Principiul plăcerii: Cum ne poate asigura succesul în viață?

19 06. 2023, 14:30
Sursa foto: Shutterstock

Amânarea recompenselor sau a micilor plăceri ar putea să nu ne garanteze, întotdeauna, bunăstarea, în vreme ce momentele planificate de răsfăț pot veni cu beneficii, arată studii recente.

Prin definiție, amânarea recompensei (delayed gratification, în eng. – n.r.) se referă la capacitatea de a evita să cădem pradă plăcerilor de moment și să programăm bucuriile pentru momentul când au fost atinse scopurile fixate pe termen lung.

Oamenii de știință folosesc „testul cu bezeaua” pentru copii pentru a ilustra cel mai bine conceptul.

Ce înseamnă „amânarea recompensei”?

În cadrul acestui test, copiilor care au participat li s-a spus că, dacă rezistă și nu mănâncă bezeaua de pe masă, peste 15 minute primesc două bezele. Peste câțiva ani, s-a dovedit că cei care au încheiat cu succes testul au avut note mai bune la școală și au avansat mai rapid în carieră, potrivit The Guardian.

Totuși, există indicii potrivit cărora plăcerea întârziată ar putea avea și dezavantaje. Analizând rezultatele testului, profesorul David Funder, de la Universitatea din California, a descoperit că toți copiii care au avut un scor bun la autocontrol au devenit adulți mai rezervați și sunt lipsiți de curiozitate, dar și mai predispuși la depresie.

Alte studii arată că oamenii cu un nivel crescut de autocontrol pot suferi adesea din cauza sentimentului de regret din cauza sacrificiilor făcute în trecut.

Când să fim atenți la momentele de răsfăț?

La polul opus, se pare că nici răsfățul de moment nu este în totalitate de dorit. Psihologii menționează că un răsfăț poate duce, de regulă, la altul. Un exemplu elocvent este prăjitura mâncată în timpul dietei: o felie duce la o a doua felie, până când toate regulile regimului alimentar sunt sortite eșecului.

Totuși, dacă cedăm din când în când unor plăceri, fără a exagera, ne putem bucura de o viață mai bună, arată studiile. Secretul este să plănuim aceste plăceri. De exemplu, dacă scopul nostru este să economisim bani, putem stabili o zi din fiecare lună pentru a ne bucura de „o mică nebunie”, drept recompensă pentru un stil de viață cumpătat.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Regatul Unit schimbă legislația: Caracatițele, homarii și crabii sunt ființe conștiente, capabile să simtă durere și plăcere

Berea era consumată în urmă cu 9.000 de ani în China, însă nu de plăcere

Un nou studiu a identificat patru tehnici prin care femeile pot simți mai multă plăcere

5 pași simpli prin care să-ți recapeți interesul pentru ce te pasionează cu adevărat