Ce este ADHD? De ce nu înseamnă doar neatenție sau hiperactivitate și cum afectează, de fapt, creierul

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Aproape fiecare dintre noi a auzit, în ultimii ani, expresia „cred că am ADHD”. Termenul a devenit atât de răspândit încât este folosit uneori pentru a explica orice moment de neatenție, orice întârziere sau orice dificultate de concentrare.

În realitate, ADHD nu înseamnă doar că îți zboară gândul în timpul unei ședințe sau că îți uiți cheile prin casă.

Este o tulburare de neurodezvoltare recunoscută de comunitatea medicală, care influențează modul în care creierul gestionează atenția, impulsurile și planificarea activităților zilnice.

Ce este ADHD?

ADHD este prescurtarea de la Attention-Deficit/Hyperactivity Disorder, denumită în limba română tulburare de deficit de atenție și hiperactivitate.

Este una dintre cele mai frecvente tulburări de neurodezvoltare și debutează în copilărie, deși în multe cazuri diagnosticul este pus abia la adolescență sau chiar la vârsta adultă.

Contrar unei idei răspândite, ADHD nu înseamnă că persoana „nu poate fi atentă”. De fapt, dificultatea constă în controlul atenției. Creierului îi este mai dificil să regleze atenția, să filtreze informațiile relevante și să își mențină concentrarea asupra unei sarcini, mai ales atunci când aceasta nu este suficient de stimulatoare.

Cum funcționează diferit creierul?

Creierul persoanelor cu ADHD procesează informațiile într-un mod diferit, în special în regiunile implicate în ceea ce specialiștii numesc funcții executive.

Acestea includ capacitatea de a planifica, de a organiza activitățile, de a respecta termenele, de a controla impulsurile și de a rămâne concentrat asupra unei sarcini.

Un rol important îl au doi neurotransmițători: dopamina și noradrenalina, implicați în motivație, atenție și recompensă. Cercetările arată că echilibrul acestor substanțe diferă la persoanele cu ADHD, ceea ce poate face ca activitățile repetitive sau lipsite de interes să fie mult mai greu de susținut. Însă acest lucru nu înseamnă că persoanele cu ADHD au „prea puțină dopamină”, ci că modul în care anumite circuite cerebrale utilizează acești neurotransmițători diferă față de populația generală.

ADHD nu înseamnă doar hiperactivitate

Mulți își imaginează un copil care aleargă continuu prin clasă și nu poate sta locului.

În realitate, există trei prezentări clinice principale ale ADHD:

1. predominant neatent, în care dificultățile de concentrare sunt cele mai evidente;
2. predominant hiperactiv-impulsiv, caracterizat prin agitație și impulsivitate;
3. forma combinată, cea mai frecventă, în care sunt prezente ambele tipuri de simptome.

Persoanele cu forma predominant neatentă pot trece neobservate ani la rând, deoarece nu creează probleme de comportament.

ADHD este diagnosticat mai rar la fete decât la băieți, însă cercetările arată că multe fete rămân nediagnosticate în copilărie. Spre deosebire de băieți, ele prezintă mai frecvent forma predominant neatentă, cu mai puțină hiperactivitate vizibilă, ceea ce face ca dificultățile lor să fie observate mai târziu.

Cum se manifestă?

Simptomele diferă în funcție de vârstă. La copii pot apărea dificultăți în respectarea instrucțiunilor, uitarea frecventă a obiectelor, imposibilitatea de a rămâne așezați mult timp sau tendința de a întrerupe constant conversațiile.

La adolescenți și adulți, hiperactivitatea fizică poate deveni mai puțin evidentă, fiind înlocuită de o senzație permanentă de neliniște, dificultăți de organizare, procrastinare și probleme în gestionarea timpului.

Mulți adulți diagnosticați cu ADHD spun că au impresia că mintea lor funcționează permanent cu „mai multe file deschise în același timp”.

Ce este hiperfocalizarea?

Poate părea paradoxal, dar multe persoane cu ADHD pot petrece ore întregi concentrate asupra unei activități care le pasionează. Acest fenomen poartă numele de hiperfocalizare.

