Astronauților li se schimbă vederea. Ar trebui să fie îngrijorați viitorii călători pe Marte?

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Astronauților li se schimbă vederea. Un nou studiu arată că 70% dintre astronauții care au petrecut între șase și 12 luni la bordul Stației Spațiale Internaționale (ISS) au suferit modificări semnificative ale vederii din cauza unei afecțiuni numite „sindrom neuroocular asociat zborului spațial” (SANS).

Această afecțiune determină simptome precum umflarea nervului optic, aplatizarea fundului de ochi și modificări generale ale vederii. SANS apare din cauza deplasării fluidelor din corp în condiții de microgravitație, ceea ce exercită o presiune crescută asupra ochilor.

Astronauților li se schimbă vederea. Dar vestea bună este că aceste modificări se inversează adesea după revenirea astronauților pe Pământ, iar în unele cazuri, purtarea ochelarilor de corecție este suficientă pentru gestionarea simptomelor. Cu toate acestea, efectele pe termen lung ale expunerii prelungite la microgravitație rămân incerte, ceea ce reprezintă o provocare majoră pentru agențiile spațiale care vizează misiuni de durată mai lungă, precum cele către Marte. În prezent, nu există strategii dovedite de prevenire sau tratament, iar găsirea unor soluții este o prioritate esențială pentru protejarea sănătății astronauților în călătoriile spațiale extinse.

Astronauților li se schimbă vederea

Agențiile spațiale cunosc SANS încă din anii 2000, iar cercetătorii lucrează activ pentru a înțelege mai bine această afecțiune și pentru a identifica soluții viabile. Unul dintre primele studii realizate pe acest subiect, efectuat pe cosmonauți ruși care au participat la misiuni de lungă durată la bordul stației spațiale Mir, a raportat modificări oculare similare, deși afecțiunea încă nu fusese definită drept SANS.

NASA a recunoscut oficial sindromul în 2011, descriindu-l drept un set distinct de modificări oculare, neurologice și imagistice. Cauza principală suspectată a SANS este redistribuirea fluidelor corporale către cap în condiții de microgravitație, ceea ce duce la creșterea presiunii asupra creierului și a ochilor.

Totuși, mecanismele exacte ale acestui fenomen sunt încă în curs de investigare, scrie Space.com.

„Au fost propuse mai multe teorii, inclusiv deplasarea fluidelor, expunerea la CO₂ și exercițiile fizice în microgravitație. Înțelegerea modificărilor mecanice ale țesutului ocular nu doar că va contribui la elucidarea mecanismului bolii, ci va ajuta și la identificarea persoanelor cu un risc mai mare de a dezvolta leziuni oculare ireversibile și la dezvoltarea unor măsuri de prevenție pentru SANS”, a declarat echipa de cercetare condusă de Santiago Costantino, de la Universitatea din Montréal (Canada).

Ce arată studiile?

În studiul lor, Costantino și echipa sa au analizat datele a 13 astronauți care au petrecut între cinci și șase luni pe ISS. Grupul, cu o vârstă medie de 48 de ani, includea astronauți din SUA, Europa, Japonia și Canada. Dintre aceștia, 31% erau femei, iar opt se aflau la prima lor misiune. Cercetătorii au examinat trei parametri oculari esențiali înainte și după zborul spațial: rigiditatea oculară (care reflectă gradul de elasticitate al țesutului ocular), presiunea intraoculară (presiunea fluidului din interiorul ochiului) și amplitudinea pulsului ocular (variația presiunii oculare în timpul fiecărui puls cardiac).

Pentru măsurarea rigidității oculare, cercetătorii au utilizat o tehnică specială de imagistică ce oferă imagini mai clare ale coroidei, stratul de vase de sânge din ochi. Celelalte două măsurători au fost realizate cu ajutorul tonometriei, un instrument comun utilizat pentru verificarea presiunii intraoculare.

Astronauților li se schimbă vederea. Ce ar trebui să facem pentru misiunile pe Marte?

Studiul a evidențiat schimbări semnificative în proprietățile biomecanice ale ochilor astronauților, inclusiv o scădere cu 33% a rigidității oculare, o reducere cu 11% a presiunii intraoculare și o scădere cu 25% a amplitudinii pulsului ocular. Aceste modificări au fost asociate cu simptome precum reducerea dimensiunii globului ocular, modificări ale câmpului vizual și, în unele cazuri, umflarea nervului optic și apariția pliurilor retiniene.

De asemenea, cercetătorii au descoperit că cinci dintre astronauți aveau o grosime a coroidei mai mare de 400 de micrometri, ceea ce depășește valorile normale. În mod obișnuit, grosimea medie a coroidei la adulții sănătoși este cuprinsă între 200 și 300 de micrometri. Interesant este că această schimbare nu părea să fie influențată de vârstă, gen sau experiența anterioară în zborurile spațiale.

Cercetătorii și agențiile spațiale lucrează la dezvoltarea unor măsuri de prevenție și tratament, inclusiv intervenții farmaceutice, ajustări nutriționale și dispozitive care aplică presiune negativă în partea inferioară a corpului pentru a redistribui fluidele corporale și a reduce presiunea asupra capului.

Astfel de studii, care oferă o mai bună înțelegere a efectelor SANS asupra organismului, vor accelera dezvoltarea unor soluții eficiente.

„Modificările observate în proprietățile mecanice ale ochiului ar putea servi drept biomarkeri pentru a prezice riscul de dezvoltare a SANS. Acest lucru ar putea ajuta la identificarea astronauților vulnerabili înainte ca aceștia să dezvolte probleme grave de vedere în timpul misiunilor de lungă durată”, a declarat Costantino.

Vă recomandăm să citiți și:

Un studiu uriaș a scos la iveală o legătură alarmantă între canabis și memorie

Legătura dintre intestin-creier și boala Alzheimer, dezvăluită cu ajutorul razelor X

Ar putea ianuarie să fie numită „luna divorțurilor”?

Este adevărat că alcoolul ne face mai veseli? Iată ce spune știința!