Pterodactilii – O realitate de pe cerurile prezentului?

Foto (1)

Miturile si povestile tuturor popoarelor lumii sunt populate de prezenta amenintator- hilara a unei intregi menajerii a imaginarului, unde domnesc neintrerupt balaurii, dragonii, zmeii si alti monstri cu alura reptiliana care aveau darul de a intriga copilul din noi. Cand zvonurile despre existenta unor asemenea fiinte s-au dovedit a fi vii, oamenii au inteles ca exista pe undeva un sambure de adevar in basmele stramosilor.

Miturile si povestile tuturor popoarelor lumii sunt populate de prezenta amenintator- hilara a unei intregi menajerii a imaginarului, unde domnesc neintrerupt balaurii, dragonii, zmeii si alti monstri cu alura reptiliana care aveau darul de a intriga copilul din noi. Cand zvonurile despre existenta unor asemenea fiinte s-au dovedit a fi vii, oamenii au inteles ca exista pe undeva un sambure de adevar in basmele stramosilor.

Orice tratat de paleontologie certifica faptul ca dinosaurienii zburatori din grupa Pteranodonilor sau a Pterodactililor au disparut ca fiinte vii undeva in ceturile preistoriei. In prezent, majoritatea cercetatorilor care s-au ocupat de studiul acestor veritabili dinozauri inzestrati cu capacitatea de a zbura, va spune ca probabilitatea ca un astfel de reprezentant al faunei mezozoice sa zboare si in zilele noastre pe cer este nula.
In ciuda raspunsului categoric si atotsuficient al cunoasterii stiintifice, inca din Evul Mediu si pana spre secolul trecut apar o serie de relatari si observatii despre aparitia in lumea noastra a unor fiinte pe care suntem tentati a le asocia cu pterodactilii din tratatele de paleontologie.

Chiar si la o privire de suprafata asupra tuturor monstrilor cu aspect reptilian care populeaza basmele si povestile tuturor popoarelor observam ca toate aceste creaturi mitice seamana frapant cu dinozaurii. Sunt de talie mare, au aspect fizic asemanator, au pielea acoperita cu solzi, caracter rece si feroce, iar unii dintre ei, balaurii si dragonii din povesti, au capacitatea de a zbura la fel ca pterodactilii zburatori din Jurasic si Cretacic. Asemanarea se opreste aici pentru ca oamenii au atribuit balaurilor din povesti si legende capacitatea de a scuipa foc. In rest, paralela cu dinozaurii preistorici nu este deloc una fortata, dupa cum au certificat atat studiile etnologilor cat si unele descoperiri care duc la ideea ca primele comunitati de oameni ar fi avut contact cu dinozaurii care, in mod logic si pe baza documentatiei stiintifice acceptate, ar fi trebuit sa dispara in totalitate cu zeci de milioane de ani inainte de aparitia omului.

Evadari din bestiariile medievale?

Invatatul elvetian Conrad Gessner il citeaza intru posteritatea stiintei pe insusi Herodot ca fiind primul care aduce relatari despre existenta unor reptile zburatoare care, dupa cunostintele sale, ar fi trait atunci in India si despre care marturiile marelui istoric spun ca atacau oamenii din zbor. Intregul sau tratat zoologic aparut in anul 1558 abunda in relatari despre existenta si probele aduse in privinta animalelor cu aspect de reptile zburatoare. In acesta lucrare, Gessner aduce la lumina un caz foarte interesant care s-a petrecut in Franta regelui Francisc I. Conform desfasurarii faptelor, undeva in imprejurimile fortului La Rochelle, un taran a ucis cu o furca un astfel de sarpe zburator care aterizase in curtea sa. Localnicul a dus creatura ucisa direct la curtea regelui Francisc I unde reptila cu aripi a creat o adevarata psihoza in randurile clerului si a nobilimii.

Acestia, dupa multe nopti nedormite de analize si controverse, au concluzionat ca taranul a ucis un “Pui de Diavol” si nu a lipsit mult ca localnicul sa nu sfarseasca pe rug…
Italianul Gerolamo Cardan aduce la randu-i o lunga lista de rapoarte si investigari cu privire la aparitia serpilor lilieci sau a dragonilor zburatori. Cardan vorbeste despre cinci cadavre uscate de serpi zburatori pe care le-a vazut expuse la Paris si despre care masele de tarani relatau ca sunt “pui de dragon” si ca astfel de animale cadeau uneori prada chiar vanatorilor nobiliare. Naturalistul francez Petrus Bellonius vorbeste, la randu-i, in tratatele sale, despre aceleasi reptile zburatoare pe care le-a investigat alaturi de Cardan, fara sa isi explice ce puteau fi. Raportul sau catre regale Frantei descrie un animal care ar putea fi luat de paleontologi drept un pterodactil :
“Maiestate ! Am observat hoiturile bestiilor. Arata ca niste soparle mari cat un caine de vanatoare, au coada subtire si lunga si doua picioare cu cate patru gheare puternice. Fiarele au cate doua aripi ca de liliac dar mai mari decat cele de vultur, sunt acoperite cu solzi mari ca de crocodili pe spate si cap, iar pielea aripilor si a pantecelor este moale si are solzi fini. Capetele seamana cu cele de soparle doar ca au dinti mari si un fel de inceput de cioc. Ma bucur ca puii acestia de dragon au fost ucisi, caci nu as fi vrut sa vad unul mare…”

