Prima pagină Cultură

Roxelana lui Suleiman Magnificul: roabă, cadână, sultană

Nicu Pârlog | 15.04.2013 |
Ochii lui Hurrem     + zoom
Galerie foto (7)

Puţine femei au marcat Istoria precum cea care avea să devină celebra sultană Roxelana. A fost un personaj feminin de prim rang, care şi-a clădit singură fiecare etapă a vieţii sale tumultuoase, de la o biată roabă la cea mai temută şi controversată sultană din întreaga istorie a Imperiului Otoman. Puterea şi influenţa sa i-au intrigat atât pe otomani, cât şi curţile regale ale Europei, iar dragostea obsesivă care i-a purtat-o cel mai mare sultan al tuturor timpurilor este un subiect fascinant şi la ora actuală pentru multe persoane. A avut o personalitate mereu surprinzătoare, un şarm magnetic şi o ambiţie indestructibilă, combinate, se pare, cu o înfăţişare de basm, iar aceste calităţi au făcut-o nemuritoare în conştiinţa multor oameni.

Roksolania, o copilă de la poalele Carpaţilor 
 
Imperiul Otoman a ajuns la apogeul dezvoltării sale în perioada în care a fost condus de faimosul sultan Suleiman Magnificul. Campaniile sale militare au adus în interiorul graniţelor imperiului teritoriul Irakului de astăzi, mare parte din Africa de Nord cu Algerul şi Tunisul, Arabia şi Yemenul. În acelaşi timp, otomanii ajunseseră şi o temută forţă navală, cu impresionante flote comerciale şi de război.
 
Unul dintre cele mai puţin cunoscute rezultate ale expansiunii otomane a fost apariţia şi stabilizarea elementelor etnice slave nu doar în rândul trupelor de ieniceri, ci şi în cadrul elitei conducătoare. Între popoarele slave prinse în această situaţie se remarcau în primul rând sârbii, iar limba sârbă era des auzită la Înalta Poartă, fiind larg folosită şi în cadrul scrierii documentelor oficiale, alături de limba turcă.
 
După cum scria istoricul italian Paolo Giovio, „La curtea marelui sultan Suleiman se vorbesc mai multe limbi. Turca este limba conducătorilor, araba este limba legii musulmane şi a Coranului, iar slavona este vorbită mult în rândul ienicerilor şi al grecilor”. Călătorul polonez Jan Strijkowskij nota în anul 1574 că, atunci când poposise la Istanbul, străzile erau străbătute de cobzari care cântau în limba sârbă despre victoriile turcilor asupra papistaşilor.
 
Iar un înalt oaspete italian al sultanului Suleiman Magnificul scria că acesta respecta atât de mult valorile şi obiceiurile Roxelanei, încât învăţase foarte bine limba ucraineană pentru a vorbi fluent cu soţia sa favorită.
 
Ţinuturile Ucrainei de astăzi nu au fost niciodată cucerite de otomani. Cu toate acestea, au servit deseori drept adevărate „rezervoare de sclavi albi” pentru Înalta Poartă. Sclavii ucraineni printre  cei mai căutaţi de către turci,  aceştia fiind atraşi, fără îndoială, de frumuseţea unică a femeilor slave, precum şi de statura fizică impunătoare a băieţilor capturaţi pentru a deveni ieniceri de elită.
 
 
Sclavele şi sclavii ucraineni erau capturaţi de tătarii din Crimeea, care-i vindeau ulterior negustorilor de sclavi turci. Dintre toţi captivii ajunşi la marea piaţă de sclavi din Istanbul, fetele frumoase erau printre cele mai căutate. Evident, toate sfârşeau drept sclave sexuale, cadâne în haremurile marilor viziri şi demnitari, iar cele mai chipeşe ajungeau în mod sigur în haremul personal al sultanilor.
 
La fel a fost şi destinul celei care avea să devină sultana Roxelana. Conform surselor istorice din secolele XVI-XVII, precum scrierile poetului polonez Samuel Twardowski, Roxelana, sau Roksolania în unele variante, a fost fiica unui preot ortodox rutean.  Este foarte posibil ca numele de Roxelana să provină din Roxolania, o denumire dată de romani încă din cele mai vechi timpuri, ţinuturilor ruseşti şi ucrainene, pe baza faptului că înainte de invazia slavilor, acolo trăiau triburile roxolane ale sciţilor. 
La baza acestei supoziţii stă şi faptul că romanii adăugau numelui unui bărbat provenit din ţinuturile roxolanilor titulatura de Roxolanus.
 
Copila s-a născut în târgul Rohatin (astăzi oraş), situat la 68 kilometri de Lvov, care pe atunci era un mare centru al voievodatului rutenilor, entitate statală care făcea parte din regatul polonez. 
 
Un raid de atac şi jaf al unei hoarde tătărăşti a schimbat pentru totdeauna destinul copilei. Tătarii s-au purtat după tipicul lor de atunci, i-au incendiat satul şi i-au măcelărit familia. Atraşi de frumuseţea ei, au capturat-o cu gândul de a obţine un preţ bun pe ea.
 
Fata a fost vâdută succesiv mai multor negustori, din Kaffa, un mare centru al comerţului cu sclavi din Crimeea, până în târgul de carne vie din Istanbul. Unele surse susţin că Roxelana ar fi fost vândută direct lui Suleiman pe când acesta servea ca guvernator al Crimeei, înainte de a ajunge sultan. Adevărul istoric încă nu a fost stabilit. 
 
 
Carieră în serai
 
Orice fată selectată pentru rolul de amantă a celui mai important om din imperiu trebuia să treacă prin adevărate „cursuri”. Şi nu era deloc garantat faptul că va fi selectată pentru parada finală în care sultanul urma să o aleagă pentru harem. Doar câteva fete, din sute şi mii, ajungeau la statutul de cadână.
 
Şi lupta de abia din acel moment începea. Ierarhia haremului era una deosebit de strictă, cu legi implacabile, iar fata care dorea să ajungă în cea mai înaltă poziţie, acea de sultană, nu trebuia deloc să se bazeze doar pe înfăţişarea şi nurii săi. Trebuia să aibă simţul politicii în sânge, să-şi aleagă aliatele cu înţelepciune şi să ştie să conducă o intrigă fără să rişte să fie descoperită. Odată intrată în harem, Roxelana a intrat sub observaţia temutei kagia-kadîn, femeia îndrituită să conducă haremul.
 
Acolo, viitoarea sultană a trebuit să înveţe să coasă, să brodeze, să danseze, să cânte la mai multe instrumente muzicale turceşti, ba chiar să mânuiască marionete şi să spună poveşti. În labirintul social care era haremul sultanului, reuşita Roxelanei a fost una de marcă, dar cu totul diferită de scenariul tipic din sute de telenovele, romane de dragoste şi nuvele îndoielnice care tratează povestea celor doi. 
 
 
Într-adevăr, Roxelana a devenit cea mai iubită soţie a lui Suleiman, mama copiilor săi şi cea mai apropiată prietenă şi consilier, dar relatările istorice indică un curs al faptelor sensibil diferit de impresia generală lăsată de telenovele. Scenariul omniprezent în seriale TV romane şi nuvele are în centrul său  un tânăr sultan de 26 ani, ambiţios şi puternic, care tocmai se urcase pe tron, când, fără veste, ajunge să se îndrăgostească la prima vedere de o tânără captivă în vârstă de 15 ani, răpită din ţinuturi îndepărtate.
 
Sultanul devine un fel de martor neputincios al apogeului cadânei, care ajunge pe cea mai înaltă treaptă exclusiv pe baza caracterului său intrigant şi răzbunător, alături de temperamentul său sexual şi trupul cu care l-a fermecat definitiv pe sultan.
 
Născută Anastasia (după unele surse Olexandra) Lisowska, fata a fost denumită Hürrem Sultan (sultana veselă, fericită) odată ce a ales să treacă la Islam şi să intre în harem.
 
 
Frumoasă şi nu prea ?
 
