Prima pagină Stiinta

Jocul de-a vacanta. Pe Marte

Joost Bos/TCS | 04.14.2008 | ● Vizualizări: 177
Jocul de-a vacanta. Pe Marte     astronaut, Marte, NASA, statie spatiala, turism spatial + zoom
Galerie foto (3)

In desertul din Utah, sub Soarele dogoritor, umanoizi echipati in costume spatiale misuna de colo-colo adunand fragmente de roca. Atunci cand unul dintre ei desprinde o bucata, un altul o aseaza cu grija intr-o punga. La sfarsitul zilei, pungile sunt depozitate intr-un soi de siloz alb, camuflat la marginea pustiului.

In siloz se intra printr-o trapa improvizata; prin ea se ajunge intr-un laborator, cateva dormitoare mici, un atelier si un centru de comanda de unde se poate contacta „cartierul general“. Pe langa toate acestea, exista si o mica sera. Un grup de astronauti n-ar avea nevoie de mai mult pentru o sedere pe Marte, nu? Pentru ca exact o sedere pe Marte se simuleaza aici, la Mars Desert Research Station, iar toata treaba seamana cu o piesa de teatru in care actorii mimeaza o batalie si incearca sa se decapiteze cu sabii de cauciuc.

Artemis Westerberg este presedinta Mars Society (Olanda) si explica regulile care trebuie respectate in timpul simularii: „La inceperea exercitiului suntem deja pe Marte, deci nimeni nu iese din capsula fara costumul spatial si toata lumea isi rezolva problemele fara asistenta.“ Westerberg si colegul ei american Grant Sklar se inghesuie in sera murdara si se chinuie sa porneasca o pompa care face parte din instalatia de reciclare a apei. In apa care a fost folosita la toalete sunt crescute plante acvatice (zambila de apa, Eichornia crassipes), pentru purificarea acesteia, dupa care lichidul este pompat intr-un complex dispozitiv de filtrare. Acum, pompa este stricata si mirosul de toaleta murdara s-a raspandit peste tot. E treaba lui Westerberg s-o repare, dar dupa trei ore descopera ca utilajul fusese conectat gresit de catre cei care fusesera acolo inaintea lor.

Conform NASA, mai sunt cativa ani buni pana cand oamenii vor ajunge pe Marte, adica nu mai devreme de anul 2035. Pentru pregatire este nevoie de cat mai multe aparate, de mici robotei care sa ajunga pe Luna, apoi pe Marte, si sa dezvolte noi tehnologii. Un proces costisitor si anevoios, care ii pune la grea incercare pe membrii nerabdatori ai clubului de astronauti incepatori, ce asteapta cu sufletul la gura urmatoarea miscare a NASA, a Agentiei Spatiale Europene, a chinezilor sau a rusilor. Inspirata de controversatul inginer Robert Zubrin, om de stiinta si vizionar cosmic, echipa considera ca cercetarea spatiala facuta de oameni este net superioara celei facute doar cu masinarii. Zubrin a scris chiar si o carte pentru a argumenta si sustine o idee a lui – Direct Mars Program –, carte care este de fapt un plan de a organiza o misiune umana pe Planeta Rosie in urmatorii 10 ani.

Zubrin isi bazeaza teza pe folosirea tehnologiei existene pentru a evita inventarea unor noi sisteme, operatie care ar dura prea mult. International Mars Society  (IMS) a construit prototipul functional al unei statii spatiale martiene in pustiul stancos din Utah pentru a demonstra ca ideile lui Zubrin nu sunt simple fantasme. Locul a fost ales dupa indelungi cautari. Cu rocile sale rosii erodate si fara urma de vegetatie, desertul din Utah seamana perfect cu imaginile de pe Marte transmise de statiile spatiale. Echipa care se afla acum in baza din desert este cu atat mai remarcabila cu cat contine cinci adulti si patru copii, care au venit sa participe la un experiment numit Family Living at Mars Experiment.
Pe scurt, FLAME. Copiii spun ca misiunea lor simulata seamana foarte mult cu viata normala de pe Pamant, pentru ca pot vorbi cu prieteii lor pe e-mail si se pot juca pe computer. Totusi, nu pot folosi telefonul si au cu ei o gramada de teme, ca nu cumva sa ramana in urma cu scoala. De acest lucru are grija Garreth – un supraveghetor care sta cu ochii pe ei in timp ce-si fac lectiile. El are mereu un cutit agatat de curea, pentru ca „nu poti sa stii peste ce dai in desert“.

Iahu-Anat Westerberg are 13 ani si, ca si mama ei, are nume de zeita. Se uita prin hublou la desert si ofteaza. „Eu am patru kile de teme, de zece ori mai multe decat ceilalti copii“, spune ea suparata si arata cu degetul un teanc de carti. Dupa cateva minute, copiii americani ies in fuga, razand zgomotos; li s-a dat voie sa mearga la joaca fara costumele spatiale. Lui Iahu-Anat ii vine sa planga de ciuda cand ii vede. „Lasa, asa n-or sa ajunga niciodata astronauti“ e consolarea care vine de la mama ei.

Ocazional, membrii International Mars Society primesc vizite de la cercetatori NASA sau de la oameni de stiinta din universitatile americane, care vin sa conduca roverele martiene prin desert. Dar asta nu se intampla prea des. In general, „colonistii“ sunt lasati sa mimeze ca traiesc pe Marte si sa isi ocupe timpul cu activitati precum studiul fosilelor si al structurilor geologice. Asta cand nu stau inchisi in siloz, ca sa redacteze rapoarte amanuntite despre activitatile cotidiene sau sa repare diverse lucruri. Rapoartele sunt trimise la un centru de comanda, la fel ca in cazul unei misiuni reale, doar ca aici lucrurile merg mult mai greu: dureaza 24 de ore ca raportorii sa primesca un raspuns si de fiecare data sunt intrebati daca au terminat de reparat tot.
 
