Singurul interviu filmat cu „părintele Big Bang”, Georges Lemaître, regăsit după 60 de ani

04 02. 2023, 10:00

This browser does not support the video element.

Singurul interviu filmat cunoscut cu fizicianul și preotul catolic Georges Lemaître, supranumit „părintele Big Bang” deoarece el a propus inițial teoria, a fost găsit într-o filmare care a fost pierdută cu aproape 60 de ani în urmă.

Singurul interviu video cunoscut cu fizicianul belgian Georges Lemaître, în care vorbește despre nașterea Universului, a fost redescoperit la aproape 60 de ani după ce a fost pierdut.

Lemaître (1894-1966) a fost profesor de fizică la Universitatea Catolică din Louvain-la-Neuve, din Belgia, și preot catolic practicant. În 1927, el a fost prima persoană care a propus că mișcarea galaxiilor departe de Pământ era un semn că Universul se extinde, ceea ce a fost ulterior confirmat observațional de astronomul american Edwin Hubble.

Lemaître a fost, de asemenea, primul care a derivat Legea lui Hubble, care afirmă că galaxiile se îndepărtează de Pământ cu viteze proporționale cu distanța, chiar dacă Hubble a primit tot meritul în acel moment. Uniunea Astronomică Internațională a redenumit ideea în Legea Hubble-Lemaître în 2018, potrivit Live Science.

Singurul interviu filmat cu părintele Big Bangului a fost redescoperit

În 1931, Lemaître a propus „ipoteza atomului primordial” pentru a explica expansiunea Universului; acesta a afirmat că Universul a început de la un singur punct și mai târziu a inspirat ceea ce cunoaștem acum ca teoria Big Bangului.

Filmarea redescoperită îl prezintă pe Lemaître discutând ideile sale cu jurnalistul Jérôme Verhaeghe în timpul unui interviu televizat pentru un post belgian care a fost difuzat pe 14 februarie 1964. Un mic fragment al interviului, de aproximativ două minute, a fost disponibil la scară largă timp de zeci de ani, dar videoclipul complet de 20 de minute a fost considerat a fi pierdut după ce rola de film care conținea filmarea a dispărut la scurt timp după difuzarea interviului.

Dar această rolă, se pare, a fost pur și simplu rătăcită.

Pe 29 decembrie 2022, postul național al Belgiei pentru comunitatea vorbitoare de limba flamandă a țării, Vlaamse Radio- en Televisieomroeporganisatie (VRT), a republicat videoclipul după ce a fost descoperit în arhivele sale.

Rola de film fusese pierdută pentru că i-a fost aplicată o etichetă greșită și pentru că numele lui Lemaître a fost scris greșit pe etichetă, ceea ce a făcut căutările să fie precum „acul în carul cu fân”, au scris reprezentanții VRT într-o declarație tradusă. (Flamanda, cunoscută și sub denumirea de flamandă olandeză, este una dintre cele trei limbi oficiale ale Belgiei; este vorbită de oamenii care trăiesc în regiunea Flandra, din nordul țării.)

Despre ce se vorbește în interviu?

În interviu, Georges Lemaître vorbește în franceză, iar videoclipului i-au fost adăugate subtitrări în flamandă. Într-o nouă lucrare, încărcată pe 19 ianuarie pe serverul de preprint ArXiv, o echipă de cercetători a tradus interviul în engleză pentru a-l face accesibil unui public mai larg.

„Din câte știm noi, acesta este singurul interviu video al lui Georges Lemaître care există”, au scris cercetătorii în lucrare.

Videoclipul începe cu părintele Big Bangului răspunzând la o întrebare necunoscută care probabil a fost pusă de Verhaeghe în timpul introducerii. Deși nu este clar la ce se referă aceste remarci de deschidere, Lemaître se cufundă curând în modul în care ipoteza sa despre atomul primordial a fost diferită de modelul Stării de Echilibru (ideea că Universul se extinde mereu, dar menține o densitate medie constantă, fără început sau sfârșit) care era perspectiva preferată despre cosmos la acea vreme.

Lemaître vorbește pe larg despre rivalul său Sir Fred Hoyle, un fizician englez care a fost unul dintre cei mai cunoscuți și înverșunați susținători ai modelului Stării de Echilibru, dar care a inventat accidental și termenul „Big Bang”. Deși Lemaître spune în mod repetat în timpul interviului că Hoyle greșește, părintele Big Bangului remarcă că are „cea mai mare admirație” pentru munca colegului său.

Modelul Stării de Echilibru

Lemaître explică că modelul Stării de Echilibru ar putea funcționa doar dacă hidrogenul necesar pentru a face stelele ar apărea „ca o fantomă” de nicăieri, ceea ce, a susținut el, ar fi contrar principiului conservării energiei, adică ideea că energia nu este nici creată, nici distrusă, ci doar transformată dintr-un tip în altul, lucru pe care l-a descris drept „practic cel mai sigur și mai solid lucru din fizică”.

În schimb, susține Lemaître în videoclip, expansiunea ar putea fi urmărită până la „dezintegrarea întregii materii existente într-un atom”, care a creat „un spațiu în expansiune umplut de o plasmă” printr-un „proces pe care ni-l putem imagina vag”.

Părintele Big Bangului discută, de asemenea, lucrările și ideile mai multor academicieni renumiți, incluzându-i pe matematicianul francez Élie Cartan, astrofizicianul englez Edward Arthur Milne și Sir James Hopwood Jeans, fizician, astronom și matematician englez care a fost un alt susținător al modelului Stării de Echilibru.

În timpul interviului, Lemaître spune că detectarea razelor cosmice (particule de înaltă energie sau aglomerări de particule care se mișcă prin spațiu aproape cu viteza luminii, pe care Lemaître le-a descris poetic drept „razele artificiilor primordiale”) ar avea un rol important în dovedirea teoriei sale. (Lemaître a murit la scurt timp după ce a aflat despre descoperirea radiației cosmice de fond cu microunde, descoperire care a avut loc la doi ani după interviu și a fost prima dovadă majoră că avea dreptate.)

Părintele Big Bangului credea că teoriile începutului Universului nu contrazic creația Dumnezeiască

Preotul devenit fizician a fost, de asemenea, întrebat dacă teoriile sale contrazic opiniile sale religioase, dar el a explicat că cercetarea sa nu a implicat niciun „motiv religios ascuns” și că „începutul (Universului) este atât de inimaginabil” și „atât de diferit de starea actuală a lumii” încât el nu vedea niciun motiv pentru care ar fi infirmat implicarea lui Dumnezeu în creație.

Cercetătorii care au tradus transcrierea franceză în engleză sunt încântați că au avut un rol în a face singurul interviu filmat al lui Lemaître mai accesibil comunității astronomice și publicului.

„Dintre toți oamenii care realizat cadrul cosmologiei cu care lucrăm acum, există foarte puține înregistrări ale modului în care au vorbit despre munca lor”, spune Satya Gontcho A Gontcho, autoare principală a studiului, de la Laboratorul Național Lawrence Berkeley al Departamentului de Energie din California.

„Să aud modul de exprimare și cum se discutau lucrurile… a fost ca o întoarcere în timp”, a concluzionat ea.

Vă recomandăm să citiți și:

Indiciile din particulele de praf de asteroid ar putea schimba tot ce știm despre apărarea planetară

NASA va testa rachete nucleare care ar putea duce astronauții pe Marte în doar 45 de zile

Astronomii au găsit oxigen în cea mai îndepărtată galaxie observată până acum

Telescopul Webb a descoperit cea mai rece gheață din Universul cunoscut