Home » Cultură » 7 celebrități despre care nu ai știut că au fost inventatori

7 celebrități despre care nu ai știut că au fost inventatori

7 celebrități despre care nu ai știut că au fost inventatori
Michael Jackson. Sursa foto: Profimedia
Publicat: 28.04.2024

Începând cu 1790, scrie britannica.com, au fost eliberate peste opt milioane de brevete în SUA, printre ele aflându-se și acelea acordate unor mari inventatori precum Thomas Edison (care a primit peste 1000 de brevete pentru telefonul cu cărbune, fonograful, sistemul electric de iluminat, kinetoscopul, difuzorul, cimentul etc), Nikola Tesla (inventatorul motorului cu inducție, curentului alternativ, transmisiei de energie fără fir, radio transmițătorului, generatorului, undelor gravitaționale) sau frații Wright (pentru primul avion propulsat cu motor din SUA), multe dintre acestea fiind acrodate și unor oameni obișnuiți.

Pe lista inventatorilor se află și câteva celebrități internaționale, cunoscute mai ales datorită performanțelor și activității lor în lumea muzicii și actoriei.

Michael Jackson (1958 – 2009) nu este doar unul dintre cei mai bine vânduți artiști muzicali din toate timpurile, cu vânzări estimate la peste 400 de milioane de discuri în întreaga lume și unul dintre cei mai populari și mai îndrăgiți artiști care au existat vreodată. Acesta a fost și inventator. În 1987, în videoclipul realizat pentru piesa „Smooth Criminal”, Michael Jackson se apleacă în față într-un unghi imposibil, care sfidează gravitația, figură realizabilă datorită unor cabluri conectate la un ham pe care Jackson îl purta în jurul taliei, însă greu de executat pe scenă, fără ca publicul să vadă tot harnașamentul și, de asemenea, fără ajutorul echipei tehnice. Astfel, perfecționistul Michael Jackson a inventat un sistem care prevedea un cârlig ce putea urca pe scenă din podea, după care era prins cu o fantă de tocul pantofului, reușind astfel cascadoria lui impresionantă.  Jackson a patentat această metodă împreună cu Michael Bush și Dennis Tompkins, în 1993.

Florence Lawrence (1886 – 1938) a fost prima vedetă de cinema. În perioada în care a început să joace în filme (1906), regizorii și producătorii, din teama de a nu-și transforma actorii în vedete (faima lor determinându-i să ceară apoi mai mulți bani), obișnuiau să distribuie artiștii în peliculele lor fără a le menționa însă numele. Lawrence, care reușise să cucerească publicul, era cunoscută drept „fata de la Biograph” și, mai târziu, ca „fata de la IMP”, studiourile de film pentru care lucra.

În 1914, Florence Lawrence a inventat un semnalizator pentru automobile, care odată plasat pe spatele aripii, putea fi ridicat sau coborât prin intermediul unor butoane electrice. Lawrence nu și-a brevetat invenția.

Spre sfârșitul vieții sale, Marlon Brando (1924 – 2004), unul dintre cei mai mari actori ai secolului XX, înainte să devină faimos în lumea filmului, a fost un toboșar pasionat. „Brando a lucrat la brevetarea unei noi tobe conga care, în loc să fie acordată cu cinci sau șase șuruburi în partea superioară, putea fi acordată cu o singură manivelă în partea inferioară. Începând cu 2002, Brando a primit patru brevete pentru sistemul său de acordare a tobei, însă, din păcate, a murit în 2004 înainte de a-și putea îndeplini visul – Brando dorea să-și vadă invenția intrată în producție”.  În 2011, bateristul Poncho Sanchez (n.1951), lider de trupă de jazz latin și cântăreț de salsa, a bătut la una dintre tobele Brando, după experiența de atunci declarând „sună destul de bine. (…) A fost o idee mișto”. Marlon Brando a primit patru brevete pentru sistemul său de acordare.

Următoarea invenție vine tot din domeniul instrumentelor muzicale, fiindu-i atribuită lui Prince (1958 – 2016), solistul și compozitorul legendarei piese „Purple Rain”. Acesta a proiectat o chitară în forma unei claviaturi portabile – numită Purpleaxxe – instrument folosit pe scenă doar de membrii trupei sale, nu și de el. Prince a primit brevetul în 1994.

