Efectul Dunning-Kruger: de ce oamenii incompetenți se cred excepționali

Percepția de sine este un teren alunecos, iar uneori ne poate juca feste memorabile. Unul dintre cele mai fascinante fenomene din psihologia socială este Efectul Dunning-Kruger, care explică de ce, adesea, persoanele cu abilități reduse într-un anumit domeniu tind să-și supraestimeze grosolan competența, în timp ce experții subestimează adesea cât de buni sunt. E ca o oglindă strâmbă a propriei noastre performanțe.

Acest efect a fost documentat pentru prima dată în 1999 de psihologii sociali David Dunning și Justin Kruger, de la Universitatea Cornell. Studiul lor, publicat în Journal of Personality and Social Psychology, a pornit de la un caz real, aproape incredibil: un spărgător de bănci era convins că dacă își va unge fața cu suc de lămâie, camerele de supraveghere nu îl vor putea filma. El făcuse legătura greșită cu ideea că sucul de lămâie poate fi folosit ca „cerneală invizibilă” pe hârtie, și a presupus că același lucru este valabil și pentru piele. Eșecul său spectaculos i-a făcut pe Dunning și Kruger să se întrebe dacă incompetența pură ar putea, paradoxal, să ducă la o încredere în sine nejustificată.

• De ce mahmureala este mai greu de suportat odată cu vârsta?
• Cât de sănătos este un pahar de vin în fiecare zi?

Mecanismul din spatele iluziei de superioritate
Mecanismul de bază al Efectului Dunning-Kruger este relativ simplu: cei incompetenți nu au meta-cogniția necesară pentru a-și recunoaște propria incompetență. Adică, le lipsesc abilitățile de bază necesare pentru a evalua corect performanța lor și a altora. Nu știu ce nu știu. Imaginează-ți un șofer începător care abia știe să pornească mașina, dar se crede un pilot de Formula 1. Lipsa de experiență și cunoștințe îl împiedică să-și dea seama cât de multe are de învățat și cât de riscante sunt comportamentele sale.

Pe de altă parte, persoanele cu competențe înalte, experții, tind să-și subestimeze abilitățile. De ce? Ei suferă de așa-numitul „blestem al cunoașterii”. Având o înțelegere profundă a subiectului, ei presupun, în mod eronat, că și alții dețin un nivel similar de cunoștințe. Li se pare că ceea ce știu ei e „de la sine înțeles”, banal chiar. Această tendință poate duce la o modestie excesivă sau chiar la dificultatea de a comunica eficient cu cei mai puțin experimentați, deoarece nu-și dau seama de decalajul real de înțelegere.

Cum ne afectează percepția propriilor abilități?
Impactul Efectului Dunning-Kruger este vast și se simte în multe aspecte ale vieții cotidiene. La locul de muncă: angajații cu performanțe slabe pot fi excesiv de încrezători, solicitând promovări ori sarcini pentru care nu sunt calificați. Aceasta poate duce la frustrări în echipă și la decizii manageriale ineficiente. Managerii incompetenți pot, de asemenea, să-și supraestimeze abilitățile de lider, creând un mediu de lucru toxic. În educație: studenții care înțeleg greșit conceptele pot fi convinși că au stăpânit materialul, ceea ce îi împiedică să studieze mai mult și să caute ajutor. În politică și dezbateri publice: persoanele cu informații limitate despre un subiect complex (economie, sănătate publică etc) pot susține cu vehemență opinii eronate, fiind convinși de superioritatea argumentelor lor. Acest lucru este evident în discursurile polarizate și în răspândirea dezinformării. În viața personală: o persoană care crede că știe tot despre nutriție, de exemplu, dar urmează sfaturi greșite, își poate afecta sănătatea.

Depășirea efectului Dunning-Kruger
Recunoașterea acestui fenomen este primul pas spre a-i reduce efectele. Apoi, ajută mult cultivarea unui ritm constant de învățare. Cu cât acumulăm mai multă experiență într-un domeniu, cu atât înțelegem mai bine cât de vast este și cât de multe lucruri mai rămân de descoperit. Această conștientizare nu scade încrederea, ci aduce umilință intelectuală: acea capacitate sănătoasă de a spune „încă nu știu îndeajuns, pot să aflu mai mult”. La fel de valoroasă este reflecția critică asupra propriilor gânduri. Merită, din când în când, să ne întrebăm: „De ce cred asta? Ce dovezi am? Există altă perspectivă?” Acest tip de auto-analiză ne ajută să nu confundăm opinia personală cu certitudinea. În plus, este util să ne evaluăm performanța cu repere clare, nu doar după intuiție. Când ne bazăm doar pe cum „simțim” că ne descurcăm, riscăm să ne supraestimăm ori să ne subestimăm. Folosirea unor criterii obiective – rezultate, standarde, comparații relevante – ne ajută să vedem mai precis unde ne aflăm cu adevărat.

În cele din urmă, efectul Dunning–Kruger nu este un defect personal, ci un mecanism uman firesc. Cu toții ne întâlnim cu el în anumite momente ale vieții, mai ales atunci când pășim într-un domeniu nou și cunoașterea noastră este încă la început. Iar pericolul nu îl reprezintă tendința de a ne supraestima competențele, cât refuzul de a vedea această tendință. Adevărata maturitate intelectuală începe atunci când învățăm să ne privim propriile limite fără teamă și fără defensivă. Cu cât înțelegem mai bine complexitatea lumii, cu atât devenim mai atenți, mai flexibili și mai deschiși la schimbare. Iar această deschidere ne construiește competența, dar mai ales ne protejează de capcana autosuficienței. A învăța să spui „nu știu încă, dar vreau să aflu” este una dintre cele mai puternice forme de inteligență.

Surse:

https://medium.com/@littlebrown/i-wore-the-juice-the-dunning-kruger-effect-f8ac3299eb1

https://reflectivepractice.medium.com/dunning-kruger-effect-why-incompetent-people-think-theyre-amazing-1ef13a7601a4

Vă mai recomandăm să citiți și:

De ce unii oameni simt repulsie față de vulnerabilitățile sau problemele altora?

Test de cultură generală. De ce unii oameni aruncă sare peste umăr?

Cercetătorii au aflat de ce unii oameni trăiesc mai mult decât alții

De ce unii oameni vorbesc în somn?