardian.

În țările dezvoltate, rezistența la antibiotice a cauzat în mod direct 13 decese la fiecare 100.000 de locuitori și a fost asociată cu 56 de decese la 100.000 de persoane. În Europa Occidentală, peste 51.000 de oameni au murit în mod direct în urma RAM.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Aurul, arma secretă neașteptată în lupta cu bacteriile rezistente la antibiotice

A fost dezvoltat primul „medicament viu” care tratează bacteriile rezistente la antibiotice

Un studiu amplu sugerează că antibioticele pot crește riscul apariției cancerului de colon

Rezistența la antibiotice, descoperită la urșii bruni din pădurile izolate ale Suediei