Prima pagină Stiinta

Top 10 martiri ai stiintei

Cecilia Stroe 05.13.2009 | ● Vizualizări: 401
Top 10 martiri ai stiintei     oameni de stiinta, cercetare, cercetatori, premiul Nobel, experimente, cobai + zoom
Galerie foto (13)

Din dragoste pentru stiinta (sau din imposibilitatea de a gasi voluntari), au existat cercetatori in trecut (dar mai exista unii chiar si in zilele noastre) care nu au ezitat sa experimenteze pe ei insisi teoriile studiate. Uneori cu consecinte dramatice: sa te transformi in cobai te poate costa scump; cu mici exceptii, cei mai multi au trait totusi s-o povesteasca, ba unii s-au ales chiar si cu un Nobel.

10. Cel mai rapid om de pe Pamant

In 1954, John Stapp, medic in cadrul US AIR FORCE, a decis sa testeze pe propria piele toleranta fizicului uman la acceleratie si respectiv la franarea vitezei. O sanie propulsata de sase rachete, cu Stapp la bord, a atins viteza de 421 de mile/ora (667,5 km/h), deplasandu-se pe o distanta de 3550 de picioare pe sine masive, montate in beton, la Baza Aeriana Hollorman din Alamogordo, New Mexico. Efectele experimentului au fost devastatoare: medicul, desi a ramas in viata, si-a fracturat gatul, mai multe coaste, suferind si o dezlipire grava a retinei. Rezultatele studiului sau au contribuit insa la imbunatatirea sigurantei soferilor, pilotilor si astronautilor.



9. Manechinul uman

Rusty Haight, directorul Institutului pentru siguranta coliziunilor din California, a intrat in Cartea Recordurilor drept omul care a realizat numarul cel mai mare de teste de rezistenta la zdrobire. Poreclit pe buna dreptate “manechinul uman”, in numele dragostei pentru siguranta rutiera, Haight s-a izbit de buna voie si nesilit de nimeni de peste 1000 de ori de un zid, la bordul tot atator automobile; studiile sale servesc insa si in prezent marilor companii producatoare de automobile la realizarea unor masini din ce in ce mai sigure.



In stralucitoarea-i cariera profesionala, norocosul Haight nu a suferit niciodata accidentari serioase, acesta fiind cel mai probabil motivul pentru care inca se mai ofera voluntar pentru experimente. El poate fi contactat prin intermediul site-ului personal, de care se ocupa in momentele libere, adica atunci cand nu si-a programat sa se izbeasca de vreun zid.

8. Sa mori de ras

La finele secolului XVIII, pentru ca obisnuia sa faca inhalatii cu diferiritele gaze studiate, chimistul englez Humphrey Davy a fost la un pas de moarte in repetate randuri: a scapat totusi doar cu o intoxicatie grava, de pe urma careia avea sa sufere tot restul zilelor, si cu vederea afectata, in urma unei explozii in laborator (se spune ca el il implica adeseori in experimente si pe bunul sau prieten, celebrul poet Samuel Taylor Coleridge, autorul Baladelor lirice; doar prietenul la nevoie se cunoaste!.)



“Cele mai importante descoperiri ale mele mi-au fost sugerate de catre esecuri”, ar fi comentat Sir Davy. Periculoasele experimente au dat insa “roade”, chimistul engleze intrand in istorie ca inventator al protoxidului de azot (gazul ilariant), o substanta volatila cu proprietati analgezice.

7. Cu ochii-n soare

In primii ani ai activitatii sale stiintifice, fizicianul, matematicianul si astronomul englez Isaac Newton s-a interesat de optica, domeniu in care a descoperit dispersia luminii, a pus in evidenta spectrul solar, a inventat telescopul cu oglinda si a sustinut conceptia corpuscular cu privire la natura luminii. In jurul anului 1660, pentru a-si pune la punct teoriile, Newton a petrecut mai multa vreme observand direct astrul solar.



In mod incredibil, in pofida slabelor protectii de care putea cineva dispune la acea epoca, nu a orbit (de altfel, celebrul fizician s-a bucurat intreaga viata de o sanatate de fier), iar rezultatele tuturor cercetarilor din acest domeniu au fost grupate in lucrarea Optica aparuta in anul 1704, in trei volume.

6. Gustari toxice

Nici Carl Wilhelm Scheele, chimistul suedez care la mijlocul secolului XVIII a descoperit oxigenul (de altfel lui ii apartin nu mai putin de 44 de descoperiri din chimie, printre care si clorul, manganul si acidul fosforic), n-a strambat din nas cand a trebuit sa “guste” din substantele examinate: a testat pe el insusi de toate, chiar si materiale extrem de toxice precum mercurul sau molibdenul; dupa toate probabilitatile, acestea i-au si provocat disparitia prematura de pe acest pamant, la doar 43 de ani.

