Home » D:News » China donează o sumă importantă către Organizaţia Mondială a Sănătăţii pentru a combate coronavirusul

China donează o sumă importantă către Organizaţia Mondială a Sănătăţii pentru a combate coronavirusul

China donează o sumă importantă către Organizaţia Mondială a Sănătăţii pentru a combate coronavirusul
Publicat: 24.04.2020
Beijingul a anunţat că va dona 30 de milioane de dolari Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) pentru a ajuta în lupta globală împotriva coronavirusului. Decizia a fost luată la câteva zile după ce Washingtonul a anunţat că va suspenda finanţarea către organizaţie, pe motiv că a fost de partea Chinei în chestiunea pandemiei.

Contribuţia Chinei la agenţia subordonată ONU „reflectă sprijinul şi încrederea guvernului chinez şi a oamenilor faţă de OMS”, a anunţat Geng Shuang, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, potrivit The Times.

Acesta a precizat că suma oferită este pentru a susţine eforturile în combaterea, prevenirea şi controlul epidemiei de COVID-19, precum şi pentru sprijinirea sistemelor medicale în ţările aflate în curs de dezvoltare.

Săptămâna trecută, cel mai mare contribuitor la bugetul OMS (cu o contribuţie de peste 400 de milioande de dolari în 2019, reprezentând circa 15% din bugetul instituţiei), Statele Unite, au acuzat Organizaţiei Mondială a Sănătăţii că a „gestionat greşit” criza COVID-19. Donald Trump a acuzat instituţia că a fost părtinitoare în privinţa Chinei, plasându-se de partea ei de la începerea pandemiei de coronavirus.

„Am dat instrucţiuni ferme administraţiei mele să oprească finanţarea, cât timp se face o evaluare a rolului OMS în gestionarea greşită şi acoperirea răspândirii coronavirusului”, a anunţat Donald Trump săptămâna trecută.

Totodată, Mark Esper, şeful PentagonuluI, a afirmat că îi este foarte greu să aibă încredere în informaţiile transmise de Administraţia comunistă de la Beijing despre pandemia de coronavirus

Vă recomandăm să citiţi şi:

Institutul de Virologie din Wuhan neagă că ar fi sursa pandemiei de coronavirus

 

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Arheologii au descoperit cele mai vechi unelte de lemn din istoria omenirii
Arheologii au descoperit cele mai vechi unelte de lemn din istoria omenirii
Ceva ciudat s-a întâmplat cu Pământul în 2010, iar oamenii de știință tot nu înțeleg ce a fost
Ceva ciudat s-a întâmplat cu Pământul în 2010, iar oamenii de știință tot nu înțeleg ce a fost
Cum să faci un avion de hârtie „aprobat” de NASA?
Cum să faci un avion de hârtie „aprobat” de NASA?
Acidificarea oceanelor distruge viața socială a peștilor de recif
Acidificarea oceanelor distruge viața socială a peștilor de recif
Uneltele antice arată ce foloseau chirurgii din dinastia Ming pe post de anestezic
Uneltele antice arată ce foloseau chirurgii din dinastia Ming pe post de anestezic
Un proces inspirat de păianjeni transformă proteinele din porumb într-un material similar plasticului
Un proces inspirat de păianjeni transformă proteinele din porumb într-un material similar plasticului
Sucul de roșii și soia reduce inflamația la adulții cu obezitate
Sucul de roșii și soia reduce inflamația la adulții cu obezitate
Activitățile care te ajută să îmbătrânești sănătos fără efort fizic
Activitățile care te ajută să îmbătrânești sănătos fără efort fizic
Test de cultură generală. Care este cea mai rară culoare din natură?
Test de cultură generală. Care este cea mai rară culoare din natură?
Premieră mondială: rezervă uriașă de „apă reîmprospătată”, descoperită la 200 de metri sub fundul mării
Premieră mondială: rezervă uriașă de „apă reîmprospătată”, descoperită la 200 de metri sub fundul mării
Incident medical fără precedent la bordul ISS: Un astronaut NASA a rămas brusc fără voce
Incident medical fără precedent la bordul ISS: Un astronaut NASA a rămas brusc fără voce
Jumătate dintre elevii români s-au gândit la sinucidere, arată un raport îngrijorător
Jumătate dintre elevii români s-au gândit la sinucidere, arată un raport îngrijorător
România va avea primul centru de date din lume cu Inteligență Artificială Cuantică
România va avea primul centru de date din lume cu Inteligență Artificială Cuantică
Au avut nevoie de 22 de ani pentru a-l restaura. Semnificaţiile incredibile ascunse de Leonardo da Vinci în acest tablou
Au avut nevoie de 22 de ani pentru a-l restaura. Semnificaţiile incredibile ascunse de Leonardo da Vinci în acest tablou
Un tânăr cercetător a reușit să producă benzină și motorină din plastic reciclat
Un tânăr cercetător a reușit să producă benzină și motorină din plastic reciclat
Unde pleacă românii în 2026? Destinațiile exotice sunt în topul preferințelor!
Unde pleacă românii în 2026? Destinațiile exotice sunt în topul preferințelor!
De ce bananele nu sunt tocmai bune de adăugat la smoothie-uri?
De ce bananele nu sunt tocmai bune de adăugat la smoothie-uri?
Dimineața sau seara: când este cel mai bine să udăm plantele?
Dimineața sau seara: când este cel mai bine să udăm plantele?