Home » Știință » Ochii noștri pot păcăli creierul să facă presupuneri inexacte, arată un studiu

Ochii noștri pot păcăli creierul să facă presupuneri inexacte, arată un studiu

Publicat: 15.05.2023

Sistemul vizual uman poate „păcăli” creierul să facă presupuneri inexacte cu privire la dimensiunea obiectelor din lumea înconjurătoare, a arătat un nou studiu.

Rezultatele cercetării ar putea avea implicații pentru multe aspecte ale vieții de zi cu zi, cum ar fi condusul, modul în care sunt tratate relatările făcute de martorii oculari în sistemul de justiție penală și problemele de securitate, cum ar fi observarea dronelor.

Cercetarea a fost publicată în revista PLOS ONE.

Echipa de cercetători de la Universitatea din York și Universitatea Aston din Anglia a prezentat participanților fotografii cu scene de cale ferată la scară naturală, în care părțile superioare și inferioare ale imaginii erau estompate, precum și fotografii cu modele de cale ferată la scară mică, care nu erau estompate, potrivit EurekAlert.

Cum ne pot juca ochii feste?

Participanții au fost rugați să compare fiecare imagine și să decidă care era scena „reală” a unei căi ferate la scară naturală. Rezultatele au arătat că participanții au perceput că trenurile reale neclare erau mai mici decât modelele.

„Pentru ca noi să putem determina dimensiunea reală a obiectelor pe care le vedem în jurul nostru, sistemul nostru vizual trebuie să estimeze distanța până la obiect. Ca să ajungă la o înțelegere a mărimii absolute, aceasta poate să ia în considerare părțile din imagine care sunt neclare – un pic asemenea zonelor defocalizate pe care le produce un aparat de fotografiat – ceea ce implică un pic de matematică mai complicată care să ofere creierului cunoștințele despre scara spațială”, a declarat dr. Daniel Baker, de la Departamentul de Psihologie al Universității din York.

Acesta a spus că studiul de față arată că putem fi păcăliți în estimările noastre privind dimensiunea obiectelor.

Sistemul vizual uman este extrem de flexibil

Descoperirile demonstrează că sistemul vizual uman este extrem de flexibil, uneori capabil să perceapă cu acuratețe dimensiunea prin exploatarea a ceea ce este cunoscut sub numele de „defocalizare blurare”, dar în alte momente este supus altor influențe și nu reușește să înțeleagă dimensiunea obiectelor din lumea reală.

„În general, descoperirile noastre oferă noi perspective asupra mecanismelor de calcul utilizate de creierul uman în judecățile perceptuale privind relația dintre noi și lumea exterioară”, a declarat profesorul Tim Meese, de la Universitatea Aston.

Vă mai recomandăm și: 

Câți dintre români suferă de pierderea auzului?

Oamenii de știință au descoperit cel mai bun mod prin care să atragi atenția unei pisici

Legătura dintre corp și minte, descoperită în creierul uman

China susține că a conectat, în „premieră mondială”, creierul unei maimuțe la un computer

Claudia Cociug
Claudia Cociug
Claudia Cociug, absolventă a Facultății de Litere, specializarea Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a făcut parte din echipa DESCOPERĂ.ro din noiembrie 2022 și până în iunie 2023. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
De ce au testat oamenii de știință panouri solare colorate? Nu este vorba doar despre aspect!
De ce au testat oamenii de știință panouri solare colorate? Nu este vorba doar despre aspect!
Ce anume îi face pe oameni să nu revină într-un restaurant?
Ce anume îi face pe oameni să nu revină într-un restaurant?
Care este legătura dintre pisici și fericire?
Care este legătura dintre pisici și fericire?
Problemă importantă în sistemele de educație: care este portretul profesorului european?
Problemă importantă în sistemele de educație: care este portretul profesorului european?
Tinerii beau mai puțin, dar cei între 50 și 64 de ani beau tot mai mult
Tinerii beau mai puțin, dar cei între 50 și 64 de ani beau tot mai mult
Misterul din adâncuri: de ce Marea Neagră este unică în lume și cum o monitorizează cercetătorii?
Misterul din adâncuri: de ce Marea Neagră este unică în lume și cum o monitorizează cercetătorii?
Primul anunț al săptămânii Nobel: cine a primit Premiul Nobel pentru Medicină 2026
Primul anunț al săptămânii Nobel: cine a primit Premiul Nobel pentru Medicină 2026
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Urmele biologice rămase pe avioane. Cum identifică cercetătorii păsările pentru a preveni accidentele
Urmele biologice rămase pe avioane. Cum identifică cercetătorii păsările pentru a preveni accidentele
Trei cercetători de la OpenAI, concediați pentru gestionarea necorespunzătoare a unor „informații sensibile”. Ce ar fi făcut aceștia?
Trei cercetători de la OpenAI, concediați pentru gestionarea necorespunzătoare a unor „informații sensibile”. Ce ...
Chiar dacă AI-ul este profitabil, majoritatea companiilor nu reușesc să-l scaleze
Chiar dacă AI-ul este profitabil, majoritatea companiilor nu reușesc să-l scaleze
O platformă a aprobat primul serial bazat pe celebra franciză „Fast & Furious”. Când va fi difuzat?
O platformă a aprobat primul serial bazat pe celebra franciză „Fast & Furious”. Când va fi difuzat?
Vaccinarea antigripală începe! Cine poate primi vaccinul compensat sau gratuit?
Vaccinarea antigripală începe! Cine poate primi vaccinul compensat sau gratuit?
Cum schimbă Inteligența Artificială joburile din bănci? Această competență este cea mai căutată!
Cum schimbă Inteligența Artificială joburile din bănci? Această competență este cea mai căutată!
Ce sunt micro-călătoriile, tendința către care se îndreaptă vacanțele?
Ce sunt micro-călătoriile, tendința către care se îndreaptă vacanțele?
Chiar și fără fonduri, echipă de biologi a improvizat un laborator și a făcut o descoperire uriașă
Chiar și fără fonduri, echipă de biologi a improvizat un laborator și a făcut o descoperire uriașă