CITESTE CONTINUAREA TOPULUI IN PAGINA URMATOARE!

5. Merita sa faci gastrita pentru un Nobel

Se spune ca Helicobacter Pylori, bacteria care provoaca gastrita, ar fi fost izolata pentru prima data in 1893 de un medic veterinar italian, Giulio Bizzozero, care ar fi identificat-o in stomacul cainilor. Nu a intuit insa implicatiile descoperirii sale, astfel incat avea sa mai treca un secol pana cand oamenii de stiinta sa inteleaga de ce este in stare bacteria in forma de “virgula”. (Nu toti oamenii de stiinta au norocul lui Haight).  In 1980, Barry Marshall (foto dreapta), un student australian la Medicina, a plecat in vacanta de Paste uitand niste probe de stomac uman in cultura timp de cinci zile. Reintors la laborator, a descoperit colonii bacterice formate pe lamela: era Helicobacter Pylori, iar descoperirea a fost una cruciala intrucat pana atunci se credea ca stomacul uman este un mediu steril.



Pentru a obtine dovada legaturii dintre aceasta bacterie si aparitia gastritei, Robin Warren (foto stanga), profesorul sub indrumarea caruia Marshall isi pregatea licenta, i-a cerut studentului sau sa ia o “dusca” de Helicobacter: Marshall a fost de acord, s-a imbolnavit de gastrita si a fost tratat de Warren in doar 8 zile cu un antibiotic obisnuit. In 2005, studentul si mentorul lui au impartit premiul Nobel pentru medicina pentru descoperirea cauzei si tratamentului gastritei si ulcerului peptic.

4. Carligul in ochi

Circa 110 ani mai devreme, pe la 1790, Thomas Young, genial medic si om de stiinta englez (unul dintre fondatorii teoriei ondulatorii a luminii), a descoperit mecanismul acomodarii vederii, adica acea capacitate a ochiului de a focaliza obiecte la diferite distante, alungind si contractand cristalinul. Pentru a face acest lucru a utilizat un mic carlig, blocand cu el fundul propriului ochi, astfel incat sa nu poata efectua o focalizare corecta, si a incercat sa observe obiecte aflate la o distanta mica, ce rezultau a fi nefocalizate.

3. Unde dai si unde crapa!

Fizicianul francez Pierre Curie, un alt laureat al premiului Nobel (impreuna cu sotia, Marie) caruia ii datoram de aceasta data descoperirea radioactivitatii, a mers si mai departe, incercand sa demonstreze efectele teribile ale acesteia pe sine insusi: si-a legat de brat timp de 10 ore un micut cristal de sare de radiu si dupa  50 de zile si-a aratat rana, inca destul de vizibila, auditoriului unei conferinte la Royal Academy. Desi cu sanatatea destul de subreda din cauza efectelor radiatiilor, a murit insa in 1906, la varsta de doar 47 de ani, in urma unui accident stupid de trasura.

2. Cum sa-ti schimbi meseria

In incercarea de a descoperi noi metode de tratament, in 1929, medicul german Werner Forrsmann, in varsta de 25 de ani, a realizat pe el insusi prima inserare a unui cateter cardiac la om: cu ajutorul unui aparat cu raze X, medicul si-a infipt un tub in vena unui brat introducandu-l pana in inima. Principalul scop al lui Forssmann era sa dezvolte o tehnica terapeutica de administrare a medicamentelor direct la nivelul inimii. Aspru criticat de colegi si de comunitatea stiintifica internationala la acea vreme, in pofida importantei contributii aduse cardiologiei, a decis sa-si schimbe specializarea, devenind urolog. Valentele diagnostice ale acestei tehnici au fost descoperite si de altii, in special de Andre Cournand si Dickinson Richards din New York, care au impartit premiul Nobel cu Forssmann in 1956 pentru descoperirea cateterismului cardiac.

1. Ce-si face omul cu mana lui

Experimentul lui Forssmann vi se pare dureros? Ce sa mai spunem atunci de Daniel Carriòn, un student la medicina de la mijlocul secolului XIX, primul care a studiat legatura dintre  febra Oroya (boala infectioasa provocata de o bacterie Gram negativa, Bartonella bacilliformis, transmisa omului prin intepatura unei insecte), la acea vreme o misterioasa maladie mortala cu sute de victime la active pe intreg teritoriul Perù-ului, si o eruptie cutanata foarte violenta cunoscuta sub numele de "veruca peruviana"; Carriòn si-a inoculat serul prelevat din plagile unui copil infectat, imbolnavindu-se in scurt timp. A facut febra Oroya, si a murit in decurs de o luna. Nu fara a insemna zi de zi pana in ultima, simptomele si evolutia bolii. Carriòn a demonstrat astfel comunitatii stiintifice ca varicela peruviana si febra oroya sunt versiunea cronica si respectiv acuta a aceleasi boli.

CITESTE SI:

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI