Cât timp „trăiește” o planetă? Planetele trec prin etape distincte de viață: se formează, evoluează și, în cele din urmă, ajung la un sfârșit. Însă durata acestor procese diferă considerabil în funcție de tipul stelei în jurul căreia orbitează.
Cât timp „trăiește” o planetă? „Planetele pornesc ca particule microscopice de praf din discurile care înconjoară stelele tinere și cresc treptat printr-o serie de coliziuni”, a explicat Sean Raymond, astrofizician la Université de Bordeaux (Franța).
Giganții gazoși, precum Jupiter sau Saturn, încep ca nuclee masive de rocă și gheață, apoi captează gaz din discul protoplanetar și devin planete uriașe. Planetele stâncoase, ca Pământul, trec printr-o fază târzie de coliziuni violente cu alte corpuri, după disiparea discului de gaz. Totuși, ordinea exactă a formării planetelor rămâne un subiect de dezbatere.
Definirea „sfârșitului” unei planete este mai complicată. Matthew Reinhold, cercetător la Stanford University (SUA), spune că o planetă poate fi considerată „moartă” fie când este distrusă fizic, fie când își pierde condițiile inițiale care o defineau. „Ai putea spune: aceasta era o lume cu anumite condiții, dar acum s-a schimbat radical. Pentru că prefer condițiile anterioare, consider că planeta s-a încheiat”, a explicat el.
În cazul Pământului, durata de viață este strâns legată de evoluția Soarelui. În prezent, Soarele produce energie prin fuziune nucleară, transformând hidrogenul în heliu. Peste aproximativ 5 miliarde de ani, își va epuiza hidrogenul, se va transforma într-o gigantă roșie și, ulterior, va colapsa.
„Pământul va ‘muri’ în mai multe moduri. Soarele, devenind tot mai luminos, va vaporiza oceanele, făcând planeta nelocuibilă. Apoi ar putea înghiți Pământul în faza de gigantă roșie. Dacă acesta din urmă va supraviețui, ar putea fi aruncat în spațiul interstelar”, spune Raymond. În total, durata de viață a Pământului ar fi de aproximativ 9,5 miliarde de ani.
Totuși, majoritatea planetelor ar putea dura mult mai mult. Cele mai numeroase stele din Univers sunt piticele roșii, mai mici și mai reci decât Soarele, care consumă combustibilul extrem de lent și pot trăi trilioane de ani. În jurul lor, sfârșitul unei planete ar putea veni din procese interne, nu din moartea stelei, scrie Live Science.
Reinhold a modelat evoluția unei planete locuibile ipotetice din jurul unei pitice roșii. Geologia activă, precum plăcile tectonice, este esențială pentru stabilitatea climatică, deoarece susține ciclul carbon-silicat, „termostatul” natural al Pământului. Convecția mantalei ar putea dura între 30 și 90 de miliarde de ani, iar topirea mantalei între 16 și 23 de miliarde de ani. Aceste intervale sugerează că planetele stâncoase din jurul piticelor roșii își pot pierde activitatea geologică și condițiile favorabile vieții cu mult înainte ca stelele lor să îmbătrânească semnificativ.
În schimb, stelele mai masive au vieți mult mai scurte, deoarece își consumă rapid combustibilul nuclear. O planetă apropiată de o stea de tip A, de exemplu, ar avea o durată de viață legată de cea a stelei, cuprinsă între 100 de milioane și 1 miliard de ani.
Giganții gazoși pot, de asemenea, să-și piardă atmosfera sub acțiunea radiației intense a stelei, transformându-se în planete stâncoase. Durata acestui proces depinde de distanța față de stea, de intensitatea radiației și de gravitația planetei, putând varia de la milioane la miliarde de ani.
La scări de timp extreme, de ordinul cvadrilioanelor de ani, planetele pot fi aruncate din orbite sau chiar expulzate din galaxie, rătăcind prin spațiul intergalactic. „Ceea ce le pecetluiește cu adevărat soarta depinde, în cele din urmă, de natura sfârșitului Universului”, concluzionează Reinhold.
Cum au ajuns mai multe roci albe bizare pe planeta Marte?
Test de cultură generală. De ce Luna pare mai mare atunci când se află la orizont?