Prima pagină Cultura

Suleiman Magnificul – adevărata poveste a celui mai ilustru sultan

Nicu Pârlog | 05.02.2013 |
Moscheea lui Soliman Magnificul din interior     soliman magnificul, imperiul otoman, viena, islam, kanun, turci, roxelana, unguri, mecena, arta, istanbul + zoom
Galerie foto (6)

În vremea când a domnit peste Imperiul Otoman, a fost considerat cel mai mare lider al lumii, atât de către musulmani, cât şi de creştini. A fost de asemenea un strălucitor strateg militar, un politician desăvârşit, precum şi un mare patron şi ocrotitor al artelor. El este sultanul care a condus Imperiul Otoman la apogeul său, şi a lăsat o uriaşă şi complexă moştenire cultural- istorică nu doar civilizaţiei musulmane, ci şi întregii omeniri. S-a ridicat cu adevărat la înălţimea renumelui său. A fost Magnific - Suleyman Magnificul.

Omul

Nici în prezent nu se cunoaşte cu exactitate data naşterii celui mai regretat şi apreciat sultan otoman. Cei mai mulţi istorici turci converg totuşi asupra datei de 6 noiembrie 1494. Tatăl său a fost sultanul Selim I, iar mama sa a fost Valide Sultan Aişe Hafsa Sultan.

Copilul a beneficiat de educaţia şi instruirea tipică pentru un viitor conducător al unuia dintre cele mai mari şi mai influente imperii ale vremii.

Prin urmare, imediat după împlinirea vârstei de şapte ani, Soliman a fost trimis să studieze istoria, ştiinţele, literatura, teologia şi tacticile militare în cadrul prestigioaselor şcoli din Palatul Topkapi din Constantinopol. În anii adolescenţei, viitorul conducător de talie mondială s-a împrietenit cu Ibrahim Pargali, un sclav grec trecut la Islam, care avea să-i devină mai apoi unul dintre cei mai apreciaţi şi de încredere consilieri.

Calităţile sale native, dublate de educaţia de exepţie au făcut ca tânărul Soliman să fie numit guvernator al provinciilor Kaffa şi Sarukhan, pe când avea doar şaptesprezece ani.

Când tatăl său, sultanul Selim I s-a stins din viaţă în anul 1520, Soliman i-a succedat fără incidente la tron. A intrat cu fast în Constantinopole pentru a deveni al zecelea sultan otoman, şi fără îndoială cel mai grandios din istoria acestui imperiu.

Conform unor istorici, Soliman a fost fascinat de viaţa şi personalitatea lui Alexandru Macedon, pe care l-a admirat şi a căutat să-i semene.

A fost de fapt influenţat de viziunea lui Alexandru Macedon de a crea un imperiu mondial care să reunească sub aceleaşi graniţe atât Orientul cât şi Occidentul.

Pentru împlinirea acestui vis, Soliman nu s-a dat în lături de la campanii militare concomitente pe trei continente, în Europa, Asia şi Africa.

La apogeul imperiului său, Soliman a insituit personal mari schimbări legislative care au vizat societatea, educaţia, sistemul taxelor şi impozitelor şi legislaţia penală. Legile sale canonice (Kanunul lui Soliman) au stabilit forma după care va fi condus Imperiul Otoman, timp de sute de ani de la moartea sa.

A fost şi un mare Mecena în adevăratul sens al cuvântului. Poeziile scrise de el sunt considerate printre cele apreciate capodopere ale genului în poezia islamică, iar la curtea sa îşi găseau refugiul o mulţime de artişti, filozofi şi lideri religioşi. Acest războinic intelectual vorbea fluent cinci limbi: turca, araba, ceagatai (un dialect turcic din Asia Centrală înrudit cu limba uigură), persana şi limba sârbă.

Şi în plan sentimental, Soliman a fost un reformator. Îndrăgostit de celebra sclavă ruteană Roxelana, cea care avea să devină Hurrem Sultan, Soliman s-a rupt de tradiţia otomană şi s-a însurat cu o cadână din harem de care a fost îndrăgostit toată viaţa, şi pe care a susţinut-o până când, spre sfârştiul vieţii sale, ea devenise adevărata stăpână a uriaşului imperiu.

Miniatură medievală contemporană reprezentândul pe Soliman Magnificul la tinereţe


Legislatorul

Dacă europenii l-au numit "Magnificul" pentru a sublinia personalitatea şi realizările sale, pentru otomani a rămas şi astăzi Soliman Kanuni, adică legislatorul. Primatul lui Soliman ca legislator, i-a asigurat acestuia un loc important în istoria Islamului şi a lumii deopotrivă.

