Intrebari despre cer…cu raspunsuri pamantesti

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Am primit la redactie, asa cum va spuneam, sute de propu­neri pentru articolul din decembrie. Unele sunt extrem de interesante si incitante, altele terne, cateva hilare, dar toate transmit in buna masura curiozitatea starnita fie de un fenomen vizibil cu ochiul liber, fie de un paradox cu care se lupta savantii si telescoapele trimise special pe orbita.
O groaza de propuneri au venit pentru explicarea gaurilor negre.
Din cunostintele mele, insusi Stephen Hawking, care a reusit cele mai bune teorii legate de vortexurile spatiale, nu este pe de-a-ntregul lamurit in aceasta chestiune.
Tot ce va pot spune eu legat de incitantul subiect, inca disputat de mintile luminate ale Pamantului, este ca gaura neagra defineste un corp ceresc atipic, care se formeaza in urma mortii unei stele. Steaua trebuie sa fie de cel putin 10 ori mai mare decat Soarele, sa devina o supernova, iar apoi sa se contracte intr-o sfera cu diametrul de cel mult 100 km. In acel moment, forta gravitationala exercitata de bulgarele de materie concentrata este atat de puternica, incat nici lumina nu poate evada de pe suprafata lui. De aici si denumirea de gaura neagra.
O propunere prezenta in majoritatea mesajelor voastre se refera la aurora boreala. Sigur ca fenomenul e extrem de spectaculos, dar studierea lui de la noi din tara este destul de dificila, avand in vedere ca suntem situati la o distanta apreciabila de Polul Nord.
Totusi, daca va aflati undeva deasupra Paralelei 50, aveti toate sansele sa vedeti Lumina Nordului, cum i se mai spune aurorei boreale. Acelasi fenomen il intalnim si in preajma Polului Sud, cu numele de aurora australa.
Pe scurt, aurorele se formeaza din cauza ciocnirii unor particule incarca­te electric (electronii) din magnetosfera cu atomii de gaz din straturile superioare ale atmosferei terestre. Aceste particule isi au originea in Soare si ajung in apropierea Pamantului purtate de vantul solar. In majoritatea cazurilor, cerul se lumineaza in culori greu de descris, sub aspectul unei cortine formate din raze paralele puse pe directia liniilor de camp magnetic ale Pamantului. Daca predomina verdele, avem de-a face cu o aurora „obisnuita“, formata la peste 150 km altitudine. Daca bolta se coloreaza in rosu, primim semnalul ca aurora s-a format la doar 80 de kilometri deasupra solului. Cand avem de-a face cu aurora de joasa altitudine, inseamna ca vantul solar este mai puternic, iar particulele venite de la Soare circula cu o viteza sporita si sunt mai concentrate, putand provoca furtuni electromagnetice. Acestea pot conduce la pene de curent electric foarte periculoase pentru o societate ultradependenta de prize si de cabluri.
Foarte interesant este felul cum puteti surprinde acest fenomen cu ajutorul unei camere foto obisnuite.
Ei bine, aparatul nu poate fi folosit in modul Auto, trebuie neaparat sa beneficieze si de setari manuale. Daca nu aveti un trepied cu voi, puteti aseza camera pe capota masinii sau pe orice alt obiect stabil aflat in apropiere. Deschideti diafragma la maximum, puneti timpul de expunere la mai mult de 10 secunde si apasati declansatorul. In prealabil, aveti grija ca focusarea sa fie facuta la infinit, iar actionarea declansatorului sa nu miste aparatul. Daca aveti posibilitatea, folositi o telecomanda pentru declansarea procesului sau setati fotografierea la doua secunde dupa apasarea butonului, ca si atunci cand faceti o poza de familie si vreti sa fugiti din spatele aparatului pentru a fi prezent langa cei dragi. Daca nu aveti nici telecomanda si nici „selftimer“, acoperiti obiectivul cu palma fara a-l atinge, declansati operatiunea si luati mana din fata lentilei dupa o secunda de la declansare.
V-as raspunde, in a doua parte a articolului, la cateva intrebari foarte frecvente, pe care ni le punem cu totii cand ne uitam spre cer sau cand auzim o stire apocaliptica.
De ce nu zbarnaie cometele pe deasupra capului nostru, daca tot se zice ca au viteze colosale?
Cel mai bun exemplu in acest caz este satelitul nostru. Luna circula pe orbita cu o viteza senzationala: peste 3.200 km/h. Cu toate astea, nu sesizam in nici un fel faptul ca Luna ar avea o viteza supersonica, pentru ca e suficient de departe de noi ca sa-si antifonizeze sprintul in jurul Pamantului. Desi cometele alearga de 10-20 de ori mai repede decat Luna, sunt atat de departe de Terra, incat perceperea vitezei lor este, ca in cazul Selenei, imposibila.
Meteoritii ard in atmosfera din cauza frecarii?

Pe langa intrebarea frecventa despre existenta unei ploi de meteoriti, desi numele de ploaie ar anunta averse de pietre cazute din vazduh, o intrebare extrem de interesanta este: Ce produce „aprinderea“ meteoritilor si „arderea“ lor in straturile atmosferei? Ei bine, am fi tentati sa spunem ca frecarea duce la fenomenul amintit. In realitate, se intampla altceva. La intrarea in atmosfera, meteoritul impinge aerul din fata sa cu o viteza de 50.000 km/h, creand o compresie violenta. Aerul insusi devine foarte fierbinte, incalzind pana la aprindere obiectul intrus. Acelasi fenomen se produce cand umflati cu un compresor cauciucul de la masina: se observa incalzirea acestuia tocmai din cauza compresiei rapide a aerului din interior.

Cand e luminata pe jumatate, Luna straluceste de doua ori mai putin decat atunci cand e plina?
E logic sa ne imaginam ca o Luna pe jumatate luminata, adica in fazele de Prim Patrar si Ultim Patrar, straluceste de doua ori mai slab decat atunci cand este in faza de Luna Plina. Dar gresim. Luna este o sfera, nu o suprafata plana. Daca ar fi fost o suprafata perfect intinsa, ca o foaie de hartie, cu siguranta fenomenul presupus mai sus s-ar fi produs conform logicii elementare. Daca va uitati atent la Luna, veti observa ca are portiuni mai deschise si portiuni mai inchise la culoare, deci zone care reflecta diferit lumina primita de la Soare. Sarind peste etapele explicarii punctuale, va pot asigura ca Luna Plina straluceste de 11 ori mai tare dec`t Luna in Prim Patrar si de 12 ori mai puternic decat in faza de Ultim Patrar.
Se pot vedea astrele prin telescop si atunci cand este innorat?
Raspunsul e simplu: NU. Cel mai recent exemplu este eclipsa totala de Luna din martie anul acesta, pe care nu am putut-o urmari de pe teritoriul Romaniei din cauza unei perdele groase de nori, care s-a ambitionat sa ne faca o noapte mai neagra decat Luna eclipsata.
Nasterea Universului, viata extraterestra, culorile planetelor, activitatea solara, formarea Terrei si a sistemului solar, fenomene ca fulgerele globulare, merzlota, slabirea campului magnetic si asa mai departe sunt alte subiecte care apar in mesajele voastre. As vrea sa le pot da macar raspunsuri telegrafice, dar spatiul nu imi permite.
Ma bucur ca rubrica de astronomie a starnit interes si va promit ca vom continua si mai apasat incursiunea noastra printre astri, dand explicatii pamantesti unor fenomene incitante la care, probabil, este in stare sa raspunda in perfecta cunostinta de cauza doar bunul Dumnezeu.
Cer senin si Craciun Fericit!