„Ingredientele vieții”, descoperite în 10 mostre diferite de roci de pe Marte

19 07. 2023, 10:00

Roverul Perseverance al NASA a descoperit molecule organice într-un crater marțian, dar sursa lor rămâne neclară.

Compușii organici sunt molecule alcătuite din carbon și includ adesea și alte elemente precum hidrogenul, oxigenul, azotul, fosforul și sulful.

Anterior, oamenii de știință au detectat mai multe tipuri de molecule organice de origine marțiană – în meteoriții aruncați de pe Marte de impacturile cosmice care au aterizat pe Pământ și în craterul Gale de pe Planeta Roșie, pe care roverul Curiosity al NASA îl explorează din 2012.

„Acestea reprezintă un indiciu interesant pentru astrobiologi, deoarece sunt adesea considerate ca fiind elementele constitutive ale vieții”, a declarat pentru Space.com autorul principal al studiului, Sunanda Sharma, cercetător planetar la California Institute of Technology din Pasadena.

Tipuri de molecule organice de origine marțiană

Cu toate acestea, „important este faptul că pot fi create de procese ce nu au legătură cu viața”, a subliniat Sharma. Ca atare, investigarea moleculelor organice care există pe Planeta Roșie și a modului în care au fost create este esențială pentru a înțelege ce poate fi sau nu legat de viața pe Marte.

În noul studiu, Sharma și colegii săi au analizat datele lui Perseverance. În februarie 2021, roverul a amartizat în interiorul craterului Jezero, locul unui bazin lacustru antic care, conform unor lucrări anterioare, a sugerat că prezenta un potențial ridicat de locuibilitate în trecut. Fundul craterului conține, de asemenea, argile și alte minerale care pot păstra materiale organice.

Mai exact, oamenii de știință au examinat datele provenite de la instrumentul Scanning Habitable Environments with Raman and Luminescence for Organics and Chemicals (SHERLOC) de la bordul lui Perseverance. SHERLOC este primul instrument de pe Marte capabil să efectueze cartografierea și analiza la scară fină a moleculelor organice, scrie Live Science.

„Procese ce nu au legătură cu viața”

Cercetătorii s-au concentrat asupra datelor SHERLOC de la Máaz și Séítah, două formațiuni stâncoase de pe fundul craterului Jezero.

Atunci când lumina ultravioletă de la SHERLOC luminează compușii organici, aceștia pot străluci la fel ca materialul aflat sub o lumină UV. Amprenta digitală a lungimilor de undă din strălucirea unei molecule poate ajuta la identificarea acesteia.

Sharma și colegii săi au găsit semne de molecule organice în toate cele 10 locuri în care Perseverance a forat la Máaz și Séítah, acoperind un interval de timp de cel puțin 2,3 miliarde până la 2,6 miliarde de ani în urmă.

„Acestea indică posibilitatea ca elementele constitutive ale vieții să fi fost prezente pentru o perioadă lungă de timp pe suprafața lui Marte, în mai multe locuri”, a concluzionat Sharma.

Vă recomandăm să mai citiți și:

Clima planetei Marte s-a schimbat dramatic în urmă cu 400.000 de ani

Marte are un interior ciudat, sugerează sonda InSight

Roverul Perseverance a doborât recordul de producție de oxigen pe Marte

Carte poștală de pe Marte! Roverul Curiosity a surprins Planeta Roșie în culori uimitoare