Home » Istorie » Cea mai lungă domnie din istorie. Regele Sobhuza al II-lea a domnit 82 de ani şi a avut 70 de soţii

Cea mai lungă domnie din istorie. Regele Sobhuza al II-lea a domnit 82 de ani şi a avut 70 de soţii

Publicat: 06.11.2016
Sobhuza s-a născut în anul 1899 şi, atunci când acesta avea doar 4 luni, tatăl său, regele Ngwane al V-lea, a decedat subit. Sobhuza a devenit astfel noul rege al statului Swaziland.

Până în anul 1921, bunica sa, Labotsibeni, alături de unchiul său, Prinţul Malunge, au condus poporul. Cu toate că domnia în sine a acestuia a durat 60 de ani, teoretic acesta a ocupat tronul timp de 82 de ani, făcând ca domnia acestuia să fie înregistrată drept cea mai lungă din istorie.

A urcat pe tron în adevăratul sens al cuvântului la vârsta de 22 de ani. Înainte de acest eveniment, şi-a primit educaţia la Şcoala Naţională a statului Swaziland, din Zambodze, şi la Institutul Lovedale, din Africa de Sud. În timpul domniei sale, Swaziland şi-a obţinut independenţa faţă de Marea Britanie, în anul 1968, moment în care a fost recunoscut drept rege şi de către guvernul britanic. Din cauza faptului că Swaziland este o ţară mică, dar care dispune de importante resurse minerale, administrarea acestei zone a fost extrem de dificilă, căci de aceste bogăţii ale subsolului profită doar administraţia colonială, iar populaţia era afectată. Tocmai de aceea, a înteprins eforturi considerabile pentru a schimba această situaţie.

De asemenea, a urmărit menţinerea unor bune relaţii cu vecinii ţării, Africa de Sud şi Mozambic, care avea o politică marxistă. Regele Sobhuza era inovativ şi cu mintea deschisă în ceea ce priveşte politica, economia, relaţiile externe şi orice altă acţiune care ar fi putut creşte nivelul de trai al ţării. Cu toate acestea, a sprijinit toate ritualurile tradiţionale.

Între anii 1920 şi 1970, acesta a avut 70 de soţii şi 210 copii, iar în momentul morţii sale avea peste 100 de nepoţi. Sobhuza a murit în anul 1982. Cu toate că domnia sa este cea mai lungă înregistrată până acum, au apărut teorii conform cărora Pepi II Neferkare al Egiptului Antic sau  Goguryeo, al Correi antice, ar fi avut cea mai lungă domnie.

Sursa: The Vintage News

Citeşte şi:

Elizabeth a II-a a devenit oficial monarhul cu cea mai lungă domnie din istoria regatului britanic

Carol I, cel mai mare rege al românilor. Care a fost primul cuvânt pe care l-a rostit în limba română

Regele Mihai, ultimul rege al României – VIDEO

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Oamenii de știință ar fi rezolvat, în sfârșit, misterul celor două fețe ale Lunii
Oamenii de știință ar fi rezolvat, în sfârșit, misterul celor două fețe ale Lunii
De sub pământ până sub apă: mediile extreme în care tehnologia de detecție este pusă la încercare (P)
De sub pământ până sub apă: mediile extreme în care tehnologia de detecție este pusă la încercare (P)
Un mic prădător din Jurasic a deschis calea către evoluția creierului uman
Un mic prădător din Jurasic a deschis calea către evoluția creierului uman
Canapea pentru serile lungi – cum să alegem? (P)
Canapea pentru serile lungi – cum să alegem? (P)
O formulă matematică simplă prezice momentul în care Inteligența Artificială devine periculoasă
O formulă matematică simplă prezice momentul în care Inteligența Artificială devine periculoasă
O specie uriașă observată din spațiu riscă deja să dispară
O specie uriașă observată din spațiu riscă deja să dispară
Republica Kiribati: țara în care ziua începe înaintea aproape tuturor locurilor de pe Pământ
Republica Kiribati: țara în care ziua începe înaintea aproape tuturor locurilor de pe Pământ
Crocodilul cu „nasul” lipsă, încadrat aproape un secol într-un gen greșit. Fosila provine din formațiunea geologică a Marelui Sfinx
Crocodilul cu „nasul” lipsă, încadrat aproape un secol într-un gen greșit. Fosila provine din formațiunea geologică ...
Ce rămâne după moartea unui elefant? Locul în care cade continuă să influențeze savana cel puțin opt ani
Ce rămâne după moartea unui elefant? Locul în care cade continuă să influențeze savana cel puțin opt ani
Cea mai nouă pistă în misterul Ameliei Earhart: o expediție caută avionul dispărut într-o lagună din Pacific
Cea mai nouă pistă în misterul Ameliei Earhart: o expediție caută avionul dispărut într-o lagună din Pacific
Oamenii de știință au descoperit un sistem ascuns de curățare al ochiului
Oamenii de știință au descoperit un sistem ascuns de curățare al ochiului
„Îmi pare rău că te-ai supărat” nu este o scuză. De ce unii oameni refuză să-și recunoască greșelile
„Îmi pare rău că te-ai supărat” nu este o scuză. De ce unii oameni refuză să-și recunoască greșelile
Biologii au descoperit cele mai zgomotoase păsări din lume
Biologii au descoperit cele mai zgomotoase păsări din lume
Ghețarii din Elveția au pierdut aproape o cincime din volumul de gheață în ultimii cinci ani
Ghețarii din Elveția au pierdut aproape o cincime din volumul de gheață în ultimii cinci ani
Un inel descoperit sub apă păstrează imaginea Farului din Alexandria, una dintre minunile pierdute ale Antichității
Un inel descoperit sub apă păstrează imaginea Farului din Alexandria, una dintre minunile pierdute ale Antichității
De ce se încheie cămășile femeilor invers față de cele ale bărbaților? O regulă veche, fără o explicație sigură
De ce se încheie cămășile femeilor invers față de cele ale bărbaților? O regulă veche, fără o explicație sigură
Astronomii au descoperit un declanșator „universal” pentru jeturile găurilor negre
Astronomii au descoperit un declanșator „universal” pentru jeturile găurilor negre
Cum îți poate fi afectat creierul de către insomnia cronică?
Cum îți poate fi afectat creierul de către insomnia cronică?