Prima pagină Cultura

Născut în zodia glonţului: viaţa şi moartea celui mai bun lunetist din armata SUA

Nicu Pârlog | 03.29.2013 | ● Vizualizări: 11389
Lunetist în misiune     no tags + zoom
Galerie foto (9)

Moartea de la mare distanţă, moartea care nu se aude, nu se vede şi, deseori, nici nu se simte. Moartea violentă şi oribilă, moartea care vine prin arme de mare precizie, adaptate mileniului trei. Moartea trimisă pe nebănuite de gestul scurt şi precis al unui lunetist de excepţie. Vieţi luate prin lunetă şi transformate în cifre şi statistici. Şi, mai presus de toate, povestea adevărată a celui mai bun „sniper” din armata americană. Un texan adevărat, în toate sensurile, şi un soldat modern care a trăit şi murit fidel legilor zeului Marte. Erou şi demon în egală măsură, Chris Kyle pare să se transforme încet şi sigur într-o legendă americană modernă.

Lunetist Made in Texas

Unii dintre cei mai temuţi  - şi în egală măsură fascinanţi - soldaţi sunt lunetiştii de mare precizie. Prezenţi în toate armatele lumii, ei se constituie într-o categorie cu totul şi cu totul specială de războinici moderni, care ajung deseori să facă diferenţa în teatrele de operaţiuni. Pe scurt, un ţintaş lunetist este un soldat cu calităţi specifice de excepţie (văz excelent, stăpânire de sine şi calm, răbdare, hotărâre şi nervi de oţel). De obicei operează singur, în pereche sau susţinut de o echipă care îl ajută în privinţa obţinerii datelor şi coordonatelor tehnico-tactice cu privire la inamic.

Echipele de lunetişti se bucură de o mare libertate de mişcare şi decizie tactică. Sunt supuşi unor antrenamente speciale şi folosesc echipamente optice de ultimă generaţie, alături de puşti speciale de mare precizie, de calibre diferite în funcţie de scopul misiunii. În afară de antrenamentele lor speciale în privinţa tragerii cu precizie maximă, lunetiştii deprind şi noţiuni de camuflare, infiltrare în teritoriul inamic, recunoaştere şi colectare de informaţii.

Sunt deosebit de eficienţi atunci când operează în zone urbane sau păduri şi jungle. În mod obişnuit, datoria unui lunetist este aceea de a oferi informaţii despre ţinta sa, a-şi găsi o ascunzătoare potrivită şi, evident, de a lichida sau distruge ţinta, care de regulă constă în personalităţi importante inamice, ofiţeri de rang înalt, comandanţi sau orice persoană importantă din armata sau organizaţia inamică.
În aceste condiţii, rolul său este deosebit de important.

Ţintele lor nu sunt doar umane, ci includ şi vehicule militare, echipamente sau alte dispozitive importante ale inamicului. Evident, pentru asemena misiuni lunetişii se folosesc de puşti de calibru mare, cu gloanţe speciale, capabile spre exemplu să perforeze de la distanţa de 2-3 kilometri blindajul unui transportor militar. Spre deosebire de doctrinele militare ale altor state care vizează echipe mai mari de trăgători de elită, lunetiştii din U.S. Army acţionează de obicei într-un duo letal compus din ţintaşul propriu-zis şi un camarad care îl ajută să identifice ţinta.

Cu toate acestea, există şi lunetişti individuali, de genul lui Chris Kyle. Ideea unor lunetişti singuratici sau în perechi a fost lansată încă din timpul celui de-al Doilea Război Mondial de către armata germană şi influenţează şi in prezent doctrinele militare din multe state occidentale, inclusiv Statele Unite.

Chris Kyle a fost un lunetist de excepţie; de fapt, a fost cel mai bun ţintaş din istoria militară a Statelor Unite, cu un număr de 160 victime confirmate în locuri precum Falluja şi Bagdad, cu toate că recordul neoficial depăşise cifra de 255 morţi.

Întâmplător sau nu, s-a născut în Statele Unite, ţara care a avut primele unităţi de ţintaşi specializaţi în doborârea comandanţilor inamici, din întreaga istorie.

Pe data de 19 septembrie 1777, în timpul bătăliei de la Saratoga, lunetiştii şi-au făcut debutul în istoria militară a omenirii. Atunci, coloniştii americani s-au ascuns în copaci şi au început să tragă selectiv în ofiţerii britanici. Probabil primul lunetist din istorie a fost Timothy Murphy, care l-a ucis în data de 7 octombrie 1777 pe generalul Simon Fraser of Balnain, de la o distanţă de aproximativ 365 metri.

