Cum sperii un om imun la frică? Oamenii de ştiinţă au reuşit

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Subiecţii experimentului sufereau de o afecţiune genetică foarte rară, numită boala Urbach–Wiethe, care a dus la distrugerea unei zone din creier numită amigdala. Multă vreme cercetătorii au crezut că amigdala este esenţială în apariţia fricii, dar experimentul realizat la California Institute of Technology, sub conducerea lui Justin Feinstein, sugerează că sunt implicate şi alte zone cerebrale.

Conform vechii ipoteze, dacă amigdala era afectată, voluntarii respectivi n-ar fi trebuit să simtă frica, indiferent de circumstanţe. Şi totuşi, cercetătorii au reuşit să le inducă teama, pentru prima oară în viaţa lor, punându-le pe faţă o mască prin care respirau aer cu 35% dioxid de carbon (concentraţia normală de dioxid de carbon în aerul atmosferic este de cca. 0,039%)

Acest procedeu determină apariţia unei senzaţii de lipsă de aer, creşterea frecvenţei bătăilor inimii şi ameţeală, iar la 25% dintre subiecţi, apare şi o senzaţie intensă de frică.

Testat pe 3 voluntari care sufereau de afecţiunea genetică amintită, procedeul le-a provocat acestora o teamă puternică, deşi orice alte tentative de a-i speria (şerpi, filme de groază etc.) eşuaseră.

Interesant e faptul că aceşti voluntari care aveau amigdala afectată nu au reacţionat la fel ca subiecţii sănătoşi la repetarea testului cu dioxid de carbon.

Persoanele normale prezentau un răspuns anticipat – le creştea frecvenţa bătăilor inimii şi începeau să transpire chiar înainte de repetarea testului care le produsese anterior teama. 

În schimb, voluntarii cu maladia Urbach–Wiethe nu prezentau acest răspuns anticipat; puteau, aşadar, simţi frica în anumite condiţii, dar n-o puteau anticipa.

Dioxidul de carbon modifică nivelul acidităţii sângelui, activând chemoreceptorii specifici, sensibili la acid, din creier. Acest studiu arată că „ameninţările interne” – cum ar fi creşterea concentraţiei de dioxid de carbon care pătrunde în plămâni –  sunt procesate de creier într-un mod diferit de cele externe. Rezultă, de asemenea, că există şi alte regiuni cerebrale, în afara amigdalei, care sunt implicate în apariţia senzaţiei de frică. 

Cornelius Gross, specialist în biologie moleculară la European Molecular Biology Laboratory din Monterotondo, Italia, crede că una dintre zonele implicate ar putea fi hipotalamusul, care poate media apariţia senzaţiei de frică la persoanele normale.

Sursa: New Scientist