Home » D:News » Trump cere mai mulţi bani pentru misiunile pe Lună

Trump cere mai mulţi bani pentru misiunile pe Lună

Trump cere mai mulţi bani pentru misiunile pe Lună
Publicat: 15.05.2019
Administraţia de la Washington a cerut Congresului american să suplimenteze bugetul NASA pe 2020 cu 1,6 miliarde de dolari, în vederea pregătirii misiunii de reîntoarcere pe Lună, până în 2024, potrivit Reuters, citat de Mediafax.

Solicitarea de suplimentare a bugetului făcută de preşedintele Donald Trump şi anunţată de acesta pe contul său de pe platforma de micro-blogging Twitter vine la aproape două luni după ce vicepreşedintele Mike Pence a anunţat că NASA trebuie să urgenteze planurile pentru misiunile cu echipaj uman pe Lună, astfel încât americanii să se întoarcă pe satelitul natural al Terrei în maximum cinci ani, respectiv în 2024.

Bugetul NASA pentru 2020 ar ajunge astfel la 22,6 miliarde de dolari.

Potrivit unor planuri iniţiale, prima misiune cu echipaj uman pe Lună nu putea fi realizată de NASA mai devreme de anul 2028, a spus Mike Pence în urmă cu două luni, în timp ce pentru 2024 fusese anunţată plasarea unei staţii – Lunar Gateway – pe orbita satelitului.

Administratorul NASA, Jim Bridenstine, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că suplimentarea de buget este „un avans financiar de încredere” oferit de Casa Albă.

„Scopul nostru este să construim un program care să ne ducă pe Lună cât mai curând posibil”, a declarat Bridenstine. „În anii următori, vor avea nevoie de fonduri suplimentare”, a mai spus acesta.

Bridenstine a explicat că, din supliment, 651 de milioane de dolari vor merge la noua rachetă dezvoltată de NASA, Space Launch System, precum şi la capsula cu echipaj uman Orion.

Tot luni, Bridenstine a declarat că noua iniţiativă NASA de cucerire a satelitului natural al Terrei se va numi Artemis, după numele zeiţei vânătorii şi a Lunii, care era şi sora geamănă a lui Apollo (misiunile lunare americane din anii 1970).

În urmă cu două luni, Bridenstine i-a dat asigurări lui Pence că se va face tot posibilul pentru a se respecta termenul limită, însă mulţi experţi în domeniu s-au declarat sceptici.

De exemplu, NASA trebuie să conceapă, să construiască şi să testeze un nou rover lunar.

În vara acestui an se împlinesc 50 de ani de la prima misiune cu echipaj uman pe Lună, realizată de NASA. Cea mai recentă misiune de acest tip, din seria Apollo, a avut loc în 1972, iar de atunci niciun om nu a mai păşit pe Lună. De decenii, NASA a pendulat între misiunile pe Marte şi cele pe Lună, fiind o victimă a schimbărilor de administraţie prezidenţială. Mai recent, Barack Obama a cerut realizarea de misiuni pe Marte, în timp ce actualul preşedinte al SUA, Donald Trump, este interesat de cele pe Lună.

Pentru ca o misiune cu echipaj uman pe Lună să fie realizată până în 2024, Bridenstine a spus că NASA are nevoie de o rachetă cu putere mare. Însă, noua rachetă dezvoltată de NASA nu va fi gata pentru misiunea fără echipaj uman pe Lună programată pentru iunie 2020, a anunţat, în urmă cu două luni, Bridenstine, care a adăugat că se ia în considerare folosirea unui lansator al unei companii private. Finalizarea lansatorului Space Launch System (SLS) – cum este cunoscută viitoarea rachetă a NASA -, a cărui dezvoltare a fost estimată iniţial la 7 miliarde de dolari, a fost deja întârziată cu mai mulţi ani.

SLS, care va fi capabil să lanseze vehicule spaţiale cu echipaj uman spre Marte până în 2030, are, de asemenea, o capacitate de transport de 130 de tone.

