Expunerea la sânge „tânăr” ar putea crește durata de viață?

10 08. 2022, 13:00

Un nou studiu în cadrul căruia șoareci tineri și bătrâni au fost uniți chirurgical astfel încât să împartă circulația sângelui timp de trei luni a arătat că șoarecii bătrâni nu au avut beneficii semnificative în ceea ce privește durata de viață.

În schimb, șoarecii tineri care au fost expuși la sângele animalelor bătrâne au avut o durată de viață semnificativ mai mică în comparație cu șoarecii care au împărțit sângele cu alți șoareci tineri.

Studiul este publicat în Rejuvenation Research.

Parabioza heterocronică este un instrument de cercetare utilizat pentru a evalua efectul organelor și al factorilor transmiși prin sânge asupra animalelor tinere și bătrâne.

Sângele bătrân, capabil să inducă îmbătrânirea animalelor tinere

Mai puțin controlată decât schimbul direct de sânge, parabioza este un model de partajare a sângelui între două animale conectate chirurgical. Iryna Pishel, de la Universitatea Națională Taras Shevchenko din Kiev și colegii săi au folosit parabioza heterocronică între șoareci tineri și bătrâni și controalele izocronice timp de trei luni.

Apoi au deconectat animalele și au studiat efectele împreunării asupra plasmei sanguine și a duratei de viață a animalelor.

,,Cel mai solid și interesant rezultat al acestui studiu este reprezentat de o scădere semnificativă a duratei de viață a șoarecilor tineri din perechile parabiotice heterocronice”, afirmă cercetătorii.

,,Aceste date susțin ipoteza noastră conform căreia sângele bătrân conține factori capabili să inducă îmbătrânirea animalelor tinere. Găsirea și suprimarea selectivă a producției de factori de îmbătrânire în organism ar putea fi domeniul de cercetare cheie pentru prelungirea vieții”, concluzionează aceștia, potrivit MedicalXpress.

Cheia pentru prelungirea vieții

,,Această lucrare clarifică întrebarea dacă sângele tânăr sau sângele bătrân controlează longevitatea, care a fost dezbătută. Există efecte de durată ale parabiozei heterocronice și, dacă da, este vorba de o întinerire sau de o îmbătrânire? Lucrarea a stabilit că durata de viață a șoarecilor bătrâni nu crește datorită celor tineri”.

,,În schimb, animalele tinere care au fost unite cu șoarecii bătrâni suferă o durată de viață mai scurtă, chiar și după ce au fost deconectate. Această descoperire este importantă în stabilirea direcției exacte pentru abordările clinice anti-îmbătrânire și în furnizarea de dovezi științifice cheie împotriva potenței factorilor sanguini tineri într-un organism îmbătrânit. Această lucrare întărește ideea că infuziile de plasmă de sânge tânăr în șoareci, nu crește durata de viață.”

Vă recomandăm să mai citiți și:

De ce, cu tot progresul tehnologic, nu putem face sânge sintetic?

Microplastice descoperite pentru prima dată în carnea, laptele și sângele animalelor din ferme

Test de cultură generală. Care este cea mai rară grupă de sânge?

Sângele nostru ar putea proveni dintr-o sursă necunoscută până acum, sugerează un studiu