Test de cultură generală. Cine a inventat computerul?

23 03. 2022, 09:30

Primul computer care să semene cât de cât cu mașinăriile moderne a fost inventat de Charles Babbage între anii 1833 și 1871.

Acesta a dezvoltat un dispozitiv, un motor analitic și a lucrat la acesta pentru aproape 40 de ani.

Era vorba de un computer mecanic care era suficient de puternic pentru a efectua calcule simple, modelări nu atât de complexe, dar care erau totuși ceva extraordinar pentru vremea respectivă, potrivit How Stuff Works.

Acesta a fost un matematician și inventator britanic, școlit la Universitatea Cambridge. Acesta s-a devotat conceperii unor mașinării care să fie capabile să efectueze anumite calcule ale unor tabele matematice. Primul mic computer al acestuia putea face calcule cu până la opt zecimale, precizează Britannica.

Charles Babbage a inventat computerul

În 1823 a obținut sprijin guvernamental pentru proiectul unui dispozitiv cu capacități de calcul de douăzeci de zecimale. În anii 1830 el a dezvoltat planurile pentru așa numitul Motor de Analiză, capabil să efectueze orice operațiune aritmetică în baza unor indicații perforate pe un card, o unitate de memorie în care să fie stocate numerele, control secvențial și multe dintre elementele de bază ale unui computer modern.

Părțile de bază ale acestuia semănau cu componentele oricărui computer din zilele noastre. Conținea două exponente ale sistemelor moderne: o unitate centrală de procesare și memorie. Babbage nu folosea însă această terminologie. El folosea termenii de „moară” pentru CPU și „depozit” pentru memorie. Mai avea și un dispozitiv pe care îl numea „cititor” care avea scopul de a insera instrucțiuni.

Precursorul computerului digital modern, Motorul Analitic nu a fost finalizat. În 1991, cercetătorii britanici au construit Difference Engine No. 2, cu o precizie de 32 de zecimale.

A fost abacul primul computer al lumii?

Nu, dar este primul dispozitiv de calcul cunoscut. Abacul a fost folosit pentru prima dată în 1100 î.e.n. și încă mai este folosit în unele părți din Asia. Un abac este compus dintr-un suport dreptunghiular care conține mai multe rânduri paralele cu mărgele folosite pentru socotit.

Adam Osborne a fost însă cel care a construit primul laptop în 1981 și l-a numit „Osborne 1”. Pe atunci, avea un preț de aproximativ 2000 de dolari și venea la pachet cu un mic ecran încorporat.

Care a fost primul computer modern din lume?

Creat în 1943, ENIAC a fost dezvoltat de J. Presper Eckert și John Mauchly în campusul Universității din Pennsylvania. De vreme ce era primul computere care utiliza tehnologie electronică, era de aproximativ 1000 de ori mai rapid decât calculatoarele anterioare. Cântărea aproximativ 50 de tone și folosea 18.000 de tuburi vidate.

Acestea au fost calculatoarele care au stat cumva la baza computerului modern și a tehnologiilor atât de comune în ziua de azi. Deși puterea de calcul nu era nici pe departe apropiată de ceea ce putem vedea azi, au reprezentat un punct de pornire pentru cercetările și inovațiile ulterioare.

Vă mai recomandăm și:

Cea mai mică baterie din lume poate alimenta un computer de mărimea unui fir de praf

Supercomputerele au dezvăluit ceva nemaivăzut până acum după ce au simulat o gaură neagră

Materialele 2D ar putea fi folosite pentru a simula sinapsele creierului uman în computere

Progres major pentru computerele cuantice: acestea pot acum să corecteze erorile automat