Referitor la frumuseţea sa legendară, părerile pot fi împărţite dacă ţinem cont de descrierile contemporanilor. Succesul câştigat pe baza înfăţişării sale s-a bazat probabil pe contrastul vizual dintre ea şi celelalte femei din harem. Nu avea nimic oriental în ea, nu avea ochii mari, negri şi adânci, pielea măslinie şi talia subţire a turcoaicelor şi arăboaicelor.
 
Posibil ca pielea sa alb-rozalie, părul blond-roşcat şi formele voluptoase, atât de apreciate de orientali, să fi fost capcanele cu care ambiţioasa ruteancă l-a capturat definitv pe Suleiman Magnificul, cel mai puternic om al acelor timpuri.
 
„Giovane ma non bella” – „Tânără, dar deloc frumoasă” - comenta în scrierile sale ambasadorul veneţian în anul 1526, -  "totuşi graţioasă, cu toate că este scundă de statură"-  nota acelaşi ambasador. 
 
Se pare totuşi că inteligenţa sa nativă, dublată de oportunism şi viclenie, a stat la baza succesului său. De fapt, toţi oamenii politici ai vremii cu care a intrat în contact au remarcat inteligenţa sa, şi nu frumuseţea fizică.
 
Era capabilă să-l întreţină pe sultan cu discursuri captivante şi şugubeţe şi în acelaşi timp să-i dea sfaturi extrem de pertinente în domeniile politicii şi diplomaţiei. În anul 1533, când Roxelana avea deja aproximativ 50 de ani, ambasadorul veneţian Giovanni Navagero nota:
„Maiestatea sa sultanul o iubeşte pe Roxelana atât de mult, încât în toată istoria turcilor nu a existat vreo altă femeie care să se fi bucurat de atât de mult respect şi admiraţie. Se spune că este foarte amabilă, înţeleaptă şi cuviincioasă şi că ea cunoaşte toate dorinţele şi ambiţiile sultanului”.
 
 
Dominico Trevisano, un alt diplomat italian la Istanbul, scria în anul 1554 că „Sultanul o iubeşte pe Roxelana atât de mult, încât nu mai vrea să fie cu nicio altă femeie, după cum vorbesc miraţi şi turcii, care se miră astfel de obiceiul sultanului, cu atât mai mult cu cât aceştia caută să se culce cu cât mai multe femei”.
 
Evident, nu a durat mult până în momentul în care majoritatea turcilor au ajuns să creadă că Roxelana era de fapt o vrăjitoare nemaivăzută, căci nimeni altcineva nu l-ar fi putut subjuga pe cel mai grandios sultan. Până şi europenii ajunseseră să creadă acest lucru pe baza rapoartelor trimise de ambasadorii occidentali la Înalta Poartă. 
 
În anul 1554, Johann Busbek, ambasadorul austriac, nota în scrierile sale că a fost informat despre nişte femei misterioase venite la Istanbul pentru a-i vinte Roxelanei cranii de hiene, despre care se credea că pot fi folosite pe post de afrodisiace foarte puternice (!). „Dar niciuna dintre ele nu a vrut să-mi vândă măcar un singur os, motivând că erau destinate exclusiv sultanei Hurrem care vroia să-l facă pe sultan dependent de ea, iar oasele i-ar fi trebuit la fabricarea unor poţiuni magice”, adăuga convins ambasadorul.
 
 
Mulţi dintre supuşii săi turci erau siguri că sultanul lor era obedient Roxelanei deoarece aceasta îl ţinea sub magia şi vrăjile sale. Turcii erau convinşi că ea a fost cea care a orchestrat din umbră scandalurile care au dus la execuţia marelui vizir Ibrahim, cel mai bun prieten al sultanului, precum şi la execuţia lui Mustafa, unul dintre moştenitorii de drept ai tronului şi fiu al unei soţii mai vechi a sultanului.
 
 
Ctitoriţa cea blondă
 
În contrast total cu legea musulmană şi cu obiceiurile turceşti, Suleiman s-a căsătorit cu Hürrem, devenind singurul sultan din istoria medievală a Turciei care şi-a luat nevastă. Devotamentul sa pentru fosta sclavă ruteancă a continuat şi după moartea acesteia, după cum se observă din versurile pe care Suleiman i le-a închinat, sfâşiat de dor şi marcat de absenţa singurei femei pe care a iubit-o.
 