În aceste momente, atenția nu este redusă, ci atât de intensă încât persoana poate pierde noțiunea timpului și poate ignora ceea ce se întâmplă în jur. Tocmai acest fenomen arată că problema nu este lipsa atenției, ci reglarea ei.

De ce apare ADHD?

Cercetările arată că ADHD are o componentă genetică importantă.

Dacă unul dintre părinți are ADHD, probabilitatea ca și copilul să dezvolte tulburarea este semnificativ mai mare decât în populația generală.

Nu există dovezi că zahărul, educația sau utilizarea telefoanelor mobile provoacă ADHD, deși un consum excesiv de ecrane poate influența atenția și somnul copiilor.

Cum se stabilește diagnosticul?

Nu există o analiză de sânge, un RMN sau un test genetic care să confirme ADHD. Diagnosticul este stabilit de un medic psihiatru sau de un psiholog clinician, pe baza unui interviu clinic, a istoricului dezvoltării și a criteriilor internaționale de diagnostic.

Pentru ca diagnosticul să poată fi stabilit, simptomele trebuie să fie prezente încă din copilărie și să afecteze în mod semnificativ cel puțin două medii de viață, de exemplu acasă și la școală sau, în cazul adulților, acasă și la locul de muncă.

În cazul copiilor, sunt luate în considerare și informațiile oferite de părinți și profesori.

Se poate trata?

ADHD nu se vindecă, însă simptomele pot fi controlate eficient.

Tratamentul diferă de la o persoană la alta și poate include psihologice, consiliere, adaptări educaționale și, în anumite cazuri, medicație prescrisă de medicul specialist.

Mulți adulți diagnosticați spun că simplul fapt că au înțeles cum funcționează creierul lor le-a schimbat modul în care își privesc dificultățile.

ADHD dispare la maturitate?

Mult timp s-a crezut că ADHD este o tulburare specifică copilăriei. Astăzi se știe că simptomele persistă la multe persoane și în viața adultă, chiar dacă se manifestă diferit.

De aceea, în ultimii ani a crescut numărul adulților diagnosticați, inclusiv al femeilor, la care simptomele au fost adesea trecute cu vederea în copilărie.

Mit sau adevăr?

❌ ADHD apare din cauza telefoanelor mobile.

Fals. Nu există dovezi că telefoanele sau tabletele provoacă ADHD.

❌ Persoanele cu ADHD sunt doar leneșe.

Fals. Dificultățile de organizare și concentrare sunt legate de modul în care funcționează creierul, nu de lipsa voinței.

❌ Toți copiii cu ADHD sunt hiperactivi.

Fals. Unii au în principal probleme de atenție și pot părea chiar liniștiți.

❌ ADHD dispare automat după adolescență.

Fals. La multe persoane, simptomele continuă și la vârsta adultă.

Ce poți face dacă bănuiești că tu sau copilul tău aveți ADHD:

• Discută cu medicul de familie sau pediatrul, care te poate îndruma către un medic psihiatru ori un psiholog clinician.
• Solicită o evaluare psihologică realizată de un specialist.
• Evită autodiagnosticarea pe baza videoclipurilor de pe rețelele sociale.
• Notează simptomele și situațiile în care apar; aceste informații îi pot ajuta pe specialiști.
• Nu începe tratamente sau suplimente fără recomandarea unui medic.

Știați că?

Unul dintre cele mai răspândite mituri despre ADHD este că persoanele afectate „nu se pot concentra”. În realitate, multe dintre ele pot manifesta hiperfocalizare, adică o concentrare extrem de intensă asupra unei activități care le stârnește interesul. Tocmai această alternanță între dificultatea de a-și controla atenția și capacitatea de a se concentra profund este una dintre caracteristicile tulburării.

Surse:

https://www.cdc.gov/adhd/treatment/index.html

https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/32977893/

https://www.psychiatry.org/psychiatrists/practice/dsm

Vă mai recomandăm să citiți și:

Un studiu a descoperit o legătură între alăptare și riscul de ADHD la bebeluși

Oamenii de știință au descoperit un comutator ascuns în creier, care oferă indicii despre ADHD

Ceva ciudat se întâmplă în creierul oamenilor cu ADHD, a descoperit un studiu

Cum se manifestă ADHD la adulți și ce poți face ca să-ți regăsești echilibrul