Cercetările arată că sateliții naturali ar putea indica ce anume face planetele locuibile
Luna noastră este deosebit de importantă pentru Pământului așa cum îl știm astăzi. Luna controlează lungimea zilelor și mareele oceanice, care afectează ciclurile biologice ale tuturor formelor de viață de pe planetă. Luna contribuie, de asemenea, la clima Pământului prin faptul că stabilizează rotația axei, astfel oferind un mediu ideal pentru ca viața să se dezvolte și să evolueze.
Având în vedere că Luna este atât de importantă pentru viața de pe Terra, oamenii de știință teoretizează că un satelit ar putea fi benefic pentru viața pe alte planete. Majoritatea planetelor au sateliți, însă Luna planetei noastre este diferită fiindcă este mult mai mare în comparație cu Pământul. Raza Lunii este mai mare de un sfert din raza Pământului, un raport mult mai pronunțat decât majoritatea sateliților altor planete.
Miki Nakajima, profesor de științe ecologice la Universitatea din Rochester, New York, SUA, consideră că acea diferență este semnificativă. În cadrul unui nou studiu, publicat în jurnalul Nature Communications, Nakajima și colegii de la Institutul de Tehnologie din Tokyo și Universitatea din Arizona au analizat procesele de formare de sateliți și au concluzionat că doar anumite tipuri de planete pot forma sateliți care sunt mari în comparație cu planetele lor gazdă.
„Ne așteptăm ca exolunile să fie pretutindeni”
„Prin înțelegerea proceselor de formare a sateliților, avem un cadru mai restrâns în ceea ce privește căutarea planetelor asemănătoare cu Terra. Ne așteptăm ca exolunile (sateliții care orbitează planete în afara Sistemului Solar) să fie pretutindeni, însă până acum nu am confirmat niciuna”, a explicat Nakajima.
Numeroși oameni de știință au crezut că Luna noastră a fost generată de o coliziune între un proto-Pământ (planeta în primele etape de dezvoltate) și un obiect de impact uriaș, de mărimea lui Marte, în urmă cu 4,5 miliarde de ani. Coliziunea ar fi rezultat în formarea unui disc parțial vaporizat în jurul Pământului, care în cele din urmă s-a transformat într-un satelit.
Pentru a afla dacă alte planetele pot forma sateliți în mod similar, Nakajima și colegii săi au desfășurat simulări de impact pe computer, cu mai multe planete ipotetice similare Pământului. Aceștia sperau să afle dacă un impact ar putea crea un disc parțial vaporizat, arată Science Daily.
Cercetătorii au descoperit că planetele stâncoase cu mase de șase ori mai mari decât cea a Pământului și planetele înghețate mai mari cu o masă decât Terra au produc discuri complet vaporizate, iar aceste discuri complet vaporizate nu sunt capabile să formeze sateliții mai mari.
Încă nu am identificat un satelit care orbitează o planetă în afara Sistemului Solar
„Am concluzionat că dacă planeta era prea masivă, aceste coliziuni ar fi produs discuri complet vaporizate pentru că impactul între planete masive este în general mai energetic decât cel între planetele mici”, a spus Nakajima.
În urma unui impact care produce un disc vaporizat, în timp, discul se răcește și apar elementele de bază pentru formarea satelitului. În cadrul unui disc vaporizat complet, elementele de bază din disc se prăbușesc prea rapid pe planetă. Prin comparație, dacă discul este doar parțial vaporizat, elementele fundamentale nu trec prin așa ceva.
Limitele descrise de Nakajima și colegii săi sunt importante pentru astronomii care studiază Universul. Cercetătorii au detectat mii de exoplanete și posibile exoluni, însă nu au identificat un satelit care orbitează o planetă în afara Sistemului Solar.
„Căutarea de exoplanete s-a concentrat de obicei pe planete cu mase de șase ori mai mari decât cea a Pământului. Noi propunem că ar trebui de fapt să avem în vedere planete mai mici pentru că sunt probabil candidați mai potriviți pentru a găzdui sateliți mai mari”, a subliniat Nakajima.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Premieră! Vapori de apă descoperiți pe Ganymede, unul dintre sateliții lui Jupiter
Armata Statelor Unite avertizează: China dezvoltă arme capabile să distrugă sateliții de pe orbită