Din cauza resurselor limitate, lucrurile nu merg intotdeauna cum ar trebui – usa din fata a bazei nu se inchide prea bine, iar costumele cusute de mana nu sunt ermetice, motiv pentru care echipa le carpeste din cand in cand cu banda izolatoare. Atunci cand lucrurile merg chiar prost, toata lumea ii cere ajutorul lui Don. Don e proprietarul singurului hotel din zona si, in loc sa se ocupe de afacerea lui, repara pompe si generatoare in desert. „Uite, de asta au interzis poligamia in Utah“, spune el in timp ce mestereste la o instalatie si se uita la doua coechipiere IMS care se cearta. „Sunt prea multe femei aici. Asta e diferenta dintre misiunile simulate si cele reale, de la NASA.“

La etajul inferior al capsulei, Stacey se chinuie sa intre in costumul spatial pentru a putea iesi sa cerceteze fosilele de pe dealul alaturat. Doi colegi o ajuta sa isi puna rucsacul in spate, sa verifice conexiunea radio si sa isi inchida casca. In loc de butelii cu oxigen, ea cara in spate ventilatoare ce vor sufla aer curat in casca sferica de sticla. Temperaturile de pe Marte nu depasesc niciodata 20 de grade Celsius, insa in desertul din Utah, Soarele transforma casca intr-o sera. Fara acele ventilatoare, Stacey ar lesina in cateva minute.
In urmatoarele ore, ea aduna intr-o punga de plastic pietricele pe care, la intoarcere, le va inspecta la microscop impreuna cu Iahu-Anat.

Dupa numai o saptamana petrecuta pe bucata de Marte din America, misiunea incepe sa semene foarte mult cu un reality-show. Veronica, sefa acesteia, incepe sa dezvolte un comportament dictatorial si a cam facut o pasiune pentru tanarul Garreth, care, aparent, are ochi doar pentru fiicele ei. Intre timp, Artemis se cearta cu Veronica pentru ca are senzatia ca simularile nu sunt destul de reale. Garreth, care in viata reala este mecanic de lifturi, e nemultumit ca toate reparatiile au devenit treaba lui si ar prefera sa-si puna costumul si sa iasa in misiuni cu Stacey, pentru ca de asta au venit acolo.

Cu trei zile inainte de sfarsitul misiunii, Artemis isi face bagajul si paraseste incinta alaturi de fiica ei, dezamagita de lipsa de profesionalism a comandantei. E pacat ca o aventura pe Marte trebuie sa se termine asa, dar, pe de alta parte, aceasta plecare timpurie le va da celor doua mai mult timp de cumparaturi inainte sa ajunga acasa.

Facts

Cautam voluntari pentru misiune pe Marte
Visezi dintotdeauna sa mergi pe Marte? Cu putina imaginatie, dorinta ti se poate indeplini. Agentia Spatiala Europeana si Russian Institute for Biomedical Problems cauta sase voluntari dispusi sa stea incuiati intr-un labirint de rezervoare metalice vreme de cel putin 500 de zile. Intr-un perimetru de doar 200 de m2, ei vor simula drumul pana la Marte si sederea pe planeta. Agentia Spatiala Europeana doreste sa efectueze cercetari privind impactul psihologic pe care il are o astfel de calatorie in spatiu asupra echipajului. Gurmanzii pot ramane acasa, pentru ca rezervele de alimente sunt limitate. La fel si rezervele de apa si oxigen. Echipa va fi alcatuita din cel putin doi medici (pentru a se putea opera unul pe celalalt in eventualitatea unei urgente), experti tehnici si oameni de stiinta. Candidatii trebuie sa aiba o conditie fizica foarte buna, desi criteriile de selectie nu sunt atat de dure precum cele pentru astronautii adevarati.


Pasionati de martieni
International Mars Society nu este o organizatie stiintifica, este doar un grup de oameni indragostiti de Marte si de cercetarea privind o eventuala forma de viata si posibilitatea intemeierii unei colonii pe aceasta planeta. IMS nu este asociata cu NASA sau cu Agentia Spatiala Europeana. Condusi de Robert Zubrin, membrii echipei simuleaza traiul pe Planeta Rosie in doua locatii: Utah, SUA, si Devon Island, Canada. Centrele de cercetare sunt finantate exclusiv de catre membri, iar bugetul lor este infim comparativ cu cele ale NASA, ESA sau agen¬tiilor spatiale chineze si rusesti. O calatorie pe Luna e joaca de copii pe langa o misiune pe Marte. Dureaza trei zile sa ajungi pe satelitul natural al Terrei, insa cei 60 de milioane de kilometri care ne despart de Planeta Rosie nu pot fi parcursi in mai putin de sapte luni.
Cu timpul petrecut acolo in misiune, plus calatoria de intoarcere, durata minima a unei astfel de misiuni este de un an si jumatae. Si convorbirile telefonice intre Pamant si Marte dureaza foarte mult. Un mesaj poate ajunge dintr-o parte in alta in aproximativ 20 de minute, deci o convorbire normala nu este inca posibila.

Traducere si adaptare de Miruna Vasilescu