Home » Cultură » O carte pe zi: „Informatorul” de John Grisham

O carte pe zi: „Informatorul” de John Grisham

O carte pe zi: „Informatorul” de John Grisham
Publicat: 21.08.2018
Romanul de faţă, apărut în 2016, a fost apreciat de toată lumea drept unul dintre cele mai bune ale lui John Grisham, scriitor considerat cel mai bun autor de thrillere în viaţă.

Totul se petrece în Florida, unde trăieşte, într-un ţinut mlăştinos, o comunitate mică de amerindieni, tappacola. În rezervaţia lor s-a construit un cazinou care le-a adus beneficii economice uriaşe, dar şi o corupţie enormă, pentru că, în spatele cazinoului şi a tot ce s-a mai construit pe lângă el, se află un grup mafiot foarte violent, practic necunoscut publicului larg şi la care poliţia sau organele de anchetă nu pot ajunge. Nimeni nu vorbeşte, de teamă sau din interes. Grupul infracţionar a beneficiat de la începuturile sale, cu decenii în urmă, de protecţie din partea unui judecător corupt. Judecătorul, împreună cu asociaţii săi, au facilitat construirea cazinoului. Dar două persoane şi-au pierdut atunci viaţa pentru că s-au opus proiectului, iar cea de-a treia este în închisoare pentru uciderea primilor doi, de fapt o crimă înscenată. Nimeni nu o bănuieşte de nimic pe judecătoare, scrie Mediafax.

Dar în Florida există şi un Birou de Conduită Judiciară care anchetează comportamentul magistraţilor. La acest birou ajung dintr-o sursă care nu-şi dezvăluie identitatea informaţii despre ”cel mai corupt judecător din istoria Statelor Unite”, care, printr-un plan bine pus la punct, a reuşit să apere interesele clanului interlop în schimbul unor imense sume de bani pe care le depunea în bănci străine sau le transforma periodic în cantităţi mari de bijuterii. Doi avocaţi ai Biroului de Conduită Judiciară, Lacy Stoltz şi Hugo Hatch, pornesc pe urmele acestor dezvăluiri, sarcina lor fiind să le demonstreze ca adevărate. O acţiune complicată, încâlcită, palpitantă şi periculoasă, în care Hugo Hatch este ucis, iar Lacy Stoltz este grav rănită şi scapă printr-o minune, dar care, în cele din urmă, dezvăluie adevărul, iar ancheta în acre se implică şi FBI-ul cu forţele sale, duce la condamnarea judecătoarei.

Fiind un roman poliţist, nu dezvăluim detaliile care ţin cititorul cu sufletul la gură.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Condamnarea pentru viol a lui Harvey Weinstein, anulată de o instanță din New York
Condamnarea pentru viol a lui Harvey Weinstein, anulată de o instanță din New York
Trei turiști s-au pozat goi pe una dintre cele mai importante atracții din Namibia
Trei turiști s-au pozat goi pe una dintre cele mai importante atracții din Namibia
Peste 1,5 miliarde de oameni din întreaga lume trăiesc cu durere cronică
Peste 1,5 miliarde de oameni din întreaga lume trăiesc cu durere cronică
Epidemie de singurătate printre părinți, dezvăluie un studiu din SUA
Epidemie de singurătate printre părinți, dezvăluie un studiu din SUA
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului
Mii de meteoriți care au ajuns în Antarctica ar putea fi pierduți pentru totdeauna
Mii de meteoriți care au ajuns în Antarctica ar putea fi pierduți pentru totdeauna
România și pierderea Dobrogei. Ionel Brătianu: „Soarta Dobrogei nu depinde de stipulațiile păcii de la Bucureşti”
România și pierderea Dobrogei. Ionel Brătianu: „Soarta Dobrogei nu depinde de stipulațiile păcii de la Bucureşti”
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine
(P) 5 construcții impresionante pe care merită să le vezi măcar o dată in viață
(P) 5 construcții impresionante pe care merită să le vezi măcar o dată in viață
Erupție excepțional de rară pe suprafața Soarelui! O furtună solară se îndreaptă spre Pământ
Erupție excepțional de rară pe suprafața Soarelui! O furtună solară se îndreaptă spre Pământ
(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel de eco-eficiență crescut
(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel de eco-eficiență crescut
Test de cultură generală. De ce este special nasul cămilelor?
Test de cultură generală. De ce este special nasul cămilelor?
Astronomii au detectat un semnal ciudat de la o galaxie din apropiere
Astronomii au detectat un semnal ciudat de la o galaxie din apropiere
O nouă metodă de fraudă face ravagii: Infractorii se dau drept angajați bancari
O nouă metodă de fraudă face ravagii: Infractorii se dau drept angajați bancari
Cum a justificat o mamă faptul că și-a tatuat copiii minori în mod repetat?
Cum a justificat o mamă faptul că și-a tatuat copiii minori în mod repetat?
Chitara cu care John Lennon a înregistrat piesa „Help!”, găsită după 50 de ani
Chitara cu care John Lennon a înregistrat piesa „Help!”, găsită după 50 de ani
165 de ani de la începerea construcţiei Canalului Suez. A scurtat drumul navigatorilor către Europa la doar câteva ore
165 de ani de la începerea construcţiei Canalului Suez. A scurtat drumul navigatorilor către Europa la doar câteva ore
Începând de astăzi, turiștii trebuie să plătească taxă de intrare în Veneția
Începând de astăzi, turiștii trebuie să plătească taxă de intrare în Veneția