Prima pagină Stiinta

NAZCA Semne de SUS, semne de JOS

Catalin Ionut Cojocaru | 08.21.2007 | ● Vizualizări: 261
NAZCA Semne de SUS, semne de JOS     NAZCA Semne de SUS, semne de JOS + zoom
Galerie foto (2)

Una dintre principalele locatii spre care se indreapta atentia celor ce urmaresc completarea puzzle-ului civilizatiei umane se afla la aproximativ 320 de kilometri de capitala peruana Lima.

Desertul geometric
Platoul situat intre vaile Inca si Nazca, intins o suprafata de 450 de kilometri patrati, ofera privirilor un peisaj desertic inedit, strabatut de desene stranii, cu dimensiuni impresionante. Imensele figuri geometrice, alcatuite din linii perfect drepte si, adesea, paralele, sunt inconjurate de forme trapezoidale, de simboluri si desene biomorfe.

Date fiind dimensiunile sale, ansamblul nu poate fi vizualizat decat de la mare inaltime. Intre formele ce il compun, pot fi recunoscute acelea ale unui paianjen, ale unei pasari colibri, ale unui pelican si ale unei maimute, dar si forme umane. Unii arheologi cred ca ar fi fost trasate cu 200 de ani inainte de Hristos. Megalomanie, religie sau stiinta? Desenele de la Nazca au fost descoperite in anii ’30 ai secolului trecut, de catre ocupantii unui avion care survola zona in cautare de apa. Atunci a aparut si ideea asocierii platoului cu un aeroport.

Unul dintre cei mai ferventi sustinatori ai teoriilor extraterestre, scriitorul elvetian Erich von Däniken, a sugerat in numeroase randuri ca ansamblul ar fi fost conceput pentru a servi drept pista de aterizare pentru navele unor antici vizitatori din spatiu. Asa cum era de asteptat, replica oamenilor de stiinta a venit prompt: suprafata platoului este alcatuita din sol moale si pietris, inadecvata aterizarii vreunei aeronave.

Ceea ce oamenii de stiinta au ignorat (sau au omis in chip deliberat) este posibilitatea ca aterizarea sa nu necesite in mod obligatoriu roti. Dar, din nou, si aceasta este o speculatie. Si atunci care este rostul bizarei lucrari? In anii ’40, exploratorul american Paul Kosok o considera „cel mai mare manual de astronomie din lume”, vazand in dispunerea liniilor sale indicii care trimiteau clar la un observator astronomic.

In 1968, Gerald Hawkins a testat teoria lui Kosoh, facand analiza computerizata a liniilor ce compun ansamblul de la Nazca. Programul le-a pus pe acestea in relatie cu evenimente astronomice petrecute la data trasarii lor. Rezultatele au fost nerelevante. Una dintre cele mai viabile ipoteze despre natura desenelor a fost formulata de catre exploratorul englez Tony Morrison. In timpul unor cercetari privitoare la folclorul locuitorilor din Anzi, Morrison a descoperit traditia altarelor de rugaciune legate intre ele prin cai de acces drepte, gratie carora credinciosii se deplasau de la un templu la altul.

Cercetatorul englez a propus teoria conform careia liniile de la Nazca ar reprezenta trasee similare la scara mult mai mare, iar simbolurile ar fi servit unor ceremonii religioase. Ingineria enigmei Odata gasite explicatii satisfacatoare in legatura cu scopul construirii vastului ansamblu, a aparut intrebarea cum a fost el realizat. Liniile drepte sunt usor de trasat, chiar si pe distante mari, cu unelte simple.

Prin fixarea a doua scanduri ca repere, se obtine o linie dreapta, de-a lungul careia poate fi plasata, ulterior, o a treia scandura. Evident, procedeul poate fi repetat la nesfarsit. Simbolurile, pe de alta parte, necesita un proces ceva mai laborios, dar nu deosebit de complex. Pentru inceput, e necesara schitarea lor la scara redusa, pe un plan impartit intr-o retea de sectoare patrate, dupa care pot fi reproduse pe sol la dimensiunile dorite.

In mod firesc, urmeaza intrebari legate de perenitatea liniilor. Platoul Nazca are o mare capacitate de a conserva desenele, datorita conditiilor climatice (precipitatii extrem de reduse), suprafetei plane si solului acoperit cu pietre, care diminueaza ritmul eroziunilor, cauzate de vanturile puternice. Alaturi de acesti factori, solul de culoare deschisa face terenul ideal pentru trasarea de linii.

Pietrisul ce acopera desertul contine oxid de fier, care, cu trecerea secolelor, i-a conferit acestuia o patina intunecata. Dupa indepartarea pietrisului, contrastul cu nuanta deschisa a solului devine evident.

Ape scrise pe uscat
Doi cercetatori – David Johnson si Steve Mabee – au avansat ipoteza ca figurile geometrice ar putea avea legatura cu tehnicile de identificare a surselor de apa, dat fiind faptul ca platoul Nazca este unul dintre cele mai uscate locuri de pe Pamant. David Johnson a observat ca unele dintre stravechile apeducte din zona pareau a fi conectate la liniile desenate pe sol.

Johnson este de parere ca figurile geometrice ar putea fi o uriasa harta a surselor de apa subterane. Desi alti oameni de stiinta sunt sceptici in privinta valabilitatii acestei teorii, ei admit totusi ca, intr-o regiune unde identificarea surselor de apa are o importanta cruciala, scopul ceremonial si cel practic al liniilor ar putea fi convergente. Pornind pe firul importantei religioase a apei si evaluand ritualurile legate de aceasta, au fost descoperite si alte dovezi ce ofera suport ipotezei lui David Johnson si Steve Mabee.

John Reinhard, antropolog in cadrul National Geographic Society, a descoperit ca, in timp ce se roaga si danseaza invocand venirea ploii, locuitorii din zonele rurale ale Boliviei se indreapta catre altare de-a lungul unor poteci perfect drepte. Ultima problema care se pune in elucidarea enigmei Nazca este: cine sunt autorii? O explicatie evaziva atribuie ansamblul unei civilizatii disparute, insa, mai departe de atat, lucrurile devin complet nebuloase.

Foto: Guliver, Mediafax

FACTS




Cercurile din lanuri
Secolul XX nu a fost nici el lipsit de enigmele semnelor la scara macro. In spatele semnelor moderne se afla, insa, autori mai degraba pusi pe sotii, decat motivati de o finalitate religioasa ori practica. Asa-numitele cercuri din lanurile de cereale (nu doar de porumb!) i-au pus multa vreme pe jar pe oamenii de stiinta si au infierbantat mintile OZN-istilor, care vedeau in straniile tipare semne ale civilizatiilor extraterestre ce incercau sa comunice cu noi. Febra cercurilor din lanuri a debutat in anul 1966 in Australia si a luat amploare in anii ’70 in Marea Britanie, cu aparitii din ce in ce mai spectaculoase ale fenomenului.

Dupa doua decenii, in 1991, misterul a fost risipit gratie dezvaluirilor facute de doi pictori ambientali, Doug Bower si Dave Chorley. Acestia au recunoscut ca sunt autorii unora dintre operele cu pricina si au facut publice, in fata camerelor de luat vederi, procedeele de executie. Exista chiar si un club al artistilor specializati in realizarea de cercuri in lanurile de cereale, club a carui pagina de internet poate fi accesata la adresa http://www.circlemakers.org.