Pe Muntele Alb

28 august 2005. In timp ce strabat ultimii metri inspre refugiul Goûter, aflat intr-o buza de prapastie, la 3.817 metri altitudine, o oboseala placuta incepe sa mi se coboare in tot corpul. Pe creasta de deasupra refugiului, corturile alpinistilor care incearca ascensiunea Mont Blanc-ului pe partea franceza sunt luminate de ultimele raze ale Soarelui cu dinti.

Vantul bate usor, zapada inghetata scrasneste aspru sub apasarea coltarilor si totul in jurul nostru este scaldat in culoarea sangerie a Soarelui, o culoare care imi este atat de familiara sus, in muntii mari, si totusi atat de diferita de fiecare data. De o buna bucata de vreme, pe masura pierderii de altitudine, nici eu si nici Matei, partenerul meu de tura, nu mai zicem nimic. Este unul dintre acele momente atemporale in care se creeaza o disponibilitate sufleteasca extraordinara, cand reusesti sa fii 100% sincer cu tine insuti, si asta te face sa te poti cufunda deplin in propriul sine…

…dupa 14 ore de efort prelungit, Imi arunc pioletul in zapada si apas pentru ultima oara pe declansatorul batranului meu aparat foto. Ca de fiecare data, click-ul pe care il produce Nikon-ul are un efect relaxant asupra mea. Astazi a fost o zi lunga – la 5 dimineata ne aflam la 3.000 de metri, dupa-amiaza eram pe varf, iar acum, la 7 seara, am reusit traversarea masivului dinspre partea italiana spre cea franceza. Am urcat pe Monte Bianco si am coborat de pe Mont Blanc.

Cu ai sai 4.808 metri, cel mai inalt munte din Europa de Vest strajuieste frontiera dintre Franta si Italia. De fapt, varful propriu-zis se afla in totalitate in partea franceza, Italiei revenindu-i ceva mai scundul Mont Blanc de Courmayeur (4.748 m), aflat cam la o jumatate de kilometru spre sud-est. Pentru alpinisti, importanta Muntelui Alb nu sta neaparat in altitudinea sa, cat in faptul ca este punctul culminant al unui masiv care a reprezentat principalul spatiu de dezvoltare a alpinismului inca de la aparitia acestui sport.

Pe 8 august 1786, un vanator de capre negre si culegator de cristale, Jacques Balmat, impreuna cu doctorul Michel Gabriel Paccard din Chamonix, reuseste sa intre in istorie realizand, in premiera, ascensiunea varfului. Aceasta data este considerata ziua de nastere a alpinismului. Granitul de foarte buna calitate din care este format masivul a determinat ca, in timp, majoritatea celor mai buni alpinisti din lume sa-si faca ucenicia in acest loc. De asemenea, atat stilurile de catarare care s-au dezvoltat pe Mont Blanc, cat si etica muntelui nascuta aici au fost mai apoi extrapolate in ascensiunile din marii munti ai lumii.