Prima pagină Stiinta

Vise chimice Un curriculum vitae al drogurilor

descopera@mpg.ro 08.16.2007 | ● Vizualizări: 1326
Vise chimice Un curriculum vitae al drogurilor     Vise chimice Un curriculum vitae al drogurilor + zoom
Galerie foto (1)

Traficul si consumul de stupefiante sunt doua componente ale aceluiasi flagel, pentru contracararea caruia societatea a creat un intreg arsenal de riposta, de la clinici de dezintoxicare, la interventii armate impotriva traficantilor.

Cand spunem droguri, facem aproape involuntar o asociere cu ilegalitatea si cu oprobriul general pe care-l starnesc ele. Dar lucrurile nu au stat intotdeauna asa si multe dintre substantele taxate astazi ca halucinogene au inca statutul de Dr. Jeckyl si Mr. Hyde, variind intre uzul medical si abuzul distructiv. Evadarea din realitate este o latura intrinseca naturii umane, iar in potentarea ei stupefiantele au avut intotdeauna o pozitie tragic privilegiata. Este imposibil de spus daca lupta cu drogurile va lua vreodata sfarsit, iar daca da, cine va avea castig de cauza. Opiu pentru popor, dar si pentru elite.

Relaxant si analgezic, opiul este obtinut din semintele de mac – Papaver somniferum. Prin incizarea capsulei de mac imediat dupa caderea petalelor, dar inainte de a se maturiza complet si a se desface, din aceasta se scurge un lichid alb-laptos, care se intareste treptat, transformandu-se intr-o pasta maronie – opiul brut. Mark Merlin – profesor-doctor in biologie la Universitatea din Hawaii – afirma in 1984 ca utilizarea opiului ar putea data inca din Epoca de Piatra, adica de acum circa un milion de ani, folosirea lui extinzandu-se ulterior la numeroase popoare, in scopuri medicale sau religioase.

Clasica asociere a opiului cu Orientul isi are originea in secolul al XVIII-lea, cand comerciantii europeni au transformat o planta bine cunoscuta aici intr-una dintre cele mai profitabile afaceri ale vremii. Atat in Europa, cat si in America, opiul a devenit un ingredient de baza pentru numeroase medicamente, prescrise in tratarea dizenteriei, a astmului, reumatismului, diabetului, febrei, bronsitei si a altor boli. In secolul al XVI-lea, Paracelsus a preparat primul esantion de tinctura de opiu (opiu dizolvat in alcool), combinatie cunoscuta si sub numele de laudanum.

Alaturi de aplicatiile pseudomedicale, secolele al XVIII-lea si al XIX-lea au utilizat opiul ca mod de recreere, intelectualii vremii ridicandu-l la rangul de veritabil elixir. Variatiuni pe aceeasi tema Se spune ca drumul spre iad e pavat cu intentii bune. Una dintre acestea pare sa fi stat si la baza aparitiei si raspandirii morfinei si heroinei. La granita dintre secolele al XVIII-lea si al XIX-lea, farmacistul german Frederick W. Serturner a combinat amoniacul lichid cu opiul, obtinand un alcaloid cu mult mai puternic decat acesta din urma. Serturner a botezat substanta morphium, dupa Morfeu, zeul grec al somnului si al viselor.

In 1850, tabletele de morfina, alaturi de numeroase derivate, erau deja disponibile pe scara larga, fara prescriptie medicala. In 1856, medicii americani au introdus practica injectarii hipodermice a morfinei direct in fluxul sanguin. Inconstienta, ignoranta, pionierat, aroganta? Poate nici unul sau poate toate aceste motive la un loc au facut ca, din 1870, morfina sa devina mai ieftina decat alcoolul si sa fie inclusa in tratamentul a numeroase afectiuni psihice si fizice. Ca era vorba de o usoara indispozitie sau de o simpla durere de cap, morfina era prescrisa fara rezerve de catre medici, care abuzau ei insisi de ea.

In 1874, un chimist britanic a reusit sintetizarea diacetilului de morfina, iar noul produs a cunoscut dupa anul 1889 o promovare constanta pe piata, gratie companiei farmaceutice Bayer. Mare si puternica – heroisch, in limba germana –, asa a vazut Heinrich Dresser substanta care trebuia sa devina un inlocuitor al morfinei si sa nu provoace dependenta. Si asa a avut loc insidioasa lansare a heroinei (numele comercial adoptat de Bayer) ca sedativ impotriva... tusei. Alternativa sud-americana Cu 5.000 de ani in urma, incasii considerau arbustii de coca plante cu origine divina, destinate exclusiv descendentilor umani ai zeilor, carora le ofereau puteri vizionare. Mai tarziu, o data cu expeditiile spaniole catre Lumea Noua, europenii au facut si ei cunostinta cu experienta mestecarii frunzelor de coca, dar au transformat-o in obicei abia pe la 1800.

Cocaina, alcaloid stimulent, poate fi gasita in cantitati semnificative doar in frunzele a doua specii de arbusti coca de pe teritoriul Americii de Sud. Pentru prepararea unui kilogram de pasta sunt necesare intre 200 si 500 de kilograme de frunze. In urmatoarea etapa de prelucrare, din 2,5 kilograme de pasta rezulta 1 kilogram de cocaina bazica, avand o puritate de peste 66%. Din cocaina bazica este sintetizat, apoi, hidrocloridul de cocaina – pudra alb-cristalina, cu puritatea de aproximativ 95%. Secolul al XIX-lea a fost perioada cand oamenii de stiinta au sesizat calitatea de anestezic local al cocainei si faptul ca efectul ei principal era opus aceluia al morfinei.

