Home » D:News » Bacteriile radioactive – o armă inedită care permite combaterea celui mai necruţător tip de cancer

Bacteriile radioactive – o armă inedită care permite combaterea celui mai necruţător tip de cancer

Bacteriile radioactive – o armă inedită care permite combaterea celui mai necruţător tip de cancer
Publicat: 23.04.2013
În ciuda progresului realizat în lupta contra mai multor tipuri de cancer, cancerul pancreatic rămâne aproape imposibil de tratat. Doar aproximativ 4% din pacienţi supravieţuiesc timp de 5 ani, cauza fiind capacitatea cancerului de a se răspândi în corp.

Acum, un grup de cercetători a descoperit o metodă nouă prin care poate fi oprită răspândirea cancerului: livrarea de radiaţii direct la celulele canceroase cu ajutorul unor bacterii modificate genetic. Într-un studiu efectuat pe şoareci ce purtau tumori umane, această terapie inedită a dus la reducerea în dimensiuni a tumorilor fără a afecta ţesutul sănătos. De asemenea, acest tratament a permis atacarea celulelor canceroase ce se răspândiseră în corp, reducând numărul acestora cu până la 90%.

Microorganismul folosit pentru a ţinti cancerul este Listeria monocytogenes, o bacterie cu formă cilindrică ce penetrează celulele persoanelor şi animalelor pe care le infectează. Deşi acest patogen poate provoca boli severe, precum meningita, sistemul imunitar al unei persoane sănătoase reuşeşte de regulă să distrugă bacteria înainte ca aceasta să provoace daune. Pentru că această bacterie are capacitatea de a pătrunde în interiorul unor celule imune cheie, cunoscute sub numele de „macrofage”, unii cercetători folosesc bacterii Listeria slăbite, ce conţin bucăţi din ADN-ul tumorii canceroase, pentru a „învăţa” sistemul imunitar al pacientului să recunoască şi să distrugă celulele canceroase care altfel ar scăpa neobservate.

În cadrul acestui efort, imunobiologul Claudia Gravekamp a studiat efectele unui vaccin pe bază de Listeria asupra unor şoareci ce erau purtători ai unei forme extrem de agresive de cancer de sân. În 2009, Gravekamp şi colegii săi au descoperit cu surprindere că bacteria nu se limita la stimularea sistemului imunitar, ci infecta şi ucidea celulele canceroase în mod direct, fără a afecta ţesutul sănătos. Încurajaţi de aceste rezultate, cercetătorii s-au întrebat dacă Listeria ar putea fi folosită pentru a livra terapii anti-cancer direct în celulele din tumoare, inclusiv în cele metastatice.

Transferându-se la Albert Einstein College of Medicine, o instituţie din New York, Gravekamp a format o echipă alături de radiobiologul Ekaterina Dadachova şi de colegii săi. Împreună cu aceşti cercetători, Gravekamp a combinat bacteria Listeria cu compusul radioactiv reniu-188, pe care l-au ataşat unei proteine concepute în laborator pentru a se ataşa de bacterie. De-a lungul unei perioade de 16 zile, cercetătorii au injectat şoarecii infectaţi cu o formă foarte metastatică a cancerului pancreatic cu această bacterie. Oamenii de ştiinţă au descoperit că tratamentul cu bacterii radioactive a redus numărul de celule metastatice cu 90% în comparaţie cu şoarecii trataţi cu o soluţie salină. De asemenea, combinaţia de Listeria şi compus radioactiv ducea la reducerea tumorii iniţiale cu 64%, faţă de 20% în cazul şoarecilor trataţi cu o soluţie salină.

De asemenea, cercetătorii au observat că ţesutul sănătos suferise foarte puţine daune. Precizia extremă a acestui tratament reuzltă din capacitatea sa de a transforma sistemul de apărare al celulelor canceroase într-o armă împotriva lor, explică Gravekamp. În ţesutul sănătos, sistemul imunitar distruge rapid bacteriile modificate genetic. În schimb, celulele canceroase reuşesc să dezactiveze sistemul imunitar în vecinătatea lor. „Prin dezactivarea sistemului imunitar care le-ar fi protejat, celulele canceroase se expun acestui tratament”, afirmă Gravekamp. „Credem că metoda concepută de noi ar reprezenta un tratament de linia a doua, care ar putea fi folosit imediat după ce tumoarea principală este eliminată prin chirurgie sau cu ajutorul radiaţiilor”, a explicat cercetătoarea.

Co-autorul studiului, radiobiologul Ekaterina Dadachova, afirmă că reducerea cu 90% a celulelor metastatice este o reuşită impresionantă, însă cele 10% rămase pot fi la rândul lor fatale. Cercetătoarea crede că rata de succes poate creşte la 100% dacă sunt folosite forme mai puternice de radiaţii.

„Aceasta este o metodă inovatoare şi promiţătoare pentru a combate o boală rea, rea”, a comentat Fred Gorelick, un cercetător de la Universitate Yale specializat în afecţiunile pancreasului. Gorelick afirmă că este nevoie de mai multe studii sunt necesare pentru a identifica metoda cea mai sigură prin care această terapie poate fi folosită în cazul persoanelor bolnave de cancer de pancreas, care au sistemul imunitar slăbit. Cu toate acestea, „în fiecare an se înregistrează 40.000 de cazuri noi de cancer de pancreas şi numărul de decese anual este de 40.000”, spune Gorelick, situaţia fiind atât de gravă încât permite asumarea unui grad de risc mai mare decât în cazul altor forme de cancer mai puţin severe.

Sursa: ScienceNOW

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Prea multă mâncare nesănătoasă provoacă probleme de durată în creier
Prea multă mâncare nesănătoasă provoacă probleme de durată în creier
Test de cultură generală. Cum rămâne aprinsă torța Olimpică?
Test de cultură generală. Cum rămâne aprinsă torța Olimpică?
Un veteran NASA a inventat un propulsor care sfidează legile fizicii
Un veteran NASA a inventat un propulsor care sfidează legile fizicii
Peste 100 de prizonieri au evadat dintr-o închisoare afectată de inundații
Peste 100 de prizonieri au evadat dintr-o închisoare afectată de inundații
Ziua în care sute de mii de oameni au ieşit în stradă pentru Regele Mihai
Ziua în care sute de mii de oameni au ieşit în stradă pentru Regele Mihai
Condamnarea pentru viol a lui Harvey Weinstein, anulată de o instanță din New York
Condamnarea pentru viol a lui Harvey Weinstein, anulată de o instanță din New York
Trei turiști s-au pozat goi pe una dintre cele mai importante atracții din Namibia
Trei turiști s-au pozat goi pe una dintre cele mai importante atracții din Namibia
Peste 1,5 miliarde de oameni din întreaga lume trăiesc cu durere cronică
Peste 1,5 miliarde de oameni din întreaga lume trăiesc cu durere cronică
Epidemie de singurătate printre părinți, dezvăluie un studiu din SUA
Epidemie de singurătate printre părinți, dezvăluie un studiu din SUA
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului
Mii de meteoriți care au ajuns în Antarctica ar putea fi pierduți pentru totdeauna
Mii de meteoriți care au ajuns în Antarctica ar putea fi pierduți pentru totdeauna
România și pierderea Dobrogei. Ionel Brătianu: „Soarta Dobrogei nu depinde de stipulațiile păcii de la Bucureşti”
România și pierderea Dobrogei. Ionel Brătianu: „Soarta Dobrogei nu depinde de stipulațiile păcii de la Bucureşti”
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine
(P) 5 construcții impresionante pe care merită să le vezi măcar o dată in viață
(P) 5 construcții impresionante pe care merită să le vezi măcar o dată in viață
Erupție excepțional de rară pe suprafața Soarelui! O furtună solară se îndreaptă spre Pământ
Erupție excepțional de rară pe suprafața Soarelui! O furtună solară se îndreaptă spre Pământ
(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel de eco-eficiență crescut
(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel de eco-eficiență crescut
Test de cultură generală. De ce este special nasul cămilelor?
Test de cultură generală. De ce este special nasul cămilelor?
Astronomii au detectat un semnal ciudat de la o galaxie din apropiere
Astronomii au detectat un semnal ciudat de la o galaxie din apropiere