De ce prostata se mărește odată cu înaintarea în vârstă? Cercetătorii de la Universitatea Johns Hopkins (SUA) au identificat un subtip distinct de celule din prostată care ar putea explica de ce această glandă se mărește odată cu înaintarea în vârstă.
Descoperirea, publicată în revista The Journal of Pathology, ar putea deschide calea către noi tratamente pentru hiperplazia benignă de prostată (HBP).
Această afecțiune, caracterizată prin creșterea numărului de celule prostatice, apare frecvent la bărbații cu vârste de peste 50 de ani. Mărirea prostatei afectează în special zona de tranziție, care înconjoară uretra, putând îngusta canalul urinar și provoca dificultăți la urinare.
„Deși hiperplazia benignă de prostată afectează milioane de bărbați din întreaga lume, oamenii de știință încă nu înțeleg pe deplin de ce aceasta se dezvoltă predominant în zona de tranziție, în timp ce celelalte regiuni ale glandei rămân relativ neafectate”, explică Vasan Yegnasubramanian, autorul principal al studiului.
De ce prostata se mărește odată cu înaintarea în vârstă? Pentru a investiga fenomenul, cercetătorii au analizat țesut prostatic necanceros provenit de la zece bărbați diagnosticați cu cancer de prostată. Folosind o tehnică de secvențiere a ARN-ului la nivelul celulelor individuale, echipa a examinat activitatea genelor din aproape 130.000 de celule, prelevate din cele trei regiuni principale ale prostatei.
Analiza a evidențiat o populație distinctă de celule bazale, denumite WIF1+, prezente în număr mare în zona de tranziție și în țesuturile afectate de hiperplazie benignă, dar rare în celelalte regiuni ale glandei.
Aceste celule prezintă un profil genetic particular, iar unele dintre genele lor răspund la androgeni, precum testosteronul, și participă la procesele care controlează creșterea și dezvoltarea prostatei.
„Semnătura moleculară, distribuția regională și căile de semnalizare implicate sugerează că celulele bazale WIF1+, concentrate în zona de tranziție, ar putea contribui la apariția hiperplaziei benigne de prostată prin stimularea remodelării țesuturilor epiteliale și stromale”, explică autorii.
Potrivit cercetătorului Rulin Wang, aceste celule prezintă caracteristici moleculare asociate remodelării țesuturilor și capacitatea de a comunica cu celulele învecinate, contribuind astfel la particularitățile biologice ale zonei de tranziție.
Analizarea unor seturi suplimentare de date disponibile public a confirmat prezența crescută a celulelor WIF1+ în țesuturile prostatice mărite, precum și modificări distincte ale activității genelor acestora.
Cercetătorii suspectează, de asemenea, că aceste celule ar putea contribui la explicarea incidenței mai reduse a cancerului de prostată în zona de tranziție, prin diminuarea inflamației și a activității căii de semnalizare WNT.
Deocamdată, rolul lor în dezvoltarea hiperplaziei benigne rămâne o ipoteză. Studiile viitoare vor trebui să stabilească dacă celulele WIF1+ contribuie direct la mărirea prostatei și dacă ar putea deveni ținte pentru dezvoltarea unor tratamente medicamentoase, notează ScienceAlert.
Afectează ciclismul fertilitatea? Ce spun specialiștii
Cum îți poți regla sistemul nervos: obiceiuri simple care ajută organismul să gestioneze stresul
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Cum te poate ajuta o listă zilnică să îți recapeți controlul asupra vieții