Home » Știință » Cine sau ce a făcut „ușa de pe Marte”, recent descoperită de NASA?

Cine sau ce a făcut „ușa de pe Marte”, recent descoperită de NASA?

Publicat: 13.05.2022

Roverul Curiosity tocmai a trimis înapoi pe Pământ imagini cu ceea ce pare a fi „ușa de pe Marte”: o formațiune stâncoasă cu o formă la care nu ne-am fi așteptat să existe pe Planeta Roșie.

Formațiunea seamănă atât de mult cu o ușă încât am putea crede că duce către o ascunzătoare marțiană sau chiar către centrul planetei.

În orice caz, imaginea și caracteristica geologică pe care ne-o prezintă aceasta sunt suficiente pentru a inspira un film științifico-fantastic.

Ce este de fapt ușa de pe Marte?

Cu toate acestea, oamenii mai raționali de pe platforma Reddit au subliniat că ușa de pe Marte ar putea fi o fractură stâncoasă, adică rezultatul unui fel de tensiuni care a acționat asupra stâncii, făcând ca o bucată să se desprindă; este posibil ca și cutremurele de pe Marte să fi ajutat.

De fapt, cel mai mare cutremur înregistrat până acum pe Planeta Roșie s-a petrecut pe 4 mai 2022, iar oamenii de știință încă efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate locul în care s-a întâmplat și ce anume l-a cauzat, notează Science Alert.

În plus, deși formațiunea pe care am putea-o numi „ușa de pe Marte” poate părea a fi în mărime naturală în imaginația noastră, este posibil ca gaura din imagine să aibă doar câțiva centimetri înălțime în realitate, deși este dificil de stabilit cu exactitate pe baza imaginii.

Imaginea a fost făcută la o caracteristică geologică cunoscută sub numele de Pedimentul Greenheugh, de către Mast Camera de la bordul roverului Curiosity, pe 7 mai 2022.

Nu este prima dată când planeta Marte ne uimește cu peisajele sale

În anii în care am avut acces la prim-planuri ale planetei Marte de la sistemele de aterizare și de la vehiculele orbitale, am primit niște instantanee cu adevărat ciudate și minunate ale planetei roșii: cratere pline cu gheață, formațiuni stâncoase ciudate în forma literei V, munți scobiți și multe altele.

În ceea ce privește descoperirile înfricoșătoare din spațiu, care par să semene cu adevărate structuri „extraterestre”, este important să nu ne lăsăm imaginația să meargă prea departe atunci când privim imaginile.

Probabil vă amintiți „Cubul” de pe Lună, descoperit în 2021 de roverul Yutu 2 din China. După investigații suplimentare, s-a dovedit că „coliba extraterestră” era pur și simplu o altă stâncă, forma cuboidă fiindu-i dată de modul în care cădea lumina pe ea.

În mod similar, cel mai probabil ușa de pe Marte va avea în cele din urmă o explicație la fel de obișnuită… însă nimic nu ne oprește ca până atunci să speculăm cu privire la ce ar putea fi.

Vă recomandăm să citiți și:

Cum a fost descoperită Sagittarius A*, gaura neagră supermasivă din centrul Căii Lactee?

O parte din apa de pe Lună ar fi putut proveni din atmosfera Pământului

Aliajul NASA de 1.000 de ori mai rezistent decât materialele precedente. Cum va fi folosit?

O nouă fotografie uimitoare de la Telescopul Spațial James Webb arată o galaxie din vecinătatea noastră cosmică

Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș este blogger începând cu anul 2009, având experiență și în domeniile publicitate și jurnalism. Este pasionat de marketing și de tehnologie, dar cel mai mult îi place să știe lucruri, motiv pentru care a fost atras de Descopera.ro. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă