Home » Stiinta » În căutarea comorilor scufundate

În căutarea comorilor scufundate

Autor: Mihaela Stanescu 05.14.2011
În 1683, un anume căpitan William Phips a sosit în Anglia, venind din colonia britanică nord-americană, cu o ambiţie ce părea să aibă puţini sorţi de izbândă: să convingă câţiva dintre puternicii zilei – chiar pe rege, dacă ar fi fost posibil – să investească într-o idee măreaţă: o operaţiune de recuperare a comorilor de pe navele spaniole scufundate, nave care, ani în şir, după descoperirea Americii de către Columb, căraseră spre Europa bogăţiile lumii noi. Unele dintre aceste vase ajunseseră cu bine în porturile europene, altele însă, mai puţin ocrotite de soartă, fuseseră prinse de furtuni, se izbiseră de stânci şi, cu coca sfărâmată, se scufundaseră, ducând cu ele, în adâncul mării, şi comorile – uneori uriaşe – pe care care le purtau. Veacuri la rând după aceste tragice întâmplări, căutătorii de comori visau să readucă la suprafaţă aceste bogăţii, iar unii dintre ei, cei mai îndrăzneţi şi mai norocoşi – dar, vorba romanilor, norocul îi ajută pe cei îndrăzneţi – chiar au izbutit să-şi împlinească visele. Chiar şi în zilele noastre.

William Phips a fost unul dintre aceşti norocoşi căutători.
Născut în teritoriile britanice din America de Nord, de origine nu
foarte înaltă (dar, având, totuşi, în Anglia nişte rude bine
situate), el se pregătise pentru meseria de constructor de nave,
deschizându-şi chiar propriul său şantier naval. Dar, în 1682, s-a
apucat de o nouă îndeletnicire: vânătoarea de comori. A făcut o
primă încercare în Bahamas, unde a reuşit să recupereze o parte din
încărcătura unor nave spaniole scufundate; nu fost un succes
spectaculos, dar a fost, totuşi, un succes, aducând celor implicaţi
un profit de câteva mii de lire, în banii de azi – destul pentru a
încuraja ambiţiile viitoare.

Pentru o operaţiune de mare anvergură, avea nevoie de fonduri pe
măsură aşa că, în 1683, a venit la Londra, căutând
finanţare pentru proiectul său
. Cu ajutorul legăturilor de
familie şi al scrisorilor de recomandare, a ajuns nu numai la
oameni importanţi din marina britanică, dar şi la regele Carol al
II-lea. Acesta a fost de acord să îi împrumute lui Phips o fregată
a marinei engleze, având grijă, totodată, ca, în afară de cele 10
procente din eventuala comoară cuvenite, conform legii, coroanei
britanice, să-şi asigure, pentru el personal, 25 % din ceea ce urma
să găsească Phips (care, după cum se vede, fusese foarte
convingător şi persuadase pe toată lumea că existau, într-adevăr,
mari bogăţii scufundate care putea fi scoase la suprafaţă. La urma
urmei, nu era greu de crezut, doar marina britanică avea la activ,
în istoria ei, scufundarea a destule corăbii spaniole, în cursul
războaielor navale pentru supremaţia economică, din secolele
precedente).

Urmările fericite ale
unei idei fixe

Phips a pornit spre America, cu fregata şi cu doi împuterniciţi
ai regelui, care urmau să asiste la operaţiuni şi să protejeze
interesele monarhiei britanice în cursul expediţiei. Căutarea a
durat doi ani şi nu a fost scutită de dificultăţi: neînţelegeri
între Phips şi agenţii regelui în ceea ce priveşte disciplina,
probleme cu aprovizionarea, concurenţă din partea altor
întreprinzători, răzmeriţa unei părţi din echipaj… una peste
alta, după cercetări şi scufundări în Jamaica şi în preajma insulei
Hispaniola, din Caraibe, Phips s-a ales cu prea puţin:
bilanţul expediţiei era negativ
, cheltuielile fuseseră mai
mari decât câştigul.

Totuşi, omul nu s-a dat bătut: el avea o idee – fixă, dacă vreţi
– cum că există, în preajma coastelor Americii Centrale, galioane
spaniole pline de bogăţii ce puteau fi recuperate. Şi, cu această
convingere, a reuşit din nou să-şi asigure sprijin. Fratele şi
urmaşul la tron al lui Carol al II-lea, regele James (Iacob) al
II-lea, a refuzat iniţial să contribuie la expediţie, dar Phips a
beneficiat de ajutorul unui nobil, ducele de Albemarle, care,
încrezător în şansele de succes al încăpăţânatului navigator, a
adunat în jurul lui un grup de persoane interesate, pe care le-a
convins să investească într-o nouă expediţie, urmând să primească
un câştig proporţional cu sumele investite. Există istorici
care susţin că organizarea acestei expediţii a jucat un rol în
dezvoltarea economică a Marii Britanii
, în evoluţia
sistemului de piaţă capitalist, stimulând dezvoltarea societăţilor
pe acţiuni şi, posibil, chiar înfiinţarea Băncii Angliei (1694),
modelul pe care se bazează conceptul modern de bancă, prezent în
marea majoritate a instituţiilor de acest tip din ziua de azi.

Cu sprijinul nobilului său protector, Phips a căpătat, astfel,
destui bani pentru a cumpăra şi echipa două nave şi, în 1686, a
ajuns iar în Hispaniola.

Iar aici, a dat lovitura. În sfârşit!

Epava care i-a adus celebritatea a fost cea a navei Nuestra
Señora de la Concepción
, un galion spaniol scufundat
în anul 1641, în urma ciocnirii de un recif, în largul insulei
Hispaniola
, în arhipelagul Caraibelor. Concepción era o
navă aproape legendară, despre a cărei încărcătură se povesteau
minuni: se spunea că ar fi transportat o comoară uluitoare, de
peste 140 de tone de monede de argint, plus obiecte din aur, pietre
preţioase şi cine ştie câte altele. Corabia fabuloasă bântuia
imaginaţia şi visele tuturor căutătorilor de tezaure submarine – şi
le mai bântuie şi acum, după trei secole.

După mai multe luni de căutări, Phips a reuşit să
localizeze epava
(care se găsea la 17 metri adâncime) şi,
în două luni, cu ajutorul unor scufundători experimentaţi – mulţi
dintre ei erau pescuitori de perle din Bahamas şi de pe coastele
Oceanului Indian -, a recuperat, de pe galionul scufundat,
o comoară
– extraordinară, într-adevăr! – de monede de
argint, evaluată, la vremea respectivă, la 210.000 lire sterline,
echivalentul a 13 milioane de lire astăzi!

În vara anului 1687, Phips s-a întors în triumf la Londra,
aducând cu el magnificul tezaur smuls mării. Regele James al II-lea
l-a numit cavaler, spre a-i mulţumi că adusese naţiunii această
bogăţie (din care coroana britanică şi-a tras partea ei – 10% –
conform vechiului obicei al zeciuielii), l-a numit şerif general
(un fel de vice-guvernator) al New England – posesiunea coroanei
britanice în America de Nord – iar Phips a devenit „omul
zilei”.

Vânătoarea de comori submarine, era, la vremea aceea, o afacere
aflată abia la începutul dezvoltării sale. Comparativ cu
tehnologiile actuale, ceea ce exista pe vremea aceea era atât de
precar, încât izbânda lui Phips pare şi mai uimitoare. Ca şi acum,
conta mult la ce adâncime se găsea epava, dar miza era încă şi mai
dificilă dacă ne gândim la mijloacele de scufundare disponibile.
Cum a reuşit Phips?

În primul rând, s-a bazat pe capacităţile unor scufundători de
profesie, bine antrenaţi, capabili să se scufunde în apnee –
ţinându-şi respiraţia – pînă la adâncimi de cîteva zeci de metri.
Apoi, existau deja, de ceva vreme, nişte dispozitive de scufundare,
foarte primitive când le comparăm cu tehnicile actuale, dar care
reuşeau să furnizeze scufundătorului o mică rezervă de aer, care îi
permitea să-şi prelungească şederea sub apă.

Efectul scufundării în apă a unui vas cu gura în jos – păstrarea
unui spaţiu umplut cu aer în partea de sus a recipientului – era,
cu siguranţă, cunoscut; fusese observat şi, pesemne, utilizat în
scop practic de mult timp, din Antichitate încă, de vreme ce
Aristotel (secolul al IV-lea î. e. n.) scria despre posibilitatea
scufundării cu o căldare care să permită scufundătorilor să
respire, iar Roger Bacon, un cărturar englez din secolul al
XIII-lea, relatează că Alexandru cel Mare (care a
fost elevul lui Aristotel) s-ar fi scufundat în Mediterana
într-un clopot de sticlă
, ca să vadă cu ochii lui minunile
lumii submarine.

În secolul al XVI-lea fuseseră deja publicate schiţe ale unor
modele – chiar dacă rudimentare – de asemenea dispozitive, iar la
vremea când s-au desfăşurat expediţiile lui Phips, aceste clopote
de scufundare, cum erau numite, începuseră să se dezvolte, prin
perfecţionări succesive. Celebrul astronom englez Halley inventase
şi el un astfel de clopot, a cărui rezervă de aer putea fi
reînnoită (cu ajutorul unor butoaie etanşe, pline cu aer, trimise
de la suprafaţă) şi, acest model a fost, se pare, folosit şi de
oamenii lui Phips şi a contribuit la succesul încercării.

La sfârşitul anului 1687, încredinţat de faptul că vasul spaniol
mai ascundea încă mari bogăţii, Phips a plecat într-o nouă
expediţie
. Dar vestea se răspândise deja şi exploratorul a
avut surpriza ca, la înapoierea sa în Hispaniola, să dea peste vreo
20 de vase mai mici, care mişunau prin zonă, conduse de alţi
aventurieri care sperau să aibă şi ei norocul lui Phips. O nouă
campanie de scufundări a mai adus doar vreo 10.000 de lire –
departe de valoarea capturii iniţiale -, după care Phips s-a apucat
de alte treburi, văzându-şi de postul său administrativ în New
England, de cariera sa militară şi politică (avea să ajungă, în
ultimii ani ai vieţii, guvernator al provinciei Massachusetts Bay)
şi lăsând căutarea comorilor pe seama altor cavaleri ai
norocului.

Aceeaşi corabie, alţi
„vânători”

Dar povestea galionului Concepción şi a comorilor sale
nu se termină aici. Această corabie era, se pare, una cu adevărat
deosebită; nu degeaba i se dusese vestea şi era urmărită astfel de
vînătorii de tezaure. Încărcătura ei era într-adevăr formidabilă,
dovadă faptul că, la 300 de ani după norocoasa încercare a lui
Phips, alte două „tranşe” din tezaur au fost scoase din epavă – de
data acesta cu ajutorul unor tehnologii de localizare şi scufundare
mult mai performante, rezultate ale progresului tehnologic al
secolului XX.

În anii 1970, un scufundător american, bântuit şi el de obsesia
comorilor spaniole ale mărilor, Burt Webber, a început să caute
epavele pline de aur şi argint, datând din vremurile de aur ale
colonialismului spaniol. Iniţial, şi-a îndreptat căutările spre
Atocha (Nuestra Señora de
Atocha
), o altă corabie a Spaniei, care, lovită de
furtună, s-a scufundat, încărcată cu bogăţii, în 1622, în
arhipelagul Florida Keys
. Webber n-a avut succes cu
Atocha; altcuiva îi fusese menit s-o găsească, unui alt
vânător american de comori, Mel Fischer (1922-1998), care a devenit
celebru prin această descoperire (1985). (Compania specializată în
operaţiuni de recuperare a încărcăturii epavelor, fondată de Mel
Fischer, lucrează şi azi la această operaţiune, aducând la
suprafaţă, încet-încet, comorile de pe Atocha. Totuşi, partea cea
mai preţioasă a acesteia – cea care conţinea, după cât se ştie,
o încărcătură de smaralde de o valoare nepreţuită,
încă nu a fost găsită).

Revenim la Webber: renunţând la Atocha, el şi-a
îndreptat cercetările spre Concepción (fiindcă veni vorba,
au existat multe nave spaniole care purtau acest nume, Nuestra
Señora de la Concepción,
ce evocă imaginea Fecioarei şi dogma
Imaculatei Concepţiuni, foarte frecvent amintite în religia
catolică. Concepción „a lui Webber” era aceeaşi navă
cercetată, cu atâta succes, de William Phips, cu aproape trei
veacuri mai înainte.)
În aceste trei veacuri, se cam aşternuse uitarea peste corabie şi
povestea ei, dar regăsirea, într-o arhivă din Anglia, a jurnalului
de bord provenit de pe una dintre navele folosite de Phips în
operaţiunile sale i-a dat lui Webber un nou imbold. Jurnalul
menţiona locul în care naufragiase galionul, într-o zonă cu
recifuri, care primise, între timp, numele de Silver Bank, tocmai
datorită încărcăturilor de argint pierdute aici în naufragiile
corăbiilor spaniole.

Dezvoltând, între timp, şi un nou magnetometru perfecţionat, un
instrument care urma să ajute la detectarea prezenţei metalelor pe
fundul mării, Webber a izbândit: a localizat epava şi a
adus la suprafaţă o nouă „porţie” de monede preţioase
, pe
care a trebuit să le împartă, juma-juma, cu guvernul Republicii
Dominicane (pe al cărei teritoriu se găsea locul), conform
înţelegerii iniţiale, în lipsa căreia n-ar fi putut obţine
autorizaţia de a explora apele în acea zonă.

Gata cu Concepción? Ei bine, nu! Corabia a continuat
să-şi exercite fascinaţia şi asupra altor îndrăzneţi. În anii 1990,
Tracy Bowden, fomdatorul firmei Silverbank Treasures, a negociat cu
Republica Dominicană un nou acord, pentru a căpăta dreptul de a
cerceta epava. În cursul mai multor campanii, a adus la
suprafaţă o altă parte din încărcătura navei: monede, lingouri şi
vase din argint, precum şi bijuterii din aur împodobite cu pietre
preţioase
. Iar explorarea rămăşiţelor legendarei corăbii
continuă şi astăzi, iar scafandrii actuali, cu excelentele lor
echipamente, care le permit să reziste ore întregi sub apă, sunt,
într-un fel, urmaşii scufundătorilor indieni care, acum trei sute
de ani, coborau în adâncul mării, în căutarea tezaurelor pierdute,
având drept sprijin doar nişte alcătuiri rudimentare, din lemn şi
metal.

Secole de-a rândul, progresul în materie de echipamente de
scufundare s-a exprimat doar prin dezvoltarea unor sisteme care
permiteau reînnoirea aerului conţinut în clopotul/butoiul/sfera sau
ce-o fi fost, cu care scufundătorul cobora în apă. Dar, astfel,
scufundătorul aveau prea puţină autonomie, depinzând de rezerva de
aer furnizat de la suprafaţă.

Un mare pas înainte în explorararea subacvatică, indiferent de
scopul ei – cercetare, misiune militară, montaje sau reparaţii,
divertisment ori căutare de comori – a fost înregistrat în secolul
XX, odată cu inventarea, în 1943, de către Emile Gagnan şi
Jacques-Yves Cousteau, a unui dispozitiv ce permitea
respiraţia într-un circuit deschis, în timpul scufundării
libere
. Numit Aqualung, acesta reprezenta, de fapt, primul
echipament de scuba-diving care s-a dovedit a avea succes
comercial. Într-o versiune perfecţionată de australianul Ted
Eldred, a stat, mai apoi, la baza construcţiei tuturor aparatelor
de scufundare cu respiraţie în sistem deschis, folosite şi azi pe
scară largă.

Scuba – astăzi un cuvânt de sine-stătător – a început prin a fi
un acronim: vine de la iniţialele cuvintelor din expresia self
contained underwater breathing apparatus, ce descrie sumar rostul
şi caracteristicile acestui sistem, care a revoluţionat „meseria”
de scafandru, inclusiv în domeniul arheologiei submarine şi al
vânătorii de comori.