Peste mulţi ani, americanul Christopher Scott "Chris" Kyle avea să-i calce pe urme lui Timothy Murphy şi chiar avea să scrie, la rândul său, istorie cu "performanţele" sale în sumbrul domeniu al lunetiştilor.

Chris s-a născut pe data de 8 aprilie 1974, ca fiu al unui preot şi al unei învăţătoare.

Viitorul lunetist de mai târziu văzuse lumina zilei în Texas, probabil cel mai conservator stat american şi statul unde libertatea de a trage cu arma este preţuită la maximum de către majoritatea locuitorilor. Conform tradiţiei locale în care taţii îşi iniţiază fii în trasul cu arma încă de la vârste fragede, tatăl lui Chris i-a pus acestuia o armă în mână pe când puştiul avea doar 8 ani. A fost o chemare care s-a transformat ulterior într-o pasiune, concretizată în viitoarea ocupaţie şi chiar stil de viaţă pentru Chris Kyle.


Diavolul din Ramadi

Puştiul a continuat să-şi exploreze noua pasiune prin intermediul vânătorilor de potârnichi, iepuri şi cerbi. După terminarea şcolii, l-a tentat o carieră în concursurile de rodeo, dar o accidentare destul de serioasă la braţ l-a făcut să renunţe la acestă ocupaţie plină de adrenalină, dar deosebit de periculoasă.

După vindecarea braţului, Chris s-a îndreptat spre un birou de recrutare, fiind interesant de o carieră în rândul celebrilor puşcaşi marini americani. Impresionat de talentul şi precizia sa cu arma, ofiţerul care l-a recrutat l-a inclus în rândul unităţilor de elită din Navy SEALs, dar Chris a fost respins iniţial pe motivul numeroaselor tije de metal care-i rămăseseră în oasele braţului.

Cu toate acestea, a fost sunat la scurt timp de la respingerea sa iniţială şi a primit şansa de a absolvi cursurile şi programele de antrenament ale BUD/S (Basic Underwater Demolition SEAL), după care a intrat în rândurile puşcaşilor marini americani la începutul anului 1999. A fost detaşat unităţii de elită SEAL Team 3, în cadrul căreia Chris a activat pe frontul multor teatre de operaţiuni din Irak. Nu a durat mult până s-a remarcat în postura de ţintaş de elită care nu ezita să apese trăgaciul indiferent de ţinta aflată în obiectiv.

Cu toate acestea, şi-a păstrat personalitatea de texan autentic şi spiritul vesel şi detaşat. Nu s-a încadrat niciodată în stereotipul unui lunetist rece, calculat, sobru, ordonat şi singuratic. Din multe puncte de vedere, Chris era departe de soldatul ideal american. Cu toate că-şi ţinea armele şi echipamentele aferente extrem de curate şi îngrijite, nu se putea spune acelaşi lucru şi despre camera sa.

Conform spuselor unor colegi de-ai săi din SEALs, după plecarea sa le-au trebuit două zile ca să cureţe după el. Numai sub pat zăcea un strat de coji de seminţe de florea soarelui, pe care texanul le scuipase relaxat timp de şase luni cât stătuse în acea cameră de serviciu... Nu prea umbla îmbrăcat în uniformă şi colegii şi-l amintesc cum picta logo-ul favorit, craniul de la Punisher, pe vesta antiglonţ, cască şi chiar pe arme. Obişnuia să-şi taie mânecile tricourilor şi umbla încălţat cu cizme de firmă în locul bocancilor militari.

Prefera o şapcă de baseball inscripţionată cu "Longhorn" în locul căştii de ultimă generaţie, făcută din kevlar prelucrat după o tehnologie secretă. Personal, era cumva deranjat de modul în care lunetiştii erau percepuţi de societatea care-i consideră un fel de soldaţi comozi şi deloc curajoşi, care nu ar risca mai nimic pe câmpul de luptă comparativ cu alte categorii de militari. Insista mereu că lunetiştii au un rol deosebit de important în cadrul confruntărilor din oraşe şi că datorită lor civilii sunt în siguranţă. În plus, Chris adăuga deseori: "Dacă cineva ameninţă sau atentează asupra unui cetăţean american, îl voi găsi şi ucide, fără să aibă habar de unde-i vine moartea"...

