Sirenele – Mit clasic sau fiinte inca nedescoperite?

Legendele despre creaturi jumatate om jumatate peste sunt omniprezente din cele mai vechi timpuri in mostenirea folclorica a oricarei civilizatii. De la zeita Ea, mentionata acum peste 5 000 de ani in mitologia babiloniana, la “Stimele apelor” din basmele romanesti, sirenele au tinut strict de domeniul mitului. Insa, in istorie, apar unele observatii cel putin interesante care se concretizeaza in prezent prin oameni Ri sau Ilkai din Pacific. Daca existenta acestora va fi confirmata vreodata, atunci se pare ca ne vom cunoaste fratii din adancuri...

Prima reprezentare a unui humanoid cu trasaturi acvatice vine direct de la vechii babilonieni care-l prezinta astfel pe Oannes, contrapartea masculina a zeitei sirena Ea. Mai tarziu, Odiseea lui Homer aduce o descriere mai elaboara a sirenelor. Cu toate ca putem fi tentati sa luam marturiile lui Homer drept simple mituri grecesti ale marii, nu trebuie uitat ca tot in acest mod, lumea stiintifica s-a indoit timp de sute de ani de existenta cetatii Troia, pana in momentul in care Schliemann, crezand in veridicitatea Iliadei, a descoperit-o.

Istoricul si naturalistul roman, Pliniu cel Batran, face la randu-i o descriere amanuntita a sirenelor care ar fi trait in acea perioada, indeosebi in apele din jurul Siciliei. Pe lista personalitatilor lumii care afirmau, la modul serios, ca au vazut astfel de fiinte omenesti cu aspect acvatic se numara si Cristofor Columb. Astfel, celebrul navigator si explorator genovez descrie intr-unul dintre rapoartele sale ca la data de 4 ianuarie 1493, el si echipajul sau au avut ocazia de a observa trei sirene care se jucau in valuri, undeva in apropierea insulei Haiti. Columb le descria ca fiind:
-“Nu atat de atragatoare precum cele pictate de oameni, cu toate ca fata lor semana mult cu cea a omului, iar capetele le sunt impodobite cu plete lungi”.

Daca sirenele lui Columb aveau, insa, un aspect  feminin si o natura jucausa, fiinta descrisa de cronicarii norvegieni in textul “Speculum Regale” din anul 1250 parea sensibil diferita. Conform relatarii razboinicilor vikingi, fiinta capturata de ei cu o plasa de pescuit in apropierea fiordului Trondheim semana mai degraba cu o creatura semi-acvatica cu aspect fizic primitiv si cu un caracter foarte agresiv. Vikingii au hranit-o timp de cateva zile cu peste, pana cand capetenia lor, care era convinsa ca fiinta este o divinitate a marii, a propus eliberarea sa in apele marii. Situatia devine si mai interesanta atunci cand, in anul 1560, Alfonso Bosquez, medicul personal al viceregelui din Goa, a autopsiat nu mai putin de 7 sirene prinse in plase de pescarii din Ceylon si predate pe loc autoritatilor. Seria intalnirilor cu fiinte humanoide adaptate la viata acvatica continua cu peste 143 de relatari pe care sursele istorice le-au retinut integral. Un alt incident demn de retinut este cel din anul 1830, atunci cand o taranca din insulele Noile Hebride surprinde o sirena care se juca la tarm. Inchipuindu-si ca va primi o recompensa pentru fapta sa, localnica ucide ciudata creatura cu un bolovan, izbind-o repetat in zona capului. Cadavrul nefericitei fiiinte este descris detaliat de Alexander Carmichel care nu-si poate ascunde uimirea si nici explica ce fel de fiinta a disecat…

Foci, lei de mare, pesti, lamantini sau humanoizi?
Multe dintre intalnirile cu asa-zisele sirene au fost indelung combatute de catre cei care credeau ca au fost simple confuzii cu foci sau lamantini – mamifere acvatice cu silueta si forma corporala asemanatoare cu a sirenelor din mitologii. Confuzia ar fi putut aparea usor pentru ca in apa siluetele animalelor sunt oricum distorsionate. Pe de alta parte, marea majoritate a celor care au observat ciudatele creaturi au fost pescari, marinari sau naturalisti, deci oameni indelung familiarizati cu lei de mare, focile, pestii sau lamantinii…Ca si cum s-ar dori adancirea confuziei, faimoasa sirena mumificata din Fiji care a zacut peste 100 de ani intr-un muzeu australian s-a dovedit a fi nimic altceva decat un fals grosolan realizat din piele de foca, resturi umane si …mult clei de lipit !

Cine sunt Ilkai si Ri?
O serie de declaratii ale bastinasilor din insula Papua Noua Guinee au avut darul de a intriga intreaga comunitate internationala a cercetatorilor din domeniul controversat al criptozoologiei. Prima marturie exista din anul 1979, atunci cand un batran pescar a povestit pentru prima data despre existenta unor fiinte misterioase, cu aspect de sirena, care traiau un apele din jurul Noii Guinee. O serie de autori precum Roy Wagner, Richard Greenwell, Gale J. Raymond si Kurt Von Nieda au purces de indata la investigarea fiintelor pe care tribul Susurunga le numea Ilkai iar triburile Barok si Nakela le numeau Ri. Cercetatorii au aflat stupefiati ca aceste triburi de bastinasi cunosteau oamenii Ri de sute de ani considerandu-i nistre vietuitoare obisnuite ale oceanului, precum pestii, delfinii, rechinii sau broastele testoase.

Un bastinas din tribul Barok i-a povestit lui Roy Wagner ca a reusit odata sa prinda o femela de Ri, undeva in apropierea satului Korapun. Fiinta semana foarte mult cu o femeie in partea superioara, dar in loc de picioare avea o inotatoare bilobata, asemanatoare intru-catva cu coada de delfin. Pielea era mai alba decat a femeilor din sat, iar pletele sale erau lungi si negre. Intors cu ea in sat, localnicul a fost obligat de sefii tribului sa o elibereze inapoi in mare, prinderea sa fiind considerata un sacrilegiu de catre acestia. Nu la fel s-a intamplat cu membrii tribului Susurunga care se hraneau cu Ri dupa ce-i ucideau in prealabil cu harpoanele. Toti bastinasii, insa, cunosteau focile si lamantinii si faceau foarte clar diferenta intre ei si umanoizii Ri din Ocean. Observatiile cele mai frecvente ale ciudatelor fiinte au fost facute in zona satului Nokon, din Golful Elizabeth. Pe data de 5 iulie 1893, cercetatorul Gale Raymond a observat un Ri inotand in viteza pe langa barca sa. Inainte ca pescarii sa-l captureze, acesta reuseste sa scape inotand cu viteza unei foci, dupa cum au confirmat toti martorii oculari. Raymond apuca sa observe ca Ri avea membrane interdigitale la maini, probabil parte a secretului inotului sau puternic si elegant.

Ipoteza ca oamenii sa fi pornit pe doua mari directii de evolutie dintre care una exclusiv acvatica, nu este una noua pentru natura. De fapt, stramosii balenelor si ai delfinilor nu au fost altceva decat niste mamifere terestre asemanatoare cu jderii care, acum cateva milioane de ani, au ales sa traiasca in mediu acvatic, adaptandu-se si transformandu-se cu timpul in cetaceele din zilele noastre. Multi cercetatori ai stiintelor de frontiera considera ca o astfel de situatie nu ar fi fost deloc straina nici pentru stramosii lui Homo erectus. In anul 2004, au circulat pe Internet mai multe secvente care prezentau o fiinta asemanatore cu o sirena esuata pe plajele din stautul indian Chennai, in urma devastatorului tsunami din data de 24 decembrie a aceluiasi an…