Cele mai populare mituri despre creierul uman

„Propriul meu creier este pentru mine cea mai inexplicabilă mașinărie – mereu bâzâind, vibrând, avântându-se în zbor și apoi plonjând în noroi. Și de ce? Pentru ce este această pasiune?”, spunea la un moment dat Virginia Woolf.

Unul dintre cele mai populare mituri despre creier este acela că oamenii folosesc doar 10% din creier și, într-un mod misterios, așa cum este specificat într-un articol publicat de Organizația FENS (Federation of European Neuroscience Societies), restul de 90% nu este folosit. Același mit înaintează și ideea că deținem „rezerve uriașe de puteri mintale neexploatate” și că „folosim doar o foarte mică parte din capacitatea noastră mintală”.

• Ce s-a întâmplat după ce oamenii de știință au declanșat mini-cutremure în laborator
• Ar putea ficatul să dețină cheia unor tratamente mai bune pentru cancer?

Nu se știe cu exactitate cum a fost stabilit acest procent, dar conform unor studii publicate în numeroase articole, de-a lungul timpului, în creierul nostru s-ar afla resurse foarte mari neexploatate.

Mintea noastră are potențial mai mare decât am crede

Și, da, este adevărat că există resurse neutilizate în creier, însă nu poate fi determinat procentul exact. În urma unor studii rezultate din autopsiile efectuate pe creierul uman a fost demonstrat faptul că mai multe persoane prezentau semne fizice ale bolii Alzheimer în creierul lor, dar nu au fost afectate de această boală, ceea ce i-a făcut pe cercetători să creadă că deși o parte din țesutul cerebral se pierde, totuși omul poate funcționa destul de bine, de aici și ideea că mintea noastră are potențial mai mare decât am crede, potențial pe care nu-l exploatăm întotdeauna așa cum ar trebui.

Experimentele care utilizează scanări PET sau MRI, scrie Smithsonian Magazine, au demonstrat că o mare parte a creierului este antrenată inclusiv în timpul unor sarcini simple, „iar lezarea chiar și a unei mici părți din creier poate avea consecințe profunde asupra limbajului, percepției senzoriale, mișcării sau emoțiilor”.

Amintirile marcante sunt precise, detaliate și persistente

Este cert faptul că avem cu toții amintiri care ne-au rămas întipărite în minte mai mult și mai bine decât au rămas altele și asta pentru că sunt legate de momente care ne-au marcat existența într-un mod mai violent, mai profund, mai șocant etc. Totuși, se pare că amintirile (acestea, pe care le considerăm precise, detaliate și persistente, cât și celelalte – amintiri comune) se degradează în timp, astfel încât ele nu mai compun imaginea reală a ceea ce am crezut noi că s-a petrecut. Pentru a determina acest fapt, mai multe experimente avansate au testat memoria oamenilor imediat după o tragedie și din nou câteva luni sau câțiva ani mai târziu.

Subiecții testați au avut tendința să manifeste o atitudine încrezătoare vizavi de amintirile lor, fiind convinși că își amintesc cu exactitate ceea ce s-a întâmplat. Totuși, cercetătorii au concluzionat că oamenii, în realitate, uită detalii importante, adăugând altele incorecte, „fără să conștientizeze faptul că recreează o scenă confuză în mintea lor, în loc să apeleze la o reproducere fotografică perfectă”.

Copiii pot fi mai buni atunci când…

Se spune că odată cu vârsta, mintea omului se cam atrofiază și, după depășirea unui anumit număr de ani, ne cam „ducem la vale”. Poate fi adevărat și nu prea. De exemplu, este adevărat că  anumite abilități cognitive scad odată ce înaintăm în vărstă, dar altele, dimpotrivă, se îmbunătățesc.

Pe de-o parte, copiii pot fi mai buni atunci când vine vorba de învățarea unor limbi străine, la jocuri de concentrare tinerii sunt mai rapizi decât adulții dacă li se cere să judece anumite obiecte, dacă sunt identice sau diferite, memorează mult mai ușor cuvinte date la întâmplare și, de asemenea, sunt mai rapizi la numărarea inversă.

Pe de altă parte, cei în vârstă s-au dovedit a avea un vocabular mai bogat, capacitatea de a înțelege detalii lingvistice subtile și de a determina mai exact, în urma unei biografii date, caracterul cuiva. De asemenea, sunt mult mai buni și mai diplomați în soluționarea unui conflict și în a-și gestiona propriile emoții. Așadar, avantajele sunt de ambele părți.

Câte simțuri avem, de fapt?

