Astăzi există patru planete stâncoase: Mercur, Venus, Marte și Pământul. Știm că în Sistemul Solar timpuriu a mai existat un obiect de mari dimensiuni, poreclit Theia. Acel corp de mărimea planetei Marte s-a ciocnit de Pământ, ducând la formarea Lunii. Oamenii de știință susțin însă că trebuie să mai fi existat unul.
Angritele sunt meteoriți rari, sunt cunoscute doar 68 de astfel de exemple din cele peste 80.000 de fragmente aflate în colecții. Acestea conțin foarte puțin dioxid de siliciu, care este ingredientul principal al Pământului, al planetei Marte și al altor lumi stâncoase.
Acest lucru i-a determinat pe oameni de știință să presupună inițial că, de fapt, corpul-părinte al angritelor a fost un asteroid relativ mic, cu o rază de poate 200 de kilometri. Acum, ei consideră că acest scenariu este destul de puțin probabil.
Astronomii au analizat recent meteoritul angrit cunoscut sub numele de Northwest Africa (NWA) 12774, descoperit în Deșertul Sahara, și au făcut o descoperire extraordinară: prezența clinopiroxenului, un cristal mineral care se găsește în mantaua și scoarța Pământului.
Acest mineral specific pare să aibă un conținut incredibil de aluminiu. Reconstruind presiunea la care trebuie să se fi format, echipa a stabilit o valoare de 17,5 kilobari, adică de aproximativ 17,5 ori mai mare decât presiunea de pe fundul Gropii Marianelor, scrie IflScience.
O asemenea presiune ar fi fost posibilă doar dacă corpul-părinte ar fi avut un diametru de cel puțin 2.000 de kilometri. Asta înseamnă că era semnificativ mai mare decât planeta pitică Ceres, cel mai mare corp din Centura de Asteroizi.
„Este incredibil să ne gândim că a existat cândva o lume atât de mare”, a declarat într-un comunicat Aaron Bell, profesor asistent de cercetare în cadrul Departamentului de Științe ale Pământului de la CU Boulder. „Știm că a existat doar pentru că unele fragmente din ea au nimerit pe Pământ. Acești meteoriți au păstrat dovada unei căi complet diferite prin care s-au dezvoltat primele planete.”
Corpul-părinte ar fi putut fi chiar și mai mare. Alte dovezi chimice dezvăluie prezența unor cristale care nu s-ar fi putut forma la o adâncime prea mare în interiorul unei planete. Analiza comparativă între adâncimile reduse și presiunile moderat de ridicate oferă un interval probabil de dimensiuni.
Planeta pierdută ar fi putut avea o rază de 1.800 de kilometri, comparabilă cu cea a Lunii, dacă nu cumva se apropia de dimensiunea planetei Marte, care are o rază de 3.300 de kilometri.
Locul în care a dispărut acest obiect rămâne necunoscut, singura dovadă a existenței sale fiind o mână de meteoriți.
Această lume a dispărut fără urmă. S-ar fi putut dezintegra în fazele timpurii, doar mici porțiuni fiind încorporate în planetele stâncoase în timpul formării acestora. Sau poate că s-a format într-un mod diferit, ceea ce ar explica compoziția distinctă a angritelor.
„Materialele care au format corpul-părinte al angritelor sunt fundamental diferite de ingredientele Pământului și ale planetei Marte. Acest lucru indică o cale de evoluție distinctă și separată în formarea planetară din istoria timpurie a Sistemului Nostru Solar”, a explicat Bell.
Studiul este publicat în revista Earth and Planetary Science Letters.
Telescopul Webb a dezvăluit o planetă arsă de steaua sa
O planetă cu un ocean global de magmă a fost descoperită de Telescopul Webb
Oamenii de știință au găsit o cale de a urmări circulația apei pe planetă
Cel mai comun tip de planetă din galaxie s-ar putea să nu semene deloc cu Pământul