Cum Roxelana ajunsese o Haseki, titlu purtat doar de sultane, care semnifică literalmente, „femeie care aparţine doar sultanului”, ambiţioasa femeie a acumulat o avere uriaşă, din care a sponsorizat construirea a numeroase compexe arhitecturale atât în Istanbul, cât şi în Ierusalim, Ankara, Edirne, Mecca. În anul 1539, l-a rugat pe strălucitul arhitect Sinan Mimar să construiască un grup de clădiri care să includă o moschee, o medresă (institut de învăţământ superior musulman) şi o şcoală.
 
 
Complexul, denumit Haseki Kulliyesiwas, a fost ridicat în districtul Avrat Pazari din Istanbul şi poate fi vizitat şi în zilele noastre. În anul 1550, Hürrem a ordonat construirea în cadrul aceluiaşi complex a unui spital pentru femei, alături de o cantină socială. Totodată a mai cerut construirea unui mare hamam (baie publică), cu o secţiune pentru bărbaţi şi alta, evident, pentru femei. Clădirea este unică în cadrul hamamurilor din Istanbul.
 
Hürrem a fost o femeie care a ştiut dintotdeauna ce a vrut şi care a răzbit singură până la ţelul său final. A excelat în rolurile de soţie, confidentă şi consilier a celui mai puternic om al epocii. Personalitatea sa transpare foarte bine prin intermediul studierii corespondenţei pe care o avea cu Suleiman pe când acesta se afla plecat în numeroasele sale campanii militare. În scrisorile trimise, Hürrem relatează despre mersul lucrurilor la curte, intrigile din harem şi situaţia din sânul familiei, dar nu se sfieşte să-i trimită sultanului adevărate „liste de cumpărături”.
 
Într-una dinte scrisori Hürrem îi cere sultanului „ceva denumit cologne”, despre care auzise că ar fi popular la curţile europene! Se referea evident la parfumul produs în oraşul german Cologne.
 
Hürrem a fost prima femeie din istoria imperiului Otoman care şi-a stabilit reşedinţa în faimosul palat Topkapi, care fusese iniţial desemnat să fie centrul administrativ al Înaltei Porţi. Suleiman i-a susţinut toate proiectele şi i-a îndeplinit toate dorinţele. Cele mai frumoase tugras-uri (monograme imperiale) ale sultanului au decorat firmanele (edicte) prin care sponsoriza lucrările şi fundaţiile caritabile ale Roxelanei de odinioară.
 
Poemele sultanului, semnate de către acesta cu pseudonimul Muhibbi (iubit, sau prieten intim) demonstrează încă o dată dragostea şi devotamentul faţă de roaba care stăpânea inima celui mai puternic sultan. Hürrem a murit în anul 1558 şi, în timpul celor aproape cincizeci de ani în care a fost soţia lui Suleiman,i-a dăruit acestuia cinci fii şi o fiică.
 
Trei dintre băieţi au murit în timpul vieţii sale, iar ceilalţi doi s-au luptat până la moarte pentru tron, învingător fiind cel care avea să devină sultanul Selim Beţivul. Cea mai ilustră dintre toate progeniturile s-a dovedit a fi fiica sa, Mihrimah, care i-a moştenit inteligenţa, personalitatea magnetică, alături de interesul pentru protejarea şi susţinerea artei şi culturii.
 
 
Hürrem a fost îngropată într-un dom octogonal ridicat în cimitirul din spatele complexului Suleymaniye din Istanbul. În apropierea mormântului său se află un impresionant mausoleu ridicat în onoarea lui Suleiman, care murise de ciumă în anul 1566, pe când era într-o campanie militară în regatul Ungariei. 
 
Astăzi doar păsările brăzdează cerul deasupra mormântului unde odihneşte cea care a intrat în istorie ca o Cenuşăreasă, dar a sfârşit ca una dintre cele mai ilustre şi influente femei din lume.