În septembrie 1940, un submarin german a scufundat cargoul britanic City of Benares, incident în urma căruia au murit 262 de persoane, printre care și 87 de copii. Această tragedie a marcat-o profund pe actrița și antreprenoarea americană de origine austriacă Hedy Lamarr (1914 – 2000), una dintre cele mai importante vedete de la Hollywood din vremea sa, care și-a pus întrebarea cum ar putea fi controlată de la distanță o torpilă menită să atace un submarin și cum ar putea fi evitat faptul ca semnalul de control al acesteia să fie bruiat? Astfel, în timpul căsătoriei sale dezastruoase cu traficantul de arme austriac Fritz Mandl, de care, până la urmă, a fugit pentru a ajunge la Hollywood (în 1937), Lamarr a învățat multe despre armament, în special despre torpile și despre bruiajul radio. Așa a ajuns să conceapă un sistem pe care l-a elaborat împreună cu prietenul ei, compozitorul avangardist George Antheil, în care o rolă de pian putea comuta semnalul de control între 88 de frecvențe diferite. Brevetul l-au primit în 1942, însă fără o primire prea entuziastă din partea Marinei Americane. „Brevetul lui Lamarr și al lui Antheil a expirat în 1959, dar metoda lor, cunoscută acum sub numele de tehnologie cu spectru extins, a devenit larg răspândită în tehnologia fără fir, cum ar fi Wi-Fi. Totuși, Lamarr s-a bucurat până la urmă de recunoașterea invenției sale, la sfârșitul anilor 1990”.

Jack Johnson (1978 – 1946), fost boxeur profesionist afro-american, primul campion mondial afro-american la categoria grea, s-a confruntat cu diverse provocări în timpul carierei sale, în special legate de discriminarea rasială din acea perioadă.

În 1912, Johnson a fost arestat în temeiul Legii Mann – o lege federală adoptată în 1910 cu scopul de a preveni transportul interstatal al femeilor pentru prostituție – pentru că și-a dus iubita albă (Lucille Cameron), cu care s-a căsătorit mai târziu, peste granițele statului „în scopuri imorale”, fiind condamnat la un an de închisoare. Atât el cât și Lucille au reușit să scape de pedeapsă după ce au fugit în Europa, însă 8 ani mai târziu, Johnson a revenit în SUA, ispășindu-și pedeapsa.

Jack Johnson a stat în închisoare timp de un an, perioadă în care a inventat o cheie franceză îmbunătățită care putea fi demontată cu ușurință pentru curățare și reparații. A primit brevetul în 1922.

Chitaristul Edie Van Halen (1955 – 2020), liderul și fondatorul trupei Van Halen, pe lângă faptul că a fost considerat unul dintre cei mai mari chitariști din muzica rock, a fost cunoscut și pentru inovațiile și invențiile sale. În 1985, Eddie Van Halen a inventat un suport pentru instrumente muzicale, pe care chitara se putea sprijini permițând utilizatorului să-și folosească ambele mâini, ceea ce a dus la crearea unor noi tehnici și sunete necunoscute până atunci. Edie Van Halen a mai inventat, printre altele, chitara care nu se sparge, The Wolfgang (după numele fiului său), apoi un dispozitiv pentru reglarea tensiunii corzilor instrumentelor de percuție și un altul care suprimă zgomotul extern în timp ce se cântă la chitară.

Surse:

https://www.britannica.com/list/7-celebrities-you-didnt-know-were-inventors

https://www.startupmundi.com/the-20-greatest-innovators-of-all-time

https://grr.com/publications/eddie-van-halen-the-inventor/

Vă mai recomandăm să citiți și:

Thomas Edison, unul dintre cei mai prolifici inventatori. „Există un mod mai bun de a face – Găsește-l!”

Tim Berners Lee, inventatorul World Wide Web. „Aduci o contribuție lumii prin ceea ce cauți pe Internet”

Daniel Gabriel Fahrenheit, inventatorul termometrului cu mercur și al scării de temperatură Fahrenheit

Heinrich Rudolf Hertz, inventatorul undelor radio. „Nu cred că undele fără fir pe care le-am descoperit vor avea vreo aplicație practică”

Roxana Ioana Ancuța
Roxana Ioana Ancuța
Roxana-Ioana Ancuța este jurnalist cu o experiență de aproape 15 ani în presa scrisă. Absolventă a facultății Școala Superioară de Jurnalistică și având un master în Comunicare și Relații Publice, îi place foarte mult să scrie, aceasta fiind nu doar o profesie, ci un mod de a fi ea ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase