Home » Timp Liber » Crazy Horse Memorial – Legenda onorată în piatră

Crazy Horse Memorial – Legenda onorată în piatră

03.12.2011
În urmă cu peste 100 ani, trupele guvernului american se făceau responsabile de uciderea unuia dintre cei mai emblematici si carismatici razboinici amerindieni care au trăit vreodată. Astăzi, într-un gest care se vrea deopotrivă reparatoriu şi reconciliator, urmaşii celebrei căpetenii Crazy Horse, alaturi de societatea civilă americană, lucrează zi-lumină la definitivarea memorialului sculptat în munte care il va reprezenta pe bravul luptător pentru libertate.

Când va fi terminată, adică în viitorul apropiat, statuia Calului
Nebun va fi cea mai mare sculptură antropomorfă creată vreodată în
istoria omenirii.

Razboinicul

Probabil cea mai faimoasă personalitate amerindiană din istoria
Americii de Nord, cel pe care oamenii săi l-au numit Thashunke
Witko (Calul său este Nebun sau Calul său este Narăvaş, în
traducere aproximativă) nu a fost doar o legendară căpetenie a
siouxilor din triburile Lakota Oglala, ci şi unul dintre cei mai
mari luptători pentru libertate din toate timpurile.

Viaţa sa pare desprinsă dintr-un screnariu de film bun sau din
străvechile legende cu eroi, luptători şi martiri. Cu toate
acestea, toate evenimentele vieţii sale tumultuoase au fost pe
deplin adevărate, consemnate în istoria recentă a Statelor Unite
ale Americii.

Data exactă a naşterii sale nu este nici în prezent foarte clară,
Crazy Horse s-ar născut undeva între anii 1840-1845, o parte a
biografilor săi înclinând spre toamna anului 1840, copilul care
avea mai apoi să umilească armata americană, venind pe lume pe
malul de sud al rîului Cheyenne.

Precum toţi copii sioux, viitorul Cal Nebun a primit un alt nume
iniţial. Imediat după naştere mama sa l-a numit „Păr Creţ”. Pe baza
temperamentului înflăcărat şi al curajului nativ, tovarăşii săi
l-au numit Cal Nebun, imediat după ce viitoarea căpetenie
războinică intrase în adolescenţă. A fost un spirit neîmblânzirt şi
generos care a dat o mare atenţie viziunilor extatice care i-au
marcat existenţa.

A trăit o copilărie normală de amerindian sioux în mijlocul taberei
triburilor Lakota, fiind acompaniat de Cal Înalt, fratele său după
tată. Din nefericire, tabăra sa a fost atacată fără motiv de
locotementul Grattan şi alţi 26 de soldaţi americani. După moartea
marii căpetenii a tribului Lakota, Ursul Cuceritor, Crazy Horse a
început să trăiasca tot mai des momente de transă vizionară.
Waglula, tatăl său, şi-a intovărăzit fiul pe malul lacului Sylvan,
din Dakota de Sud, unde cei doi s-au adâncit într-o Hemblecha
(călătorie a viziunilor, în tradiţia spirituală a amerindienilor
sioux).

Eroul

Între anii 1850-1860, reputaţia de mare luptător a tânărului Crazy
Horse a crescut semnificativ în rândurile sioxilor din triburile
Lakota. Prima sa victimă a fost un războinic din triburile
Shoshone, care se făcuse vinovat de uciderea unei femei
Lakota.

Ulterior Calul Nebun avea să se remarce în numeroasele încăierări
între sioucşii Lakota şi duşmanii lor tradiţionali din triburile
Crow, Shoshone, Pawnee, Blackfeet şi Arikara. În anul 1864, după ce
Divizia a treia de Cavalerie din Colorado a decimat triburile
Cheyenne din nord, în timpul ruşinosului masacru de la Sand Creek,
cei din tribul Lakota Oglala s-au aliat cu tribul Minneconjou şi au
atacat orice avanpst al armatei americane. Calul Nebun s-a
evidenţiat şi în timpul bătăliei de la Red Butte din luna iulie a
anului 1865, primind din partea tribului său titlul de Ogle Ranka
Un, adică mare căpetenie de război.

Capacităţile sale de lider, precum şi ispiraţia sa de tactician
militar desăvârşit au dus la o ambuscadă de legendă, în care Crazy
Horse, întovărăşit de doar 6 războinici Lakota şi Cheyenne au atras
într-o cursă magistrală un corp expediţionar compus din 53 d
einfanterişti şi 27 de cavalerişti conduşi de căpitanul William
Fetterman. Nu a scăpat nici unul.

Crazy Horse avea să devină pentru naţiunea Sioux, ce a fost Avram
Iancu pentru moţii noştri din Apuseni, Marko Kraljevic pentru sârbi
sau William Wallace pentru scoţieni, un erou fără egal, iubit şi
respectat, a cărui memorie este şi astăzi onorată. A participat
plin de eroism la Marele Război Sioux dintre anii 1876-1877, care
s-a dovedit a fi una dintre cele mai ruşinoase pagini ale istoriei
Statelor Unite.

Calul Nebun s-a aflat în prima linie a acestui trist război de
independenţă al naţiunii Sioux, conducînd o trupă de circa
aproximativ 1 500 de războinici Lakota şi Cheyenne în faţa trupelor
mult mai bine echipate ale generalului George Crook. Bătălia s-a
terminat nedecis, dar a întârziat substanţial avansarea trupelor
generalului Crook, care urmau să facă joncţiunea cu Divizia 7 de
cavalerie condusă de impulsivul general George A. Custer.

Cea mai mare victorie a Calului Nebun a fost cea de la Little Big
Horn, când oamenii săi înarmaţi rudimentar au reuşit un rezultat
istoric în care toată Divizia 7 de cavalerie, inclusiv arogantul
general Custer au fost ucişi. Pe baza informaţiilor survenite de la
Micul Soldat şi Omul Apei, un războinic sioux şi altul Arapaho,
Crazy Horse a fost cel mai brav om de pe câmpul de luptă scăpând
aproape miraculos de toate gloanţele soldaşilor americani. Din
nefericire, steaua sa norocoasă urma să pălească curând.

Oamenii săi slăbiţi de asprimea iernii, foamete şi lipsa unor arme
comparabile cu cele ale armatei americane au pierdut o bătălie la
Wolf Mountain, în statul Montana.

Într-o dovadă de eroism şi sacrificiu, Crazy Horse a decis să se
predea în schimbul protejării oamenilor săi.

Ce a urmat, este probabil cel mai trist şi nedrept episod din ceea
ce manualele americane de istorie descriu drept „Cucerirea
Vestului”.

Pe data de 5 mai 1877, Calul Nebun, alături de Câinele, Micul Mare
Om şi Cioara de Fier, cei mai apropiaţi camarazi ai săi, s-a predat
într-o ceremonie solemnă locotenentului William P. Clark.

Crazy Horse a fost făcut prizonier, dar a beneficiat de o libertate
relativă. Cu toate acestea, americanii nu-l doreau viu, temându-se
fără îndoială că forţa şi carisma degajată de personalitatea sa ar
putea duce la acte de rebeline şi răzbunare din partea
amerindienilor. În consecinţă, i-a fost înscenată o evadare, în
urma căreia legendara căpetenie a fost înjunghiată pe la spate.
Muribund, Crazy Horse a fost dus în biroul ofiţerului adjutant,
unde, în ciuda eforturilor medicului Valentine McGillycuddy, a
murit în noaptea imediat următoare incidentului. Era data de 5
septembrie 1877, cînd spiritul său măreţ s-a întreptat spre
Veşnicele Câmpii ale Vânătoarei.

Trupul a fost încredinţat părinţilor sai, care l-au îngropat
într-un loc necunoscut, pentru ca nicun om alb să nu-i tulbure
odihna sau să-I pângărească memoria.

Ultimele sale vorbe spuse pe patul de moarte au rămas consemnate,
fiind considerate originale de către majoritatea biografilor săi,
fiind încă o dovadă în plus asupra personalităţii deosebite a
acestui mare spirit Lakota:

„Prietene, nu te invinovăţesc pentru că m-ai înjunghiat. Nu am fost
ostil omului alb. Căteodată, tinerii mei luptători atacau dusmanii
nostri din alte tribuei şi le luau caii. O făceau pentru că
fuseseră furaţi la rândul lor. Aveam carnea bizonilor pentru hrană
şi pieile lor pentru haine şi acoperişuri de cort. Preferăm să
vânăm decât să trăim o viaţă de mizerie într-o rezervaţie unde am
fost duşi împotriva voinţei noastre.Cu timpul , vom suferi de foame
şi vom voi să ieşim din rezervaţie pentru vânătoare, dar nu vom fi
lăsaţi. Noi vrem să ne păstrăm modul de viaţă. Tot ce vrem este
pacea şi să fim lăsaţi să trăim în linişte. Soldaţii au fost
trimişi în miezul iernii şi ne-au distrus satele. Păr Lung
(generalul Custer) a venit peste noi. Voi aţi spus că l-am
masacrat, dar el ne-ar fi făcut la fel dacă nu ne apăram şi am fi
luptat până la ultimul. Primul nostru gând a fost să fugim cu
femeile şi copii noştri, dar am fost forţati să luptăm. După asta,
am venit la rîul Tongue, unde am trăit liniştiţi. Dar guvernul nu
m-a lăsat în pace. Până la urmă m-am întors la Agenţia Norului
Roşu. Cu toate acestea, nu mi-a fost permis să păstrez tăcerea.
Eram sătul de lupte. M-am dus la Agenţia Cozii Pătate şi i-am cerut
şefului şi agentului său să mă lase să trăiesc în pace. Am venit
aici cu agentul să vorbesc cu Marele Şef Alb, dar nu mi s-a dat
nicio şansă. Au încercat să mă aresteze. Am vrut să evadez şi un
soldat mi-a înfipt baioneta în spate. Am zis!”

Statuia

Autorităţile americane înpreună cu comunităţile amerindiene au
dorit să lase moştenire omeniri cea mai mare statuie din lume, în
urma unui proiect gigantic care se doreşte a fi un gest istoric
reparatoriu şi reconciliator.

Aşa a luat naştere grandiosul proiect denumit Crazy Horse Memorial,
o sculptura in situ în celebrele Black Hills din Dakota de Sud.
Sculptura il onorează pe Crazy Horse, reprezentat călare şi arătând
spre orizont cu mâna dreaptă întinsă.

Fondurile pentru acestă lucrare de mare anvergură au fost livrate
parţial de către Indian Museum of North America şi Native American
Cultural Center.

Monumentul este sculptat într-o latură a muntelui Thunderhead,
parte dintr-o zonă considerată sacră de către unele triburi de
amerindieni.

Lucrările au început încă din anul 1948, dar datorită grandorii
monumentului, nu au fost încheiate nici în prezent.

Când va fi terminată, statuia Calului Nebun va fi cea mai mare
construcţie de acest gen din lume. Va avea lăţimea de 195 metri şi
înălţimea de 172. Doar capul lui Crazy Horse va avea o înălţime de
27 metri. Prin comparaţie, capetele fiecărui preşedinte american
din complexul Rushmore, au în medie „doar” 18 metri.

Artistul

Cel care a iniţiat şi demarat lucrările a fost celebrul sculptor
american de origine poloneză Korczak Ziółkowski, care lucrase în
prealabil şi pentru monumentul de pe Muntele Rushmore. Visul
devenit statuie a devenit realitate în urma unei scrisori pe care
acesta o primise în anul 1939 din partea căpeteniei Henry Ursul
care Stă.

Scrisoarea se încheia printr-un pasaj care l-a convins pe
Ziolkowski să se implice trup şi suflet în definitivarea celei mai
mari statui construite vreodată de om:
„Mie şi căpeteniilor prietene ne-ar plăcea ca omul alb să ştie că
şi noi, oamenii roşii avem mari eroi”. Capetenia sioux şi
sculptorul polonez, au purces imediat, ca doi prieteni vechi pentru
a găsi locul potrivit pentru statuie. Iniţial, Ziolkowski dorea
deschidă şantierul în Parcul Naţional Grand Teton din statul
Wyoming, unde roca era mai uşor de prelucrat, dar liderii sioux au
insistat să sculpteze în locurile sacre din Black Hills.

Memorialul este o acţiune non-profit şi nu este sponsorizat la
nivel federal sau statal.

Ziolkowski a refuzat în două rânduri suma de 10 milioane $, oferită
de guvernul SUA.

Sculptorul a presimţit că opera sa urma să fie mult mai mult decât
o sculptură în munte, si avea temerea că intenţia sa de a oferi
monumentului o însemnătate spiritual-educativ-culturală, să nu fie
murdărită de banii federali.

Din nefericire, Korckzak Ziolkowski a murit încă din anul 1982,
netrăind să-şi vadă visul împlinit, dar lucrările la întregul
complex continuă nestingherite după planurile lăsate de marele
artist. Complexul memorial este astăzi deţinut de către Crazy Horse
Memorial Foundation.

Figura legendarei căpetenii a fost terminată de finisat în anul
1998, dar nu există o dată de aproximare pentru terminarea
definitivă a lucrărilor.

Se pare că totuşi, nu toţi urmaşii Lakota îmbrăţişează proiectul.
Un vraci Lakota declara în anul 1972 că „Ideea de a sculpta un
munte frumos într-o statuie, este o poluare vizuală a
împrejurimilor. Este împotriva spiritului lui Crazy Horse”. Alte
grupuri dizidente se opun poziţiei statuii, motivând că gestul în
care Crazy Horse arată cu degetul este impropriu printre
amerindieni, şi este considerat în mod normal ca fiind unul
nepoliticos.

Cu sau fără controverse, milioane de oameni aşteaptă inaugurarea
statuii, moment în care vor putea vizita unul dintre cele mai
importante şi grandioase obiective din lume.