Termenul de Kanuni are o importanţă specifică în contextul tradiţiilor otomane şi musulmane ale vremurilor. Sharia, legea originală derivată din Coran trebuia sa fie aplicată universal în toate ţinuturile musulmane. Niciun conducător musulman, fie el , şah, calif sau sultan nu a îndrăznit vreodată să nesocotească legile scrise de Profetul Muhammad în Coran. Cu toate acestea, Soliman şi-a permis să lanseze legi proprii.

Kanunul său se referea la situaţiile decizionale care nu sunt acoperite de Sharia. În tradiţia musulmană dacă un caz nu se înscria în parametrii Shariei, judecarea sa se făcea conform unei analogiii cu unu caz cuprins în legile Shariei. Aceste metode juridice erau însă acceptate doar de cel mai liberal rit musulman, cel Hanefit, care, deloc surprinzător, domina legislatura otomanilor, care alături de tătari au fost şi au rămas cei mai permisivi musulmani din punct de vedere religios.

Pe baza acestui specific naţional şi cultural, otomanii au elevat Kanunul într-un adevărat set de legi distinct şi independent de Sharia. Între anii 1350-1550, s-a înregistrat chiar o efervescenţă a legilor kanunice, astfel încât la începutul secolului 16 Kanunul era deja constituit într-un set independent de legi, multe dintre ele mai importante chiar decât cele din Sharia.

Această situaţie unică în lumea musulmană era alimentată de moştenirea religioasă şi culturală a turcilor. Aceştia au trecut la Islam relativ târziu, iar vechile cutume ale strămoşilor şamani rezidau încă în viaţa religioasă a fiecărui turc. În plus, atât în tradiţiile străvechi mongole, cât şi în cele turce, legile imperiale, cele promulgate direct de hani sau sultani erau considerate sacre. Turcii chiar aveau un termen special pentru ele, numindu-le Ture, iar mongolii,Yassa. Când aceste tradiţii s-au confruntat cu legile islamice ale Shariei, a luat naştere un nou sistem simbiotic legislativ.

Legile sultanilor au fost adunate în premieră de Mahomed Cuceritorul care a divizat Kanunul în două seturi separate de legi. Primul viza organizarea guvernamentală şi militară, iar al doilea avea în vedere sistemul taxelor şi viaţa civilă.

Soliman Magnificul a reorganizat al doilea set legislativ, întregul Kanun funcţionând de atunci neschimbat până la reformele totale ale lui Mustafa Kemal "Ataturk", părintele Turciei moderne. Până la acel moment, Înalta Poartă s-a ghidat după Kanun-i Osmani, redactat şi încheiat de Soliman.



Cuceritorul

Geniul militar al lui Soliman a băgat spaima în sufletele liderilor europeni din acele vremuri mai abitir chiar decât a reuşit la vremea lui sângerosul său predecesor, temutul Mohamed, cuceritorul Constantinopolului.
Cel care se autointitula în documentele sale drept:

" -Robul lui Allah, puternic prin voia lui Allah, slujbaşul lui Allah pe Pământ, supus poruncilor din Coran, stăpân al tuturor ţinuturilor, sultan al sultanilor peste persani şi arabi, înaintemergător al legilor sultanice, al zecelea sultan al hanilor otomani, sultan şi fiu de sultan, Soliman Han. Stăpân al lumii, eu sunt Suleiman şi numele meu este rostit în toate rugăciunile din oraşele Islamului. Eu sunt şahul Bagdadului, Cezar al tutuor pământurilor Romei şi sultan al Egiptului. Eu am luat coroana regilor unguri şi pot să o dăruiesc oricând celui mai umil sclav al meu", a fost într-adevăr şi un strălucit om al armelor, şi nu ar fi lipsit mult să cucerească Viena, fapt care ar fi schimbat definitiv faţa Europei.

Cu toate că nu a cucerit inima Bătrânului Continent, a plănuit în detaliu o invazie a Romei. În restul Europei a cucerit Insula Rhodos, o mare parte a Greciei Continentale, regatul ungar, iar campaniile sale împotriva austriecilor i-au aşezat corturile sub zidurile cetăţii Vienei.

În afara campaniilor şi invaziilor, Suleiman s-a remarcat ca un actor major în jocurile politice din Europa. A dus de fapt o politică agresivă care viza dezmembrarea Europei. Ambiţiosul şi temutul sultan dorea să destabilizeze nu doar puternica şi influenta Biserică Romano-Catolică, dar şi Sfântul Imperiu Roman de Neam German. Când creştinătatea apuseană s-a divizat în catolici şi protestanţi, Suleiman a mers până într-acolo încât a sprijinit cu bani statele protestante pentru a se asigura astfel că Europa va rămâne divizată şi instabil politică, deci vulnerabilă invaziilor otomane. Unii istorici insistă că protestantismul nu ar fi avut succesul său istoric de atunci fără suportul financiar al Înaltei Porţi.

Suleiman era convins că astfel răspunde potrivit expansiunii agresive a Europei. Precum mulţi alţi lideri asiatici şi africani, Suleiman înţelegea consecinţele acestor schimbări ale polilor de putere şi vedea Europa drept principalul inamic al Islamului. În acele vremuri, Islamul începea deja să se clatine, portughezii invadaseră deja câteva obiective musulmane din Nordul Africii, iar ţarii ruşi îi supuseseră pe tătari şi îşi continuau expansiunea înspre Caucaz. În aceste condiţii, politica, victoriile şi acţiunile lui Suleiman l-au propulsat în ochii otomanilor drept ultimul Calif al Islamului, protector şi conducător al tuturor musulmanilor.

În schimb, cum campaniile sale în Europa se înscriu până la un punct sub acest deziderat, nu la fel de uşor se explică şi invaziile şi cuceririle sale în ţinuturile musulmane. Justificarările sale au rămas contradictorii şi astăzi. Dacă războaiele sale cu persanii aveau justificarea luptei cu şiiţii, rivali fără de pace ai unor musulmani suniţi cum erau turcii şi arabii, cucerirea şi anexarea Arabiei au fot motivate chipurile de faptul că emirii locali ar fi abandonat credinţa şi practicile pure...

Regele Ioan Sigismund Zapolya al Ungariei jurându-i credinţă lui Soliman Magnificul


Ctitorul

Una dintre ambiţiile ale acestui mare personaj polivalent a fost aceea de a face din Istanbul centrul culturii şi civilizaţiei islamice. A finanţat proiecte ambiţioase şi grandioase concretizate în poduri, moschei şi palate care rivalizau cu cele mai importante clădiri din acele timpuri.

Sinan Mimar, cel mai mare şi mai ilustru arhitect de atunci era prietenul şi angajatul personal al sultanului. Moscheile construite de Sinan sunt considerate printre cele mai fabuloase moschei ale lumii. Nu sunt doar nişte edificii admirabile şi impunătoare, ci reprezintă însăşi geniul arhitectural otoman dus la apogeu, căci pentru ridicarea lor Sinan a trebuit să treacă peste dificultăţi inginereşti incredibile.

Mare iubitor de frumos, Suleiman a inverstit sume enorme pentru sprijinirea artelor şi culturii. A scris şi versuri, fiind considerat şi în prezent unul dintre cei mai mari poeţi medievali turci. Sub ocârmuirea sa Istambulul a devenit un mare centru al artelor vizuale, muzicii, literaturii şi filozofiei. Înflorirea culturală din timpul domniei sale reprezintă cea mai creativă perioadă din istoria otomanilor.
Domnia sa a fost considerată atât de istoricii occidentali, cât şi de cei turci drept apogeul civilizaţie şi influenţei Imperiului Otoman.

Moscheea Suleymaniye din Istanbul, construită de arhitectul Sinan Mimar

 

Moştenirea

Sultanul Selim al II-lea, fiul său şi al Hurrem Sultanei Roxelana, a fost cel sub care puterea externă şi internă a imperiului, a intrat într-un declin subtil dar iremediabil. Istoricii turci cred că acest fapt a fost cauzat de doi factori: scăderea vigilenţei sultanilor asupra funcţionarilor corupţi, alături de descreşterea interesului politic în opinia populară.

Când liderii otomani au abandonat obiceiul uciderii rivalilor la tron cu întemniţarea acestora, instituţia sultanatului a început să decadă, iar puterea a fost preluată treptat, treptat de funcţionarii şi birocraţii tot mai corupţi în lipsa unui sultan autoritar. Oricum, lovitura decisivă aplicată Înaltei Porţi a fost dată de expansiunea agresivă a puterilor coloniale europene.

În anul 1536, sultanul Soliman Magnificul a ordonat restauraţia capitală a Moscheii Domului, şi a transformat biserica construită pe Muntele Sion de către cruciaţi într-o moschee. Prin construcţia acestei moschei, Soliman a dorit să creeze o legătură personală între el şi regele biblic Solomon, fiul regelui David, şi Iisus Hristos, Mesia creştinilor.

Thugra: Semnătura şi sigiliul personal al sultanului Soliman Magnificul

Dincolo de toate faţetele diverse şi complexe ale celui mai admirat şi respectat sultan turc, transpare în timp relaţia sa, rămasă pasională până la sfârşitul vieţii, cu Hurrem Sultan Roxelana. Singura femeie care l-a fermecat definitiv pe cel mai puternic om al timpurilor sale, singura femeie care l-a făcut pe Soliman să-i scrie versuri de dragoste, singura care i-a influenţat deciziile politice şi militare.

De fapt, nu vom şti prea curând câte din faptele şi realizările sale au fost inspirate de cea mai ambiţioasă şi controversată sultană de pe tronul Imperiului Otoman.