O carte pe zi: ”Efectul Mandela” de Petru Berteanu. Trei poveşti, cu iz poliţist

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Petru Berteanu spune în noua sa carte, pe care o prezentăm azi, că ”foarte mulţi oameni şi-au dat seama şi ei că au amintiri puţin diferite de ceea ce apare în sursele de informare. Nu chiar ca o halucinaţie colectivă. Nu se ştiau între ei, dar îşi aminteau în acelaşi fel diferit anumite lucruri.”

Cine este Petru Berteanu? A fost avocat, ziarist, manager media. A lucrat o vreme în administraţia Constantinescu. În 2016 a publicat primul său roman, Cumsecade, care a fost premiat la a treizecea ediţie a Festival du premier roman de la Chambery, Franţa.

Cartea de faţă e un mic roman alcătuit din trei poveşti, cu iz poliţist. Prima este povestea lui Zicu Geambazi, născut în 1919, un tânăr petrecăreţ al Bucureştilor de sfârşit de lume, dinaintea venirii comuniştilor la putere, găsit la bătrâneţe mort pe o bancă în faţa Parcului Ioanid. Istoria lui, acum când protagonştii au peste 90 de ani, devine un pretext pentru personajul narator, Andrei Panduru, să ne poarte, într-o orăşeală, prin parcurile şi pe străzile vechi, în timp ce organizează, împreună cu doi prieteni, o anchetă paralelă cu a poliţiei. Unul dintre prieteni, Iura Apostol, este bibliotecarul Bibliotecii Naţionale de Lingvistică, aflată provizoriu pe scările unei clădiri, potrivit Mediafax.

În a doua poveste avem de a face cu Albert Karam, grataragiul pe care cineva l-a lipit de propriul lui gărtar, aducându-i sfârşitul. Şi aceasta e o poveste de dragoste pe care o dezleagă cei trei tineri.
Ultima poveste vorbeşte de o crimă dublă în lumea vinurilor de colecţie.

Din păcate, prea puţine lucruri unesc cele trei povestiri, ca să formeze un tot convingător. În toate cele trei povestiri, cu minuţioase descrieri ale Bucureştilor, lucrurile nu sunt ce par a fi.

Petru Berteanu este însă un stilist remarcabil, iar descrierile Bucureştilor (vechi mai ales) reuşite de el sunt demne de analize. Iată un exemplu: ”Sâmbăta şi duminica mă ocup de Orăşeală. Sunt ghid. Le arăt oamenilor propriul lor oraş. Bag într-un microbuz o duzină de bucureşteni de toate vârstele şi îi conduc către străzi înguste pe care n-ar intra niciodată din proprie iniţiativă, către cimitire unde numele ilustre zac decolorate printre sculpturi acoperite cu licheni, cişmele joase şi băncuţe din fier forjat, spre case aproape prăbuşite, care ascund poveşti vechi sub faţadele pline cu graffity-uri proaspete şi standardizate, ca un fel de ruj ieftin de pe buzele unei secretare care ţine morţiş să iasă din casă vineri seara. Din când în când găsesc în microbuz câţiva provinciali cu priviri pioase şi umede, în alte dăţi dau de chinezi sau de nemţi care speră să-şi umple cu ceva memorabil pauza dintre două acte notariale sau sexuale sau două mese tradiţionale mâncate în infernul făcut pentru ei în centrul vechi, regândit de cei noi.”

Petru Berteanu declara într-un interviu ulterior apariţiei acestei cărţi că se consideră un scriitor profesionist în înţelesul românesc al vorbei. ”Adică nu pot trăi din scris, dar nici fără să scriu.” Aceasta înseamnă că vom avea curând şi al doilea sau celelalte volume ale Bibliotecii de pe scări şi ne vom lămuri, poate, şi cu ceea ce acum pare incomplet.

Petru Berteanu – Efectul Mandela. Prima carte din Biblioteca de pe scări. Editura Tritonic. 176 pag.