Mâncatul târziu crește foamea, scade caloriile arse și modifică țesutul adipos

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Obezitatea afectează aproximativ 42% din populația adultă din SUA și contribuie la apariția bolilor cronice, cum ar fi diabetul, cancerul și alte afecțiuni. Mâncatul târziu are și el o parte din vină.

În timp ce recomandările populare pentru o dietă sănătoasă spun că mâncatul târziu nu este benefic, puține studii au investigat în mod cuprinzător efectele simultane ale acestuia asupra celor trei actori principali în reglarea greutății corporale și, prin urmare, a riscului de obezitate: reglarea aportului de calorii, numărul de calorii arse și modificările moleculare din țesutul adipos.

Un nou studiu, realizat de cercetătorii de la Brigham and Women’s Hospital, a constatat că momentul în care mâncăm are un impact semnificativ asupra cheltuielilor noastre energetice, a apetitului și a căilor moleculare din țesutul adipos. Rezultatele sunt publicate în Cell Metabolism.

De ce mâncatul târziu este o problemă?

„Am vrut să testăm mecanismele care ar putea explica de ce mâncatul târziu crește riscul de obezitate. Cercetările anterioare efectuate de noi și de alții au arătat că mâncatul la ore târzii este asociat cu un risc crescut de obezitate, cu creșterea grăsimii corporale și cu o scădere în greutate fără succes. Am vrut să înțelegem de ce”, a explicat dr. Frank A. J. L. Scheer.

„În acest studiu, ne-am întrebat Contează ora la care mâncăm dacă toate celelalte condiții sunt menținute constante?. Și am descoperit că mâncatul cu patru ore mai târziu decât ar trebui aduce o diferență semnificativă pentru nivelul nostru de foame, pentru modul în care ardem caloriile după ce mâncăm și pentru modul în care depozităm grăsimile”, a spus dr. Nina Vujović.

Un studiu de laborator

Vujović, Scheer și echipa lor au studiat 16 pacienți cu un indice de masă corporală (IMC) în intervalul supraponderal sau obez. Fiecare participant a completat două protocoale de laborator: unul cu un orar de masă devreme strict programat, iar celălalt cu exact aceleași mese, fiecare programată cu aproximativ patru ore mai târziu în cursul zilei.

În ultimele două până la trei săptămâni înainte de a începe fiecare dintre protocoalele de laborator, participanții au menținut orare fixe de somn și de veghe, iar în ultimele trei zile înainte de intrarea în laborator, au urmat cu strictețe diete și orare de masă identice la domiciliu.

În laborator, participanții și-au documentat în mod regulat foamea și apetitul, au furnizat frecvent mostre mici de sânge pe parcursul zilei și le-au fost măsurate temperatura corpului și consumul de energie.

Pentru a măsura modul în care mâncatul târziu a afectat căile moleculare implicate în adipogeneză sau modul în care organismul stochează grăsimea, anchetatorii au colectat biopsii ale țesutului adipos de la un subgrup de participanți în timpul testelor de laborator atât în ​​protocoalele de alimentație devreme, cât și în cele de mâncat târziu, pentru a permite compararea tiparelor de expresie genetică/nivelurile dintre aceste două condiții alimentare.

Ce spune studiul despre mâncatul târziu?

Rezultatele au arătat că mâncatul mai târziu a avut efecte profunde asupra foamei și a hormonilor care reglează apetitul, leptina și grelina, care ne influențează dorința de a mânca. Mai exact, nivelurile de leptină, care semnalează sațietatea, au fost scăzute pe parcursul celor 24 de ore în starea de mâncat târziu, comparativ cu condițiile de alimentație devreme.

Când participanții au mâncat mai târziu, au ars calorii într-un ritm mai lent și au manifestat expresia genei de țesut adipos către creșterea adipogenezei și scăderea lipolizei, care favorizează creșterea grăsimilor. În special, aceste descoperiri arată mecanismele fiziologice și moleculare convergente care stau la baza corelației dintre mesele târzii și riscul crescut de obezitate.

Vujović explică că aceste descoperiri nu numai că sunt în concordanță cu multe alte cercetări care sugerează că mâncatul mai târziu poate crește probabilitatea de a dezvolta obezitate, dar ele aruncă o nouă lumină asupra modului în care s-ar putea întâmpla acest lucru.

Cum ar putea fi îmbunătățit studiul?

Folosind un studiu randomizat încrucișat și controlând în mod strict factorii comportamentali și de mediu, cum ar fi activitatea fizică, postura, somnul și expunerea la lumină, cercetătorii au reușit să detecteze modificări ale diferitelor sisteme de control implicate în echilibrul energetic, un marker al modului în care corpul nostru utilizează hrana pe care o consumăm.

În studiile viitoare, echipa lui Scheer își propune să recruteze mai multe femei pentru a duce gradul de generalizare a constatărilor către o populație mai largă. În timp ce această cohortă de studiu a inclus doar cinci participante de sex feminin, studiul a fost creat pentru a lua în calcul și faza menstruală, reducând erorile, dar făcând recrutarea femeilor mai dificilă.

În continuare, Scheer și Vujović sunt, de asemenea, interesați să înțeleagă mai bine efectele relației dintre ora mesei și ora de culcare asupra echilibrului energetic, scrie Medical Xpress.

Vă recomandăm să citiți și:

Un mic dejun bogat ajută cu adevărat la pierderea în greutate?

Câte pahare sunt prea multe atunci când vine vorba de alcool? Cercetătorii au răspunsul!

Roșiile mov modificate genetic. Când ar putea ajunge în farfuriile noastre?

Îndulcitorii artificiali ar putea influența bolile de inimă, arată studiile