In mod previzibil, cocaina a inceput sa fie folosita in tratarea dependentei de morfina. In particular, o pudra de cocaina destinata vindecarii sinuzitei a initiat administrarea sa nazala – prizatul. Catre sfarsitul anilor 1880, la fel ca morfina, cocaina si-a facut tranzitia dinspre aplicatiile medicale spre cele recreative. Artistii si intelectualii au devenit principalii ei consumatori si astfel au aparut „delicatese“ ca Vin Mariani – vin Bordeaux cu cocaina. Bautura a fost extrem de apreciata de personalitatile vremii, intre care sase papi si nu mai putin de 16 capete incoronate. Cea mai faimoasa licoare care continea cocaina (ulterior eliminata din compozitia produsului) ramane insa Coca-Cola, preparata pentru prima oara in 1885. Sub o forma sau alta, cocaina a facut cariera pana prin anii ’70 ai secolului XX, fiind emblematica pentru stilul de viata opulent si nonconformist al vedetelor.

Sex prin iarba Una dintre culturile de gradina favorite ale olandezilor moderni, Cannabis sativa, este planta ce sta la baza marijuanei si hasisului. Scopul initial al culturilor de canabis varia de la confectionarea franghiilor, la cea a vopselelor. In prezent, ca rezultat al sesizarii potentialului psihoactiv al canabisului, sunt cultivate specii mult mai puternice, specializate ca drog recreativ. Anii ’60 ai secolului trecut au fost momentul consacrarii marijuanei de catre rebelii curentului hippie, promotori ai experimentelor cu sex si droguri. Dat fiind gradul relativ scazut de dependenta pe care il creeaza marijuana, raspunsul autoritatilor si restrictiile impuse in utilizarea acesteia au fost intotdeauna moderate sau chiar permisive in comparatie cu cele ce priveau alte droguri. In sfera medicala, marijuana isi gaseste aplicabilitate in tratamentul pentru glaucom si in controlul efectelor secundare ale chimioterapiei.

Drogurile sintetice Poate cea mai elocventa dovada a caracterului distructiv, cand vine vorba de droguri, o ofera amfetaminele si halucinogenele, ambele copii ai inteligentei umane si ai chimiei pure. Amfetaminele sunt stimulente sintetizate pentru prima oara in 1887 si produse pe scara larga din 1932, sub numele de benzedrina. La fel ca in cazurile enumerate pana aici, benzedrina era comercializata ca medicament – in acest caz, decongestionant nazal. Ulterior, drogul atat de apreciat si promovat de medicina s-a dovedit a fi o cutie a Pandorei, ce ascundea dependenta si afectiuni fizice si psihice ireversibile. Cantitatile imense in care au fost produse si rapiditatea cu care au fost introduse pe piata au plasat amfetaminele intr-un top funest al popularitatii. Efectul puternic stimulator a facut ca, pe durata celui de-al doilea Razboi Mondial, guvernele Marii Britanii, Japoniei si Germaniei sa administreze soldatilor amfetamine menite sa le ridice moralul si sa combata oboseala ori durerea.

Prin colaborarea cu trupele britanice, soldatii americani au intrat, la randul lor, in contact cu amfetaminele. In timpul razboiului din Coreea, Guvernul SUA a autorizat distribuirea drogului catre combatanti, iar unii dintre acestia au combinat amfeta­minele cu heroina, in asa-numitele Speedballs. Alaturi de dextro­amfetamina – o versiune mai puternica a benzedrinei, comercializata ca dexedrina –, metadrina a dat nastere drogului a carui varianta lichida o cunoastem azi ca Speed. Metaamfetaminele (metadrina) au fost recomandate pe scara larga in anii ’50-’60 ca suport in dietele urmate de femei. Abuzul a venit de la sine...

Pe la inceputul anilor ’60, drogurile halucinogene, intre care LSD, si-au castigat o larga popularitate in randul studentilor si al „psihedelicilor“ – exponenti ai miscarilor antiguvernamentale. Desi a fost sintetizat pentru prima oara in Elevetia, in 1938, LSD a devenit cunoscut pentru efectele sale halucinogene abia in 1943. Intrarea drogului pe teritoriul Statelor Unite s-a facut in cadrul unui program experimental de tratare a afectiunilor psihice. Anii ’50 au adus o serie de teste secrete cu LSD, efectuate de catre armata SUA si CIA asupra militarilor si civililor, pentru a evalua potentialele aplicatii ale halucinogenului in do­meniul armelor chimice si ca „ser al adevarului“.
Poate mai mult ca niciodata, singura morala care se desprinde de aici este ca erorile trecutului ar trebui sa ne faca mai precauti. Din pacate, morala este urmata doar de o concluzie pe cat de cinica, pe atat de evidenta: din greseli nu invatam sa nu le repetam, ci doar sa le recunoastem la o data urmatoare.

FACTS

Drugs & Rockn Roll
Printre protagonistii chimici ai revolutiei sexual-culturale din anii ’60, s-a numarat si substanta numita LSD (D-lysergic Acid Diethylamide), care a devenit sursa de inspiratie, la propriu si la figurat, pentru numerosi artisti ai vremii. Unul dintre succesele discografice ale formatiei The Beatles – Lucy in the Sky with Diamonds – este emblematic in acest sens, desi John Lennon a negat orice legatura intre melodia sa si consumul de droguri. O data cu anii ’70, LSD-ul a devenit drogul recreativ preferat al comunitatilor hippie. Dupa ce, pentru o vreme, restrictiile legate de utilizarea LSD i-au mai scazut acestuia din popularitate, anii ’90 au reprezentat un reviriment, halucinogenul fiind asociat curentului muzical acid-house/rave.

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI