PREMIUL NOBEL pentru Fiziologie sau Medicină 2022 a fost acordat lui Svante Pääbo „pentru descoperirile sale privind genomurile homininilor și evoluția umană”

03 10. 2022, 12:34

Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină 2022 a fost acordat lui Svante Pääbo „pentru descoperirile sale privind genomurile homininilor și evoluția umană”.

Institutul Karolinska din Stockholm a decis ca Premiul  Nobel pentru Fiziologie sau Medicină 2022 să îi fie acordat lui Svante Pääbo, genetician suedez, „pentru descoperirile sale privind genomurile homininilor dispăruți și evoluția umană”.

Omenirea a fost dintotdeauna curioasă să-și afle originile. De unde venim și cum ne înrudim cu cei care au trăit înaintea noastră? Cum suntem noi, Homo sapiens, diferiți față de restul homininilor?

Cum ne ajută descoperirile făcute de Svante Pääbo?

Astfel, cercetările fără precedent efectuate de Svante Pääbo au dus la apariția unei noi discipline științifice, cunoscută drept paleogenomică. Prin descoperirea diferențelor genetice prin care se deosebesc toți oamenii de homininii dispăruți, descoperirile lui Pääbo reprezintă baza pentru explorarea unicității umane.

Mulțumită descoperirilor făcute de Svante Pääbo, putem înțelege acum că secvențele genetice arhaice de la rudele noastre dispărute influențează fiziologia oamenilor de azi. Un astfel de exemplu ar fi versiunea Omului de Denisova a genei EPAS1, care conferă un avantaj pentru supraviețuire la altitudini mari și poate fi găsită în rândul tibetanilor de azi. Un alt exemplu ar fi genele neanderthaliene care afectează sistemul imunitar și răspunsul acestuia la diferite tipuri de infecții.

Svante Pääbo s-a născut în 1955 la Stockholm, Suedia. Lucrarea de doctorat și-a susținut-o în 1986 la Universitatea Uppsala, fiind cercetător postdoctoral la Universitatea din Zürich, Elveția și mai apoi la Universitatea din California, Berkeley, SUA. Pääbo a devenit profesor la Universitatea din Munchen, Germania în 1990. În 1999, acesta a fondat Institutul Max Planck pentru Antropologia Evolutivă în Leipzig, Germania, acolo unde activează și astăzi. De asemenea, Pääbo este profesor adjunct la Institutul Okinawa pentru Știință și Tehnologie din Japonia.

Sezonul Premiilor Nobel 2022 a debutat luni, 3 octombrie

Sezonul Premiilor Nobel 2022 a debutat luni, 3 octombrie, odată cu anunțarea laureatului pentru Fiziologie sau Medicină.

În total, 112 de Premii Nobel Fiziologie sau Medicină au fost acordate între 1901 și 2021. Dintre aceste premii, 12 au fost acordate unor femei, iar cel mai tânăr laureat a avut 32 de ani, fiind vorba despre Frederick G. Banting, care a primit Premiul Nobel pentru Medicină în 1923 pentru descoperirea insulinei.

Cea mai importantă descoperire în domeniul fiziologiei sau al medicinei

Cel mai bătrân laureat al Premiului Nobel pentru Medicină a fost Peyton Rous, care avea 87 de ani în 1966, atunci când i-a fost acordat prestigiosul premiu pentru descoperirea virusurilor care induc tumori.

Doi laureați ai Premiului Nobel pentru Chimie au fost forțați de autorități să refuze premiul. Trei laureați germani ai Premiului Nobel le-a fost interzis chiar de către Adolf Hitler să primească distincția, doi dintre aceștia fiind laureați ai Premiului Nobel pentru chimie, Richard Kuhn în 1938 și Adolf Butenandt în 1939. A treia persoană, Gerhard Domagk, a primit Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină în 1929. Cei trei au putut primi diploma Premiului Nobel și medalia mai târziu, însă nu și premiul în bani.

Ce recompensă în bani primesc laureații Premiului Nobel?

La data de 27 noiembrie 1895, Alfred Nobel și-a finalizat testamentul, prin care lăsa cea mai mare parte din averea sa unei serii de premii, Premiile Nobel. Așa cum însuși Nobel a scris în testament, o parte era dedicată „persoanei care avea să facă cea mai importantă descoperire în domeniul fiziologiei sau al medicinei”.

Alfred Nobel a lăsat mare parte din averea sa, aproximativ 1.7 milioane de coroane suedeze (SEK), pentru a fi transferată într-un fond și investită în „securități sigure”. Venitul generat de aceste investiții avea să fie „distribuit anual sub forma unor premii pentru cei care în timpul anului precedent au adus cel mai mare beneficiu omenirii”.

Recompensa în bani pentru Premiul Nobel din anul 2022 a fost stabilită la 10 milioane de coroane suedeze (SEK), sau aproximativ 900.000 de dolari, pentru fiecare premiu în parte, potrivit paginii oficiale a Premiilor Nobel.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Ernest Hemingway, scriitorul american laureat al Premiilor Pulitzer și Nobel pentru Literatură

Dmitri Muratov, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, şi-a vândut medalia pentru 103 milioane dolari

Dimitri Muratov, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, atacat într-un tren

Un oraș din China oferă laureaților Premiului Nobel locuințe în valoare de 1,5 milioane dolari