Avem cinci simțuri? Nu. Nu avem doar atâtea. Cele cinci – văzul, mirosul, auzul, gustul și simțul tactil sunt cele mai importante, însă omul dispune de o gamă foarte largă de simțuri prin intermediul cărora percepe și înțelege lumea, printre ele aflându-se propriocepția (adesea descris ca fiind „al șaselea simț”, propriocepția este simțul mișcării proprii, al forței și al poziției corpului), nocicepția  – simțul durerii și chiar simțul echilibrului, urechea, în acest caz, fiind pentru acest simț exact ce este ochiul pentru vedere. Mai există, scrie smithsonianmag.com, simțul temperaturii corpului, al accelerației și al trecerii timpului. Cu toate acestea, dacă este să ne comparăm cu alte viețuitoare, noi, oamenii, avem mult mai puține simțuri.

În timp ce delfinii și liliecii folosesc sonarul pentru a detecta prada, anumite insecte și păsări sunt capabile să vadă lumina ultravioletă, șerpii detectează prada cu sânge cald, șobolanii, pisicile, focile sau alte viețuitoare cu mustăți detectează mișcările din jurul lor, având un rol tactil (pentru ele mustățile fiind cum sunt degetele pentru noi), rechinii simt câmpurile electrice din apă, iar păsările, broaștele țestoase și chiar bacteriile se orientează după liniile de câmp magnetic al Pământului.

Descartes a comparat creierul cu o mașină hidraulică

Creierul este ca un computer. Nu, nu este ca un computer dotat cu procesoare, circuite, nu are o capacitate de memorare prestabilită, nu stochează informații și nici nu ne ajută să extragem informații sau cuvinte din registre ale memoriei.

„Dacă Descartes a comparat creierul cu o mașină hidraulică, Freud a comparat emoțiile cu presiunea acumulată într-un motor cu aburi, fizicianul german Hermann von Helmholtz a numit creierul uman un fel de telegraf, pentru ca mai târziu comparațiile să se extindă. Astfel, creierul a devenit fie o centrală telefonică, fie un circuit electric, un computer și mai nou un browser web”.

Odată cu dispariția noastră, încetează și funcționarea creierului

Teoria poate fi redusă la o singură idee. În vreme ce computerele au capacitatea de a stoca date și informații ce pot rămâne în memoria lui neschimbate pentru perioade mari de timp, chiar și atunci când computerul este deconectat de la o sursă de electricitate, creierul uman își păstrează intelectul doar atâta timp cât rămâne în viață. Pentru noi, funcția „off/on” este unică și irepetabilă. Odată cu dispariția noastră, încetează și funcționarea creierului.

O lovitură în cap poate provoca amnezie, iar antidotul este, desigur, o altă lovitură la cap. Falsă și această informație, spun cercetătorii. Asta se poate întâmpla în filme. În realitate, scrie smithsonianmag.com, există două forme principale de amnezie – anterogradă (incapacitatea de a forma noi amintiri după un accident) și retrogradă (incapacitatea de a aminti evenimente din trecut – pierdere parțială a memoriei) care poate fi cauzată de Alzheimer, leziuni cerebrale traumatice sau deficiența de tiamină. Prin urmare, „o leziune cerebrală nu afectează în mod selectiv memoria autobiografică – cu atât mai puțin o aduce înapoi”.

Știm ce ne va face fericiți

Oare? Cine, ce și cum determină capacitatea noastră de a fi fericiți? Cum și cine pune limitele între forme și manifestări ale fericirii? Fericirea este relativă și nu este percepută la fel de toată lumea. În timp ce unii oameni pot radia de fericire după un câștig la loto, pentru alții fericirea nemărginită este atunci când vine pe lume un copil. În timp ce unii se bucură foarte mult de obiecte materiale, pentru alții bucuriile care contează mai mult sunt acelea ale sufletului. Banii îi pot face pe oameni fericiți, este adevărat, dar până la un punct.

„Oamenii săraci sunt mai puțin fericiți decât cei din clasa de mijloc, dar cei din clasa de mijloc sunt la fel de fericiți ca și cei bogați. Supraestimăm plăcerile solitudinii și ale timpului liber și subestimăm câtă fericire putem obține, de asemenea, în urma interacționării și relaționării cu ceilalți”.

Așadar, totul este relativ și imprecis. De exemplu, ceea ce ne produce teamă nu este neapărat necesar să ne aducă și nefericirea pe care, în mod eronat, o anticipăm, la fel cum tragediile aparent de nesuportat care, da, provoacă multă durere, tristețe, nu vor dura atât de mult pe cât se crede. Oamenii sunt mai rezistenți decât cred.

Sursa:

https://www.smithsonianmag.com/science-nature/top-ten-myths-about-the-brain-178357288/

Vă mai recomandăm să citiți și:

Celule cerebrale „hibride”, descoperite în creierul oamenilor

Descoperire unică în carieră! Un neurochirurg a scos un vierme viu din creierul unei femei

Animalul capabil să-și regenereze creierul reprezintă o formă rară de inversare a procesului de domesticire

Patologul care a furat creierul lui Albert Einstein, în căutarea genialității