Se pare ca nu avem de a face cu un animal creat de imaginatia obscurantista a oamenilor din Evul Mediu, caci exista zeci de rapoarte intocmite minutios referitoare la aparitia lor in Europa. Lucrarea lui Michael Maier Scrutinium Chimicum (1587), abunda in descrierea si desenele acestor misterioase zburatoare. Schitele si decrierea a peste 50 de tipuri de dragoni zburatori sunt astfel inregistrate pentru istorie. In tratatul Mundus Subteraneus al eruditului Athanasius Kircher, apare relatarea asupra “dragonului” ucis in anul 1345 in Insula Rodos, de cavalerul Deodatus de Gozo. Conform acestuia, peste 80 de tarani ingroziti au fost martori ai faptei sale, insa pentru ca ramasese fara sare, in urma unui furt nocturn, cavalerul de Gozo regreta ca nu a putut prezerva monstrul spre a-l duce in Franta.

Marturii despre existenta unor astfel de creaturi au parvenit si de la autori antici precum Pliniu cel Batran, Pausanias, Eianus. Un astfel de dragon zburator este pastrat inca din anul 1551 la muzeul cardinalului Barberini din Roma. Un caz concret se pare ca este cel din anul 1660 cand, in luna noiembrie, in Lavinium, la periferia Romei, un cetatan roman a tras cu sageata in ceea ce pare a fi un vultur mare. Odata cazuta la sol, fiinta s-a dovedit un dragon zburator care l-a atacat furibund pe vanator improscandu-l cu o otrava verde in urma caruia romanul a murit dupa saptamani de boala. Intregul oras a purces la cautarea monstrului, gasit in cele din urma in stare de putrefactie, cu exceptia capului care a fost conservat.

Ce zbura deasupra mlastinilor Africii?

Cele mai credibile relatari vin totusi din Africa Neagra a perioadei coloniale. Aici, la inceputul anilor 1920, exploratorul englez Frank Mellard conducea o expeditie in nordul Rhodesiei (astazi Zambia). Odata ajuns in preajma mlastinilor de la Dijundu, Mellard a fost intrigat de povestirile bastinasilor despre existenta unei soparle zburatoare inarmata cu colti ascutiti. Bastinasii erau absolut terifiati de aceasta creatura pe care au botezat-o Congomato – Fantoma Mortii. In aceeasi perioada, Marchizul de Chatelet, un faimos explorator francez, a pornit la randu-i in cautarea “Fantomei Mortii” care-i inspaimanta atat de mult pe bastinasi. Conform acestuia, Congomato nu putea fi decat un pterodactil datorita infatisarii si obiceiurilor sale. Cautarile sale s-au lovit de refuzul locanicilor a caror frica irationala fata de noua fiinta facea imposibila orice convingere a acestora de a porni in urmarirea si capturarea misteriosului animal zburator. A fost nevoie ca Marchizul de Chatelet sa le faca multe cadouri pentru ca acestia sa-si infranga teama si sa-i descrie marchizului, ceea ce dupa standardele paleontologilor, ar fi un…pterodactil. Conform triburilor bantu, Congomato era o creatura extrem de agresiva, care ataca pe loc orice om zarit. Strania zburatoare traia doar in preajma mlastinilor greu accesibile, Chatelet banuind ca acolo erau si cadavrele acestor animale.

Marturiile despre Congomato nu se opresc insa aici, Kenneth Pittman un vanator celebru al aceleiasi perioade declarand ca a auzit de existenta unei astfel de creaturi si in preajma mlastinilor din Angola. Insa in anul 1923, exploratorul american Ivan T. Sanderson, un zoolog renumit, a intalnit in Muntii Assumbo ceea ce a intrigat atatea generatii de oameni. Aflat la izvoarele unui rau inca necartografiat, Sanderson observa brusc un fel de varan gigant cu aripi de liliac care a trecut pe deasupra capeteler lor, vaslind alene din aripi. Inainte de a rationa, instinctele atator ani de vanatoare isi spun cuvantul si Sanderson impusca ciudata creatura, care cade in apa raului. Aproape insantaneu si-a facut aparitia perechea sa care a tipat manioasa si s-a repezit din zbor sa-l atace. Sanderson se scufunda in apa pentru a evita atacul in timp ce colegii sai trag de zor de pe mal in incercarea de a-l salva. Speriata, ciudata creatura a mai dat un rotocol luminisului inainte de a disparea la orizont. Revenindu-si dupa o vreme, Sanderson ramane marcat de intalnirea cu strania soparla zburatoare, inarmata cu un cioc lung, cu dinti albi ascutiti, aripi late, piele neagra si dimensiunea unui vultur mare. Ciudata creatura nu si-a mai facut aparitia in cursul calatoriei sale. Intors in tabara, Sanderson are parte de o noua surpriza, bastinasii fug ingroziti la auzul intamplarii fiind la fel de speriati ca cei din Rhodesia, aflata la mii de km in sud.

Epopeea dragonilor zburatori nu se termina aici. Daca vor fi capturati, Africa este sigurul loc unde acest lucru va fi posibil. Africa este la urma urmei singurul continent unde clima nu s-a modificat considerabil inca din Cretacic. Continentul Negru ascunde multe mistere. Poate printre ele sta ascuns si secretul ultimilor dragoni.