Succesul său a dus la terorizarea la propriu a insurgenţilor irakieni care i-au scornit o poreclă pe măsură: Diavolul din Ramadi (Shaitan Ar-Ramadi, în lb. arabă). Exasperaţi de eficienţa sa, insurgenţii ajunseseră să pună recompense pe capul său. Spre exemplu, în anul 2006, agenţii de informaţii ai serviciilor militare specializate americane i-au transmis lui Chris că se pusese o recompensă de 20.000$ pe capul său. Texanul a râs şi şi-a văzut în continuare de treabă. Numărul victimelor sale creştea odată cu valoarea recompensei care ajunsese la suma de 80.000$, la un moment dat. Chris continua să glumească, spunând deserori că se teme să plece acasă în Texas. "Pentru banii ăştia mi-e teamă să nu mă predea nevastă-mea", spunea mai în glumă, mai serios.

Însă Taya, soţia sa, îl iubea necondiţionat pe omul care părea să aibă două personalităţi distincte: tatăl şi soţul care se tăvălea în joacă cu copiii săi şi plănuia vacanţe în locuri cu încărcătură istorică, şi lunetistul care apăsa întotdeauna pe trăgaci, indiferent de obiectivul ţintei sale.

 

Glonţ după glonţ

Chris nu vorbea niciodată prea mult despre numărul victimelor sale, cu toate că ajunsese un adevărat star în rândul camarazilor săi şi al mass-media propagandistice americane care-l prezenta ca pe un erou multaşteptat. Se pare că numărul morţilor era mai mare decât cel din datele oficiale ale Pentagonului, cu atât mai mult cu cât multe documente privitoare la activitatea sa au rămas clasificate pentru mulţi ani de acum încolo. Chris le spunea deseori prietenilor şi cunoscuţilor că şi-ar fi dorit să ţină o evidenţă a soldaţilor americani salvaţi de intervenţiile sale precise.

Amintea mereu că aceasta ar fi fost lista de nume pe care vroia să o aibă, şi nu cea cu victimele sale. Nu i-a fost deloc uşor în Irak, şi nu de puţine ori Moartea i-a dat târcoale. A supravieţuit la nu mai puţin de şase atentate cu dispozitive explozive improvizate, a fost împuşcat de trei ori, s-a prăbuşit de două ori cu elicopterul şi a fost operat de atâtea ori încât pur şi simplu nu-şi mai amintea.

În decursul celor patru contracte petrecute în Irak, texanul a fost decorat de numeroase ori pentru contribuţia sa la ceea ce Washington-ul numeşte campaniile internaţionale de luptă împotriva terorismului. Fratele său servea ca puşcaş marin în Irak, iar Chris avea un motiv în plus să se concentreze mai bine asupra ţintelor.

Misiunile sale cele mai dese au constat în supravegherea şi protejarea convoaielor militare americane şi a soldaţilor din trupele de comando aflaţi în intervenţii. Referitor la această perioadă, Eric Davis, nimeni altul decât instructorul militar al lui Kyle din cadrul şcolii de lunetişti care aparţine de SEALs declara cu privire la fostul său elev:

"Eram impresionat de modul în care Kyle făcea faţă la stresul psihic şi povara sufletească pe care o poartă invariabil fiecare lunetist. Nu contează cât de puternic eşti în interiorul tău, ca ţintaş de elită ajungi să ucizi un mare număr de oameni şi ai contact vizual aproape direct cu ei. Mulţi ajung să cedeze, dar nu şi Kyle. Fiecare glonţ al său era plasat cu precizie şi nu a ratat niciodată vreo ţintă".

Una dintre cele mai dificile trageri a lui Chis s-a petrecut la vest de Falluja, pe malul Eufratului. Trei insurgenţi aflaţi la peste 2 km de locul său l-au reperat şi, conştienţi de faptul că erau la o distanţă relativ sigură faţă de puşca tip Lapua .338, au început să râdă şi să-l provoace. "Cred că astrele s-au aranjat de minune, iar Dumnezeu a suflat asupra glonţului care l-a lovit pe unul dintre dobitoci direct sub abdomen. Glontele era exploziv, iar reacţia tovarăşilor săi a fost una de neuitat", povestea vesel texanul în paginile cărţii sale autobiografice.

Cu ocazia unui alt episod remarcabil, texanul a observat prin binoclu cum doi insurgenţi care se deplasau pe un scuter au lăsat un dispozitiv exploziv într-un coş de gunoi. A aşteptat până cei doi au parcurs circa 150 metri, după care a tras un singur glonţ din puşca sa extrem de precisă şi puternică. Glontele a trecut prin amândouă trupurile ucigându-i pe loc.

La finele anului 2008 a fost cel mai aproape de moarte, când un glonte aproape i-a perforat vesta de kevlar, iar altul l-a nimerit în cască. "Am avut un înger păzitor în acele momente, dar nu sunt deloc un supraom şi pot muri oricând", a reflectat cumva prevestitor texanul. Un an mai târziu decidea să renunţe la armată şi războaie şi să se întoarcă în sânul familiei. Avea deja doi copii şi nu dorea să-i lase orfani.

Nu am niciun regret...

Nu a regretat nicio victimă. Îşi aducea aminte câteodată de prima sa ţintă eliminată în Irak:

"Era o femeie care se îndrepta spre un post de control american cu un bebeluş într-o mână şi o grenadă în cealaltă. Nu s-a oprit deloc la somaţiile băieţilor noştri. Nu am avut încotro şi am executat-o fără ezitare. Am făcut-o pentru a-mi proteja camarazii. Nimeni nu vrea să-şi piardă prietenii şi colegii. Mi-am făcut doar datoria, femeia era deja moartă din clipa în care a luat decizia să ia grenada şi să nu se supună somaţiilor. Am vrut să mă asigur că nu va lua vreun camarad cu ea, acum stau în faţa lui Dumnezeu cu o conştinţă curată. A fost o situaţie de «care pe care». Din fericire, sunt mai bun şi mai dedicat în rolul de soţ şi tată decât în postura de lunetist. Acum mă simt bine ştiind că nu mai trebuie să omor oameni. Singurele fiinţe în care mai trag sunt cerbii şi iepurii", povestea texanul într-un interviu acordat jurnaliştilor din cadrul Times Magazine.

După încheierea carierei sale militare, Kyle s-a asociat cu o serie de foşti camarazi din SEALs pentru a deschide Craft International, o companie de securitate al cărei motto spune multe: "Despite what your momma told you, violence does solve problems".

Ajuns civil, cariera sa a continuat pe alte coordonate, devenind un invitat al emisiunilor TV, un susţinător activ al camarazilor care s-au întors din războaie suferind de sindromul post-traumatic specific foştilor militari. S-a consacrat ca vânător pasionat şi un mare activist în cadrul mişcărilor care militează contra controlului şi restricţiilor aplicate armelor de foc. A scris şi o carte autobiografică intitulată -cum altfel? - "American Sniper". Cartea a apărut anul trecut şi s-a vândut de atunci în peste 800.000 exemplare.

A fost un admirator al lui Sarah Palin, fosta guvernatoare a Alaskăi, firma sa ocupându-se se asigurarea securităţii personale a guvernatoarei şi a familiei sale. Cât despre actualul preşedinte american, Barack Obama, texanul avea o părere tipică: "Ăsta ar fi în stare să interzică orice lucru"...

Chris Kyle avea să aibă parte de un sfârşit pe măsura vieţii sale. Pe data de 2 februarie 2013, Kyle şi amicul său, Chad Littlefield, au fost împuşcaţi mortal fără vreun motiv aparent, într-un poligon de tir privat din Earth County, Texas. Făptaşul a fost Eddie Ray Routh, un veteran de război în vârstă de doar 25 ani. Ca o ironie a sorţii, Kyle şi Chad l-au convins pe Eddie să vină neapărat cu ei la poligon în încercarea de a-l ajuta să-şi amelioreze simptomele provocate de sindromul de stres post-traumatic de care acesta suferea.

Poliţia locală l-a prins pe făptaş după ce camionul cu care acesta fugise de la locul crimelor s-a izbit de un automobil al poliţiei. Chris şi-a pierdut viaţa după ce a făcut efortul de a-şi ajuta un fost camarad mai slab de înger să scape de coşmarurile care-l bântuiau. Ucigaşul absolvise aceeaşi şcoală cu lunetistul, dar cei doi nu se cunoscuseră până în acel moment. Eddie Ray Routh a fost arestat, iar pe numele său a fost stabilită o cauţiune de 3 milioane $. Conform declaraţiilor poliţiei, făptaşul era confuz, agitat şi nu a fost capabil să-şi motiveze crimele.

Pentru cel supranumit cu teamă şi respect "Diavolul din Ramadi", autorităţile texane au organizat o ceremonie de comemorare pe stadionul Cowboys din Arlington, Texas. Chris a fost înhumat pe data de 12 februarie , anul curent, iar procesiunea funerară a fost cea mai lungă din întreaga istorie a Statelor Unite, conform datelor remise presei de către Texas Department of Public Safety.

Astăzi, armatele lumii au un număr neaşteptat de mic de lunetişti de precizie. Selectarea, pregătirea şi motivarea acestor soldaţi deosebiţi sunt procese îndelungate şi costisitoare. Spre exemplu, în întreaga armată americană, există mai puţin de 1.000 de lunetişti, dintre care circa 300 sunt încadraţi în corpul puşcaşilor marini. Nu oricine se naşte sub zodia glonţului...