Specialiştii companiei Boeing au petrecut mai mulţi ani la dezvoltarea SLS, care se anunţă a fi cea mai puternică rachetă construită vreodată, unul dintre scopuri fiind acela ca NASA să îşi reia misiunile cu echipaj uman pe Lună.

Proiectul, pentru care Boeing a apelat la peste 1.000 de companii din 43 de state americane, a ajuns deja la costuri de 12 miliarde de dolari.

În acelaşi timp, compania Lockheed-Martin se ocupă de construirea unei capsule pentru transportul astronauţilor, Orion.

Pe de altă parte, NASA demonstrează o deschidere privind companiile spaţiale private, care oferă opţiuni pentru transport cu costuri reduse.

Până în prezent, doar două alte ţări au reuşit să plaseze rovere spaţiale pe Lună, fosta Uniune Sovietică şi China.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Harriet Quimby, prima femeie care a traversat în zbor Canalul Mânecii
Harriet Quimby, prima femeie care a traversat în zbor Canalul Mânecii
Un rezervor uriaș de apă a fost găsit ascuns adânc sub suprafața Pământului
Un rezervor uriaș de apă a fost găsit ascuns adânc sub suprafața Pământului
Frații Montgolfier, inventatorii balonului cu aer cald. Pionierii zborului cu echipaj uman
Frații Montgolfier, inventatorii balonului cu aer cald. Pionierii zborului cu echipaj uman
7 celebrități despre care nu ai știut că au fost inventatori
7 celebrități despre care nu ai știut că au fost inventatori
Carl Benz, inventatorul primului automobil modern. „Primul meu client a fost nebun. Al doilea voia să moară”
Carl Benz, inventatorul primului automobil modern. „Primul meu client a fost nebun. Al doilea voia să moară”
Frații Lumière și Revoluția Cinematografică
Frații Lumière și Revoluția Cinematografică
Cercetătorii spun că au găsit noi dovezi pentru o planetă ascunsă în Sistemul Solar
Cercetătorii spun că au găsit noi dovezi pentru o planetă ascunsă în Sistemul Solar
Jami Gertz, cea mai bogată actriță de la Hollywood. „Mă aflu într-un moment al vieții mele în care sunt atât de plină încât vreau mai mult”
Jami Gertz, cea mai bogată actriță de la Hollywood. „Mă aflu într-un moment al vieții mele în care sunt atât de ...
În urmă cu aproape opt decenii, italienii îl executau pe „Il Duce”
În urmă cu aproape opt decenii, italienii îl executau pe „Il Duce”
Decizia luată de autoritățile japoneze, exasperate de turiștii care vin la Muntele Fuji
Decizia luată de autoritățile japoneze, exasperate de turiștii care vin la Muntele Fuji
Veniturile gigantului Microsoft au explodat!
Veniturile gigantului Microsoft au explodat!
Ștafeta torței olimpice de la Paris 2024 va include 30 de situri din patrimoniul UNESCO
Ștafeta torței olimpice de la Paris 2024 va include 30 de situri din patrimoniul UNESCO
Vaccinurile au salvat în ultimii 50 de ani cel puțin 154 de milioane de copii
Vaccinurile au salvat în ultimii 50 de ani cel puțin 154 de milioane de copii
Cum au trecut razele cosmice prin atmosfera Pământului acum 41.000 de ani?
Cum au trecut razele cosmice prin atmosfera Pământului acum 41.000 de ani?
Ce origine preistorică are cafeaua, una dintre cele mai consumate băuturi din lume?
Ce origine preistorică are cafeaua, una dintre cele mai consumate băuturi din lume?
A fost Caligula cel mai nebun dintre împărații romani? L-a amenințat pe zeul Jupiter că-l va omorî în bătaie
A fost Caligula cel mai nebun dintre împărații romani? L-a amenințat pe zeul Jupiter că-l va omorî în bătaie
Ce s-a întâmplat după ce oamenii de știință au declanșat mini-cutremure în laborator
Ce s-a întâmplat după ce oamenii de știință au declanșat mini-cutremure în laborator
Ar putea ficatul să dețină cheia unor tratamente mai bune pentru cancer?
Ar putea ficatul să dețină cheia unor tratamente mai bune pentru cancer?