Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Un copil primește bani, locuință și susținere, în timp ce altuia i se cer sacrificii și i se reproșează că nu face niciodată suficient. De ce apare favoritismul parental, când devine abuz emoțional și cum poate ieși copilul defavorizat din acest rol?

Părinții nu le pot oferi întotdeauna copiilor exact aceleași lucruri. Unul poate avea nevoie de tratament medical, altul de bani pentru studii, iar altul de ajutor într-o perioadă dificilă. Inegalitatea nu înseamnă automat favoritism abuziv.

Problema apare când diferența devine repetitivă și profund nedreaptă: același copil primește afecțiune, protecție, bani și scuze, în timp ce celuilalt i se cer supunere, muncă și sacrificii. Cercetările despre tratamentul parental diferențiat îl asociază cu simptome de anxietate și depresie, dificultăți de comportament și deteriorarea relațiilor dintre frați. Percepția favoritismului poate continua să afecteze familia și după ce copiii au ajuns la maturitate.

De ce favorizează un părinte un copil?

Uneori există motive practice sau o compatibilitate mai mare de temperament. Părintele se poate simți mai apropiat de copilul care îi seamănă, îi confirmă opiniile, îi urmează alegerile ori îi oferă validarea emoțională dorită.

În familiile disfuncționale pot apărea roluri rigide. „Copilul de aur” este protejat și idealizat, iar „țapul ispășitor” primește vina pentru conflictele familiei. Aceste denumiri sunt descrieri populare ale unor dinamici, nu diagnostice clinice.

Favoritismul poate fi influențat de gen, vârstă, ordine la naștere, personalitate, reușite sau conformarea la așteptările familiei. Uneori, părintele îl recompensează pe copilul mai obedient și îl sancționează pe cel care încearcă să devină independent. Sprijinul suplimentar acordat unui copil bolnav sau cu dizabilitate nu reprezintă însă, în sine, favoritism: diferența poate fi justificată de nevoile sale și ar trebui explicată celorlalți copii. Nu este corect ca orice părinte care manifestă favoritism să fie diagnosticat de la distanță cu narcisism sau cu o tulburare de personalitate.

Cum este menținută inegalitatea

Favoritismul abuziv nu se exprimă numai prin bani. Poate include:

• comparații umilitoare: „Fratele tău a reușit; tu ce ai făcut?”;
• iubire condiționată: „Dacă ne-ai iubi, ai face ceea ce îți cerem”;
• justificarea permanentă a favoritului: „El are familie și probleme; tu te descurci”;
• minimalizarea ajutorului oferit copilului defavorizat;
• negarea diferențelor evidente: „Ți-am oferit exact la fel”;
• triangularea – transmiterea mesajelor prin alt membru al familiei, în locul unei discuții directe;
• excluderea din deciziile familiale importante;
• folosirea banilor, donațiilor sau moștenirii pentru a recompensa supunerea;
• atribuirea îngrijirii părinților copilului considerat „disponibil”, în timp ce favoritul este scutit de responsabilitate.

Fraza „după tot ce am făcut pentru tine” poate exprima o nemulțumire reală. Devine șantaj emoțional când este folosită repetat pentru a anula libertatea celuilalt și pentru a obține supunerea.

Ce poate face copilul defavorizat?

Primul pas este separarea faptelor de speranța că părintele va recunoaște nedreptatea. Dacă există consecințe financiare, patrimoniale sau juridice, pot fi păstrate documentele și notate deciziile importante. Scopul nu este construirea unui dosar împotriva familiei, ci evitarea confuziei și protejarea propriilor interese.

Discuția poate porni de la comportamente concrete: „I-ai oferit fratelui meu locuința, iar mie îmi ceri să preiau singur sau singură îngrijirea voastră”. Este mai clar decât „Nu m-ai iubit niciodată”, afirmație care va conduce probabil la negare și conflict.

Copilul adult poate refuza să preia singur îngrijirea părinților sau să locuiască împreună cu aceștia. Stabilirea unei limite nu înseamnă automat abandon. El poate contribui în măsura posibilităților sale, fără să accepte insulte, control sau condiționarea afecțiunii. Eventualele obligații juridice de întreținere reprezintă o chestiune separată și depind de condițiile prevăzute de lege.

Este util să-și consolideze independența financiară și să comunice direct cu frații, fără ca părintele să devină intermediar. Psihoterapia poate ajuta la diminuarea vinovăției și la reconstruirea valorii personale, dar nu poate obliga familia să devină echitabilă.

Când există amenințări, control economic sever, umilire sistematică sau alte forme de violență domestică, victima poate cere sprijin la linia națională gratuită 0800 500 333. Dacă persoana defavorizată este minoră, abuzul poate fi semnalat la 119, iar pericolul imediat la 112.

Știați că?

Favoritismul pronunțat poate afecta întreaga relație dintre frați, indiferent cine primește tratamentul preferențial. Copilul favorizat poate resimți presiunea de a-și păstra poziția sau teama de a pierde aprobarea părintelui, iar ceilalți îl pot considera responsabil pentru o inegalitate creată, de fapt, de adult.

Cercetările asupra familiilor în care părinții vârstnici au nevoie de îngrijire arată că percepția favoritismului este legată de tensiuni mai mari între frați, inclusiv atunci când copilul preferat este chiar persoana intervievată.

Surse

https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC4155448/

https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC6943195/

https://www.ccpa-accp.ca/child-favoritism/

https://www.utoronto.ca/news/when-parents-play-favourites-what-happens-kids

https://brparents.com/long-term-effects-of-parental-favoritism/

Vă recomandăm să citiți și:

A devenit lumea un al doilea Babel? De ce oamenii comunică permanent, dar se înțeleg tot mai puțin

Este sigur să facem sport în aer poluat?

Practicile de câteva secunde care ne pot îmbunătăți starea de bine

Două ore în plus de somn ne pot ajuta să ne recuperăm după o noapte proastă