Ce bogăţii mai ascunde
marea?

Oare aurul, argintul şi nestematele, după care umblau cei mai
mulţi dintre „scotocitori”, sunt singurele comori care merită
căutate printre recife? În ultimii ani, metalelor şi pietrelor
preţioase li s-au adăugat şi alte „capturi” de valoare – de mare
valoare comercială, pe lângă valoarea lor istorică şi
artistică.

Una dintre cele mai remarcabile descoperiri din ultimele decenii
a fost cea a unei nave chineze, Tek Sing, de la al cărei
naufragiu au trecut aproape 200 de ani.

Tek Sing s-a scufundat în
1822, în Marea Chinei de Sud, cu aproximativ 1.800 de oameni la
bord
– echipaj şi pasageri.

Plecată din portul Amoy (azi Xiamen) din China, Tek
Sing
se îndrepta spre Jakarta, Indonezia, ducând o mare
încărcătură de porţelanuri chinezeşti şi 1.600 de emigranţi
chinezi. După o lună de călătorie, căpitanul a decis să o ia pe-o
scurtătură, prin Strâmtoarea Gaspar, care leagă Marea Chinei de Sud
de Marea Java. Decizie fatală: nava s-a lovit de un recif şi s-a
scufundat, cu porţelanuri şi oameni cu tot, la o adâncime de 30
metri. Doar vreo 200 de oameni au supravieţuit tragediei şi au fost
salvaţi de două vase aflate în apropiere.

Timp de aproape două secole, epava lui Tek Sing a zăcut
pe fundul Mării Chinei de Sud, până când şi-a îndreptat atenţia
spre ea un explorator şi scafandru britanic, Michael Hatcher, care
se specializase în operaţiuni de recuperare în Marea Chinei de Sud
şi devenise cunoscut datorită aducerii la suprafaţă a încărcăturii
de porţelan a unui vas al Companiei Olandeze a Indiilor de Răsărit,
Geldermalsen, scufundat în 1751. (Multe dintre
porţelanurile recuperate au fost vândute, ulterior, la o mare şi
foarte profitabilă licitaţie, organizată de celebra casă
Christie’s.)

În secolul al XVIII-lea şi secolul al XIX-lea, China
devenise teatrul unei activităţi masive de producţie şi export de
porţelan
către pieţele europene, iar între Bătrânul
Continent şi China se desfăşura un comerţ intens şi prosper, cu
cantităţi uriaşe din asemenea obiecte, care se vindeau bine şi
împodobeau multe cămine europene.

Tek Sing, nefericita joncă chineză ce avea să-şi afle
sfârşitul în 1822, era una dintre miile de nave care transportau
fragile încărcături de porţelan alb-albastru spre
Indonezia (la vremea aceea colonie olandeză), de unde erau preluate
de nave olandeze care le duceau în Europa.

În luna mai a anului 1999, Michael Hatcher a localizat epava şi
a început lunga operaţiune de adunare şi aducere la suprafaţă a
delicatelor boluri, farfurii şi bibelouri care alcătuiseră
încărcătura comercială a navei. Echipajul lui Hatcher a recuperat
aproximativ 350.000 piese, dintre care foarte multe au suportat
extraordinar de bine şederea lor de aproape două secole în apele
sărate ale oceanului. O mare licitaţie a fost organizată la
Stuttgart, Germania, în noiembrie 2000
, pentru a pune la
îndemâna colecţionarilor aceste obiecte, emoţionante nu atât prin
frumuseţe, cât prin vechime şi prin soarta lor deosebită.

În epava lui Tek Sing şi în jurul ei au fost găsite şi
rămăşiţe umane – victimele tragediei din 1822 – dar acestea au fost
lăsate în pace, respectând credinţa membrilor chinezi şi
indonezieni ai echipei de scufundători ai lui Hatcher: aduce
ghinion să tulburi morţii din somnul lor veşnic.

Scufundătorii s-au mărginit, aşadar, să aducă la suprafaţă
delicatele porţelanuri, dintre care unele, căzute pe fundul mării,
fuseseră cotropite de corali, alcătuind curioase îmbinări de
natural şi artificial, de forme de viaţă şi obiecte lucrate de om,
ca pentru a reaminti vremurile în care natura se dovedea aproape
întotdeauna mai puternică decât omul, iar corăbiile erau adesea
victime ale mării.

Cele mai noi articole
Sonda New Horizons de la NASA s-a uitat în spațiul îndepărtat și a descoperit surse neașteptate de lumină
Sonda New Horizons de la NASA s-a uitat în spațiul îndepărtat și a descoperit surse neașteptate de lumină
O misiune „îndrăzneață”: China încearcă să obțină noi mostre de pe Lună, dintr-o regiune care nu a mai fost explorată până acum
O misiune „îndrăzneață”: China încearcă să obțină noi mostre de pe Lună, dintr-o regiune care nu a mai fost ...
Cum arăta prima Dacia 1100 scoasă pe linia de producţie a uzinei de la Mioveni
Cum arăta prima Dacia 1100 scoasă pe linia de producţie a uzinei de la Mioveni
Imagini inedite din Munții Rodnei: Prima experiență a unui ied de capră neagră cu zăpada
Imagini inedite din Munții Rodnei: Prima experiență a unui ied de capră neagră cu zăpada
5 lucruri pe care nu le știai despre Hyundai i20, candidată la Mașina Anului 2021 în România
5 lucruri pe care nu le știai despre Hyundai i20, candidată la Mașina Anului 2021 în România
Cum au evoluat costumele de baie de-a lungul istoriei. Top 30 de imagini unice
Cum au evoluat costumele de baie de-a lungul istoriei. Top 30 de imagini unice
iPhone 12 Pro Max se dovedește impresionant, din multe puncte de vedere
iPhone 12 Pro Max se dovedește impresionant, din multe puncte de vedere
Partidul Comunist Chinez a susținut în secret editarea genetică a bebelușilor
Partidul Comunist Chinez a susținut în secret editarea genetică a bebelușilor
Scheletul unui soldat medieval, descoperit pe fundul unui lac în Lituania. Marea surpriză care a urmat
Scheletul unui soldat medieval, descoperit pe fundul unui lac în Lituania. Marea surpriză care a urmat
Durerile abdominale ale unei femei s-au dovedit a fi, de fapt, un caz medical rar de „splină plimbătoare”
Durerile abdominale ale unei femei s-au dovedit a fi, de fapt, un caz medical rar de „splină plimbătoare”
Astronomii au descifrat misterul nebuloasei care înconjoară o stea
Astronomii au descifrat misterul nebuloasei care înconjoară o stea
Noi victime ale erupției vulcanului Vezuviu, descoperite în cenușa vulcanică
Noi victime ale erupției vulcanului Vezuviu, descoperite în cenușa vulcanică
Temperaturile continuă să scadă în toată țara. Cum va fi vremea la început de decembrie
Temperaturile continuă să scadă în toată țara. Cum va fi vremea la început de decembrie
Vaccinul de la Oxford și AstraZeneca are o eficiență de 70%, însă poate fi transportat mai ușor și este mai ieftin
Vaccinul de la Oxford și AstraZeneca are o eficiență de 70%, însă poate fi transportat mai ușor și este mai ieftin
Aterizare la limită pe puntea unui portavion
Aterizare la limită pe puntea unui portavion
Vază de sticlă rară găsită într-un mormânt galic
Vază de sticlă rară găsită într-un mormânt galic
Cercetătorii au descoperit un nou mineral într-un vulcan din Peninsula Kamceatka
Cercetătorii au descoperit un nou mineral într-un vulcan din Peninsula Kamceatka
Prădătorul care ar putea fi de vină pentru dispariția misterioasă a marilor rechini albi din apele Africii de Sud
Prădătorul care ar putea fi de vină pentru dispariția misterioasă a marilor rechini albi din apele Africii de Sud