Noi şi istoria. Tot românul este exponenţial

Descopera

Publicat: 14.03.2010

Ceva mai mult de o jumătate de secol de regalitate şi o tăcere de altă jumătate sunt cauzele pentru care românii ştiu destul de puţine despre monarhie şi familiile monarhice din România. Dincolo de atracţia şi fascinaţia exercitate de viaţa din palatele regale, ar trebui să primeze cunoaşterea istoriei adevărate. De la A.D. Xenopol incoace nu am mai avut o istorie cât de cât reală.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

E un truism să afirmi că fiecare putere – la noi şi fiecare
regim politic – rescrie istoria, selectând, aducând in prim-plan
fapte convenabile şi justificabile Alteori insă se perpetuează
nişte locuri comune fără ca nimeni să le mai verifice. Am crescut
cu o istorie in care strămoşii noştri erau nişte viteji
nemaipomeniţi: fuseserăm cei mai viteji dintre traci, luptele cu
romanii erau pilde de eroism, dar mai ales avuseserăm nenumărate
victorii impotriva otomanilor. Ni se umplea pieptul de mândrie când
ai noştri apărându-şi „sărăcia şi nevoile şi neamul” infrângeau
puhoaiele Imperiului după o tactică militară care ni se părea
genială: pârjolul şi retragerea in păduri.

Toată această mândrie a inceput să pălească atunci când am citit
că luptele din Evul Mediu şi până hăt spre vremurile moderne se
dădeau de la răsăritul la apusul soarelui, iar invingător era cel
care rămânea pe câmpul de luptă şi a doua zi dimineaţa. Aha, mi-am
zis, păi dacă noi o şparleam in timpul nopţii, intr-o retragere
strategică, asta vrea să insemne că, de fapt, nu prea invingeam
noi. O a doua revelaţie am avut-o când mi-a căzut in mână o istorie
a Imperiului Otoman scrisă de un turc (sau, dacă mi-aduc bine
aminte, de o turcoaică). Ei bine, in istoria lor noi nu prea
existam: in afara consemnării expediţiei impotriva Moldovei, care
s-a lăsat cu bătălia de la Podu Inalt, nu mai era nimic. Iar asta
era inscrisă pentru că fusese, intr-adevăr, prima mare mişcare de
oştiri otomane după ce cuceriseră Constantinopole. In fapt, autorul
voia a ne spune că după 1453 Imperiul işi aflse stabilitatea, era
solid şi in apogeu, dovadă că aproape două decenii nu mai arătase
interes pentru ceea ce era in afara graniţelor sale!
De-a-ndoaselea, in istoriile noastre marile evenimente istorice din
trecutul Romaniei erau expediate in câteva rânduri cam sibilinice,
in timp ce nu ştiu ce răzmeriţă de prin nu ştiu ce cătun se lăbărţa
pe pagini intregi, ca trezire a conştiinţei revoluţionare a maselor
in căutarea partidului care să le conducă la victoria finală!