Home » Natură » Geologii au descoperit cel mai mare defect al Pământului. Este localizat în Cercul de Foc al Pacificului

Geologii au descoperit cel mai mare defect al Pământului. Este localizat în Cercul de Foc al Pacificului

Publicat: 03.12.2016
Pentru prima oară, cercetările au confirmat existenţa celui mai mare defect al Pământului, care este vizibil şi poate explica de ce un abis de 7,2 km s-a format în Oceanul Pacific.

Timp de secole, nu s-a ştiut nimic despre Webber Deep, o prăpastie aflată lângă Insulele Maluku din Indonezia, care a format cel mai adânc punct de pe Pământ, dar până acum, nimeni nu a putut să ofere o explicaţie pentru acest fenomen. Pentru a investiga acest aspect, geologii de la Universitatea Naţională din Australia, localizată în Canberra şi cei de la Universitatea Royal Holloway din Londra au analizat hărţi a fundului mării, care înfăţişează regiunea Mării Banda din Oceanul Pacific. Astfel, au descoperit că rocile care se află pe fundul mării prezintă sute de tăieturi paralele.

Simularea a ceea ce se află sub mare relevă faptul că o mare bucată de crustă, mai mare decât suprafaţa Belgiei, a fost, la un moment dat,  în urma unei spargeri majore, divizată în plăci oceanice pentru a forma o mare depresiune pe fundul apei. Se pare că, în spatele acestei descoperiri, se află, de fapt, cel mai mare defect al Pământului, care a fost numit Desprinderea de la Banda. Acest defect are o dimensiune de 60.000 de kilometri pătraţi.

Această descoperire le oferă geologilor posibilitatea de a prezice mişcările uneia dintre cele mai active zone tectonice din lume, Cercul de Foc al Pacificului, unde se află nu mai puţin de 452 de vulcani, care, la nivel mondial, reprezintă 75% din totalul vulcanilor de pe Pământ.

Sursa: Science Alert

Citeşte şi:

Asteroidul care a dus la extincţia dinozaurilor a găurit întreaga scoarţă terestră

Un volum foarte mare de apă, descoperit la mare adâncime sub scoarţa terestră

O nouă descoperire de proporţii: în scoarţa terestră stau ascunse cantităţi uriaşe de diamante

Descoperire neaşteptată despre interiorul planetei noastre. Ce s-ar putea afla la 600 de kilometri adâncime

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Criptarea care îți protejează contul bancar ar putea fi „spartă” de un calculator cuantic în 3 zile, sugerează un studiu
Criptarea care îți protejează contul bancar ar putea fi „spartă” de un calculator cuantic în 3 zile, sugerează un studiu
Un studiu pe 27.000 de bărbați răspunde la întrebarea dacă lenjeria strâmtă afectează calitatea spermei
Un studiu pe 27.000 de bărbați răspunde la întrebarea dacă lenjeria strâmtă afectează calitatea spermei
Înlocuirea lactatelor cu băuturi vegetale nefortificate poate duce la deficiențe de nutrienți
Înlocuirea lactatelor cu băuturi vegetale nefortificate poate duce la deficiențe de nutrienți
Unele dintre cele mai vechi și mai spectaculoase opere de artă rupestră din lume sunt protejate de un scut invizibil
Unele dintre cele mai vechi și mai spectaculoase opere de artă rupestră din lume sunt protejate de un scut invizibil
Stoicismul s-a născut sub un portic din Atena și a ajuns să conducă Imperiul Roman! Povestea filosofiei care l-a cucerit pe Marcus Aurelius (P)
Stoicismul s-a născut sub un portic din Atena și a ajuns să conducă Imperiul Roman! Povestea filosofiei care l-a cucerit ...
Mergeau 30 de kilometri în cinci ore și se antrenau cu arme de două ori mai grele! Cum își pregăteau romanii soldații și ce legătură aveau cu filosofia lui Marcus Aurelius (P)
Mergeau 30 de kilometri în cinci ore și se antrenau cu arme de două ori mai grele! Cum își pregăteau romanii soldații ...
Astronomii au crezut că acest obiect este o galaxie din Universul foarte timpuriu, dar apoi a început să se miște
Astronomii au crezut că acest obiect este o galaxie din Universul foarte timpuriu, dar apoi a început să se miște
Astronomii sunt uimiți de o structură incredibil de lungă dintr-un sistem stelar din apropiere
Astronomii sunt uimiți de o structură incredibil de lungă dintr-un sistem stelar din apropiere
Este posibil ca neanderthalienii să fi fost mult mai organizați decât am fi crezut
Este posibil ca neanderthalienii să fi fost mult mai organizați decât am fi crezut
Legătura surprinzătoare dintre somnul din timpul zilei și demență
Legătura surprinzătoare dintre somnul din timpul zilei și demență
O pasăre hawaiană pe cale de dispariție își folosește întregul corp pentru a „săpa” după hrană
O pasăre hawaiană pe cale de dispariție își folosește întregul corp pentru a „săpa” după hrană
Romanii au construit drumuri care rezistă și după 2.000 de ani. Cum călătorea împăratul Marcus Aurelius și de ce unele șosele moderne se strică după câțiva ani (P)
Romanii au construit drumuri care rezistă și după 2.000 de ani. Cum călătorea împăratul Marcus Aurelius și de ce ...
Cum arăta harta lumii acum 2.000 de ani, pe vremea lui Marcus Aurelius. Ce știau romanii despre China, India și teritoriile necunoscute (P)
Cum arăta harta lumii acum 2.000 de ani, pe vremea lui Marcus Aurelius. Ce știau romanii despre China, India și teritoriile ...
Sorin Ene, invitat la „Podcast cu Prioritate” #116 by ProMotor. Drift, familie, mașini spectaculoase și noua generație de piloți din România
Sorin Ene, invitat la „Podcast cu Prioritate” #116 by ProMotor. Drift, familie, mașini spectaculoase și noua generație ...
Furnicile mai mici alocă o parte mai mare din bugetul lor energetic de repaus creierului
Furnicile mai mici alocă o parte mai mare din bugetul lor energetic de repaus creierului
ADN-ul antic rescrie povestea modului în care s-au răspândit limbile germanice și celtice în Europa
ADN-ul antic rescrie povestea modului în care s-au răspândit limbile germanice și celtice în Europa
Sportul în exces ar putea afecta creierul, relevă un studiu
Sportul în exces ar putea afecta creierul, relevă un studiu
Cercetătorii au presat apă între două diamante și au observat ceva ce nu mai fusese văzut niciodată într-un laborator
Cercetătorii au presat apă între două diamante și au observat ceva ce nu mai fusese văzut niciodată într-un laborator