Încotro ne duce evoluţia: oamenii devin mai proşti sau mai deştepţi?

Inteligenţa umană creşte… şi scade, în acelaşi timp, cred mulţi oameni de ştiinţă. Cum se explică acest paradox?

Deşi scorurile la testele de măsurare a coeficientului de inteligenţă (IQ) cresc întruna, ba chiar într-un ritm rapid, potenţialul genetic pe care se bazează inteligenţa speciei umane ar putea fi deja în declin, sugerează un studiu recent.

• Condamnarea pentru viol a lui Harvey Weinstein, anulată de o instanță din New York
• Trei turiști s-au pozat goi pe una dintre cele mai importante atracții din Namibia

Cel puţin după unul dintre modurile de măsurare a inteligenţei, britanicii din epoca victoriană, de pildă, erau mai inteligenţi decât compatrioţii lor de azi.

Descoperirile sunt controversate, unii cercetători întrebându-se dacă metodele de măsurare utilizate dezvăluie cu adevărat inteligenţa.

În orice caz, studiul evidenţiază dificultatea – existentă dintotdeauna – de a măsura inteligenţa. Ea este foarte complexă şi depinde şi de context: trăsăturile care fac ca o persoană să se dovedească inteligentă în savana africană ar putea fi aproape inutile în centrele financiare din Hong Kong, de exemplu.

„Nu e vorba doar să stabilim dacă inteligenţa creşte sau scade”, spune Michael Woodley, psiholog la Universitatea Umea din Suedia. „Diferitele laturi ale inteligenţei se pot modifica în multe moduri diferite.”

Desigur, există dovezi că oamenii moderni au avansat din acest punct de vedere, faţă de înaintaşii lor: smartphone-urile, transplanturile de inimă, înţelegerea faptului că microbii pot cauza boli sunt aspecte ale acestei evoluţii a inteligenţei.

Există, apoi , aşa-numitul efect Flynn (după numele celui care l-a descris, James Flynn, profersor la Universitatea din Otago, Noua Zeelandă). 

Măsurând coeficientul de inteligenţă cu ajutorul unor teste moderne, dar şi al unor teste de inteligenţă mai vechi, Flynn şi colaboratorii săi au ajuns la concluzia că noile generaţii obţin scoruri mai mari la testele din inteligenţă decât înaintaşii lor. Creşterea depinde de zona geografică din care provin participanţii, dar, în general, tinde să fie de cca. 3 puncte IQ pe deceniu.

Flynn şi mulţi alţi cercetători bănuiesc că această creştere reflectă îmbunătăţirea mediului de trai în vremurile moderne.

IQ este parţial moştenit, parţial influenţat de mediu; dacă îmbogăţeşti mediul de viaţă al uui copil cu prilejuri de  a învăţa, el va avea un coeficient mai mare de inteligenţă, mai târziu în viaţă. Alimentaţia mai bună, creşterea duratei şcolarizării şi o stimulare mai bogată pot, de asemenea, explica efectul Flynn.

Însă, alături de aceste rezultate, există şi viziunea contrară: mulţi specialişti susţin că oamenii nu devin mai deştepţi, ci dimpotrivă.

În noiembrie 2012, Gerald Crabtree, de la Facultatea d Medicină a Universităţii Stanford, a publicat în jurnalul  Trends in Genetics două articole în care sugera că inteligenţa speciei umane a atins apogeul în trecut, într-o perioadă situată acum 2000-6000 de ani.

Afirmaţiile lui Crabtree se bazează pe genetică. El estimează că inteligenţa umană este controlată de 2000-5000 de gene. La rata cu care se acumulează mutaţiile, cercetătorul a calculat că, în ultimii 3000 de ani, specia umană a suferit cel puţin două mutaţii dăunătoare la nivelul acestor gene ale inteligenţei (şi va mai suferi câteva în următorii 3000 de ani.) 

Nu fiecare mutaţie poate fi dăunătoare, deoarece genele există sub formă de perechi, iar afectarea uneia dintre gene de către o mutaţie poate fi echilibrată de cealaltă genă din pereche, gena rămasă „sănătoasă”. Dar, după calculele lui Crabtree, se pare că inteligenţa este mai fragilă decât pare.

Mai mult decăt atât, spune, el, inteligenţa nu mai este atât de importantă, din punct de vedere evolutiv, pentru oamenii de azi, cum era pe vremea când oamenii trăiau ca vânători-culegători şi când inteligenţa  era un element de bază în supravieţuirea individului  şi transmiterea genelor sale la urmaşi. Azi, oamenii sunt confruntaţi rareori cu astfel de situaţii de viaţă şi de moarte.

Conform unei alte teorii, capacitatea genetică a omului de a susţine inteligenţa este în declin, din cauza unui fenomen numit împerechere disgenică. Începând de la mijlocul secolului al XIX-lea, există o corelaţie negativă între IQ şi reproducere, arată ma multe studii. Mai pe şleau spus ,oamenii mai inteligenţi au mai puţini copii. Şi, deoarece inteligenţa este parţial determinată genetic, unii cercetătorii cred că, din cauza acestui fenomen, IQ ar trebui să scadă.

Şi totuşi, scorurile IQ cresc – un paradox, dacă privim din perspectiva împerecherii disgenice.

Acum, Woodley şi colegii săi cred că au găsit o explicaţie pentru acest paradox. Dar veştile nu sunt bune.

Pentru a estima inteligenţa în trecut, cercetătorii au apelat nu la teste IQ, ci la timpul de reacţie. Acest parametru simplu (timpul necesar organismului pentru a reacţiona la un stimul) este corelat cu IQ, spune Woodley, şi nici nu este atât de sensibil la influenţele culturale cum sunt testele IQ. Ideea este că timpul de reacţie reflectă abilitatea omului de a se angaja în procese cognitive elementare, de bază, au explicat cercetătorii.

În anii 1880, savantul englez Sir Francis Galton a măsurat timpul de reacţie a 2.522 de bărbaţi tineri şi 888 de tinere femei din diferite straturi ale societăţii. A constatat că timpul de reacţie mediu al bărbaţilor era de 183 de milisecunde, iar al femeilor de 187 de milisecunde.

Alte 12 studii similare realizate după 1941 au arătat că timpu mediu de reacţie era de 250 ms la bărbaţi şi 277 ms la femei – semnficativ încetinit faţă de anii 1880.

Un studiu care analiza şi sintetiza aceste descoperiri a fost publicat în  2010, iar Woodley şi colegii săi au extins studiul din 2010, adăugând date noi şi comparând rezultatele măsurătorilor. 

În rezumat, rezultă că timpul de reacţie s-a încetinit  semnficativ, de-a lungul deceniilor. Specialştii spun că această tendinţă se potriveşte cu ideea că acele componente ale inteligenţei care sunt cele mai stabile, mai puţin influenţate cultural şi mai mult determinate genetic tind să slăbeacă şi nu să se amplifice.

Toate acestea sugerează că, deşi scorurile IQ cresc, ca urmare a îmbunătăţirilor survenite în educaţie şi sănătate, capacitatea omului de a deveni mai deştept se diminuează. Astfel, efectul Flynn ar putea, în realitate, să ascundă un declin care nu apare atunci când inteligenţa este măsurată prin teste IQ. Woodley spune că este ca şi cum ai forţa nişte seminţe de calitate slabă să crească prin doze mari de îngrăşăminte.

Cauzele acestui declin sunt încă necunoscute; posibiltăţile merg de la expunerea la neurotoxine din mediu până la selecţia naturală.

Dar alţi cercetători nu cred că acest studiu lămureşte complet problema evoluţiei inteligenţei umane în viitor.

Theodore Nettelbeck, psiholog la Universitatea din Adelaide, Australia, crede că timpul de reacţie nu explică decât parţial (şi în măsură dsetul de mică) variaţiile coeficientului de inteligenţă; de asemenea, el are unele dubii privind măsura în care testele vechi are timpului de reacţie pot fi comparate cu cele noi, pentru ca rezultatele să fie edificatoare.

James Flynn, de asemenea, crede că rezultatele măsurării timpului de reacţie pot fi dificil de intepretat şi se pot devedi înşelătoare, deoarece pot interveni şi alţi factori – viteza neurală de reacţie, dar şi capacitatea de concentrare a atenţiei – care fac mai dificil de estimat inteligenţa pe baza timpului de reacţie.

Oricum, chiar dacă Woodley şi colegii săi au dreptate şi capacitatea genetică a oamenilor de a-şi dezvolta inteligenţa scade, faptul că scorurile IQ cresc peste tot în lume, ca urmare a transformării mediului de trai, pare să indice că putem depăşi posibilele probleme genetice legate de evoluţia inteligenţei noastre.

Sursa: Live Science