Prima pagină Travelling

Recursul la natura

descopera@mpg.ro 01.15.2007 | ● Vizualizări: 70
Recursul la natura     Recursul la natura + zoom
Galerie foto (1)

Calatorim. Calatorim cu trenul, cu avionul sau cu automobilul, calatorim spre miazanoapte sau spre soare-rasare, calatorim cu asiduitate, cu pofta, curiozitate si (aproape indecent) dor de duca, umblam mai mult ca niciodata si ne intoarcem mereu de unde am plecat.

Ne place sa spunem ca, rabdator, locul de origine este intotdeauna la fel, dar ca noi, insatiabilii calatori, ne-am schimbat, stivuind in suflet toate maruntele cotloane ale preumblarilor noastre. Stau insa oare lucrurile chiar asa?

Cand, odata ajunsi acasa, trebuie sa ne masuram chiverniseala, sa dam seama de locurile pe care le-am vazut, ne vin in minte, irepresibil, doar nume de orase, de strazi, numele hanurilor si hotelurilor unde am tras, numarul bornelor kilometrice inghitite, al muzeelor vizitate, al bauturilor sorbite si al felurilor de mancare plimbate pe cerul gurii. Celalalt cer, de sus, laolalta cu natura terestra si cu maiestuoasa sa simplitate, cu solzii ei de imagini in neobosita schimbare, par sa ni se fi retras din memorie.

Suntem, cum spunea pe vremuri Bernardin de Saint-Pierre, aidoma acelor cosasi care, aflati in plin si nesfarsit camp, ondulat de suflul vantului la vreme rosiatica de asfintit, nu vad decat capitele de fan pe care le-au adunat in timpul trudnicei lor zile de munca. Sau precum padurenii care, in plin freamat de codru, nu tresar decat atunci cand isi trec pe raboj numarul bustenilor si al surcelelor adunate. Restul e doar un motiv de fior pentru pictori sau, iata, ca in suita de imagini pe care v-o infatisam aici, pentru fotografi destoinici.

Citadinizarea planetei dar si graba indusa de tehnologie („Masina merge prea repede”, spunea Jules Renard. „Atatea splendide peisaje in fata carora nu ne mai oprim! Lasam pretutindeni in urma doar regrete.“) au facut ca peisajele sa se retraga, treptat, din sufletul si din imaginarul nostru. Geografia a devenit geopolitica, pe masura ce poezia si sentimentul infinitului ne-au parasit viata, facand-o sa semene cu un peisaj fara cer. Nu trebuie uitate, din seria demonilor moderni care ne obtureaza ochiul si accesul spre natura, surogatele.

Milioanele de fototapete care inlocuiesc luciul marii cu acela al hartiei autocolante, care preschimba fosnetul padurii in mutenia trist-plicticoasa a simulacrului, screen-saver-urile care ne sugereaza, in oprimanta lor majoritate, intratabila dezolare a unui pustiu populat cu led-uri. Sa fim bine intelesi: nu ne referim aici la peisajul surprins cu talent, cu imaginatie si bucurie de catre pictori sau fotografi, de cei care incearca sa-i fixeze, in momente unice, unicitatea perena, ci de repetitia exasperanta a locului comun, a lacului peste care apune, mereu in aceleasi culori, aceeasi Luna, langa aceleasi lebede cu gaturile curbate interogativ peste stupiditatea noastra si peste neostoita nevoie de kitsch.

Peisajele din aceste pagini va pot aminti, in schimb, de acea natura proaspata de care avem din cand in cand nevoie spre a ne regenera retina si, de ce nu, spre a ne vindeca nevoia de transcendent, facandu-ne sa rostim alaturi de Sfantul Francisc, cel din Imn Soarelui: „Laudat fii, Doamne, pentru fratele vant, pentru aer, pentru cerul limpede si pentru cel cu nori, laudat fii pentru Pamantul care ne sprijina si care ne hraneste, pentru fructele si smaltul florilor, pentru iarba...“

O dureroasa frumusete
Parcul National Yellowstone din Wyoming, SUA
Vedere aeriana a Marelui Canion. In 1871, a fost organizata aici o expeditie care i-a avut ca membri pe pictorul Thomas Moran si pe fotograful William H. Jackson. Cei doi au adus un set de imagini de o dureroasa frumusete care au convins Congresul american ca spatiul cunoscut sub numele de Yellowstone trebuia sa fie ocrotit. Ceea ce s-a si intamplat in 1872, cand presedintele Ulysses S. Grant a semnat legea care il declara Parc National. Arca la ceasul rasaritului

Canyonlands National Park, Utah, SUA
O insula in cer, un ochi ciclopic de piatra sau, altfel spus, Mesa Arch. Una dintre multele imagini ale grandorii salbatice a naturii din Canyonlands National Park. Aici, unul dintre chipurile Arcai, surprins in momentul rasaritului.

Repaus, jos, zbucium, sus
Desertul Namibiei
Contrastele amintesc de inepuizabilele nuante ale imaginatiei formelor naturale. In prim-plan, intinderi plate si vascoase de noroi, un elogiu al repetitiei exasperante, spre orizont – dramatismul puterilor telurice, apoteoza a schimbarii si a dezechilibrului inovator. Imaginea este surprinsa undeva la fruntariile dinspre ocean ale desertului namibian.

Unduiri amenintatoare
Namib-Naukluft National Park
O rezervatie ecologica din cel mai vechi desert al lumii – cum il considera geologii –, cel namibian. Dunele, cu o inaltime coplesitoare, sunt, indeobste, portocalii-rosiatice si au nuante cu atat mai tipatoare, cu cat sunt mai varstnice. Singurele animale care se adapostesc printre unduirile lor amenintatoare sunt insectele, soparlele, sacalii, hienele... Uneori, ca in imaginea noastra, si oamenii.

Telescopul de nisip
Desertul Atacama, Chile
Laguna Tuvaito: sufletul apei din cel mai arid desert al lumii. E vorba de celebra intindere nisipoasa Atacama, situata la limita tropicului Capricornului, in Chile, intre Oceanul Pacific si lantul Anzilor. Seceta a facut din acest spatiu un loc ideal pentru observatiile astronomice, vezi proiectul ALMA (Atacama Large Millimeter Array), dar si pentru fotografii care vor sa inteleaga Cosmosul privind doar in zare.

De veghe in Far-East
Peggy’s Cove, Canada
Chiar daca n-ati auzit inca de ea, Peggy’s Cove este probabil cea mai fotografiata locatie din Nova Scotia, Canada. E un marunt sat de pescari situat intr-un intrand ferit de furtuni al Atlanticului, printre stancile caruia stau tupilate zeci de ambarcatiuni. Pastor al turmei de vase pescaresti, cocotat temeinic pe un promontoriu cu stanci netezite de valuri, farul – simbol al localitatii.

Lantul Inelelor
Alpii de Sud, Noua Zeelanda
Deserturi de nea si creste stancoase prinse in clestii albastri ai unui cer inghetat. E o imagine tipica Alpilor de Sud din Noua Zeelanda, cel mai lung si mai inalt lant muntos al insulei australe, singurul loc care ii putea ademeni pe creatorii peliculei The Lord of The Rings sa puna in scena coplesitoarele fantezii ale lui Tolkien.

…pietrele raman
Kancagamus, New Hampshire, SUA
Lacul stancos din preajma trecatorii Kancagamus, loc unde putem pasi pe ape pana dincolo de linia brazilor si de imaginatie.

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI