Prima pagină Natura

Ciocnirea gigantilor – Tyrannosaurus vs. Giganotosaurus

Nicu Parlog | 08.04.2009 | ● Vizualizări: 5378
Ciocnirea gigantilor – Tyrannosaurus vs. Giganotosaurus     Tyrannosaurus rex, Giganotosaurus, dinozaur, carnivor, razboi, gigant, rege + zoom
Galerie foto (12)

Fata in fata stau cei mai feroce si mai infioratori carnivori care au trait vreodata pe Terra. In jurul lor, jungla primodiala a amutit. Doar aburii inceputului de lume se ridica lenes din mlastini. Ochii sticlosi cauta rosu si furios spre dusman. Gheare uriase scurma pamantul. Falci necrutatoare se incordeaza dezvaluind colti de cosmar. Ura arde in aer. Nu poate fi decat un singur rege… Care va fi acela?

In cautarea Regelui…

Fara indoiala o astfel de confruntare colosala ar fi parut putin probabila chiar si in perioada indepartata a Cretacicului. Motive sunt multe - bunaoara,  se credea ca cei doi challengeri nu s-ar fi intalnit niciodata, deoarece Giganotosaurus ar fi trait exclusiv in America de Sud, iar contrapartea sa monstruoasa ar fi hoinarit in junglele Americii de Nord. Nu trebuie scapat din vedere ca pe aceea vreme pozitia continentelor era foarte diferita de cea din prezent, cele doua Americi de astazi fiind ingemanate la un moment dat. Un alt motiv “contra” acestei lupte de pomina este acela ridicat de etologii care afirma ca doua specii de carnivore “alfa” care impart aceeasi lume, ar evita cu buna stiinta sa se infrunte, datorita riscului crescut de a se ucide reciproc. Teoria este logica si valabila pana la un punct. Faptele demonstreaza, deseori, ca marile fiare nu si-au precupetit fortele atunci cand natura le-a adus in stare sa se sfasie una pe celalalta, miza fiind prada doborata, protejarea puilor, eliminarea concurentei sau stapanirea unui revir (teritoriu de vanatoare).

Astfel de exemple vii se intalnesc si in zilele noastre, cercetatorii fiind uneori martorii inclestarilor intre tigri siberieni si ursi bruni, pume si jaguari, gheparzi si leoparzi, hiene si lei, soimi si ulii, lupi si coioti, precum si multe alte specii de pradatori pentru care stapanirea unui revir inseamna invariabil moartea rivalului. Ce s-ar fi intamplat, insa, in momentul in care cei mai mari si mai infricosatori dinozauri carnivori s-ar fi intalnit fata in fata? Mai ales daca miza luptei ar fi un cadavru descoperit de ambii mega-pradatori flamanzi? Cu siguranta o lupta apocaliptica ar fi insangerat padurea ciudata care crestea in urma cu cateva zeci de milioane de ani.

Cei doi au fost adevarati regi intre theropode. Uriasul Spinosaurus, cel mai mare dinozaur carnivor terestru nu si-ar fi avut locul in lupta. Nu a fost decat un gigantic mancator de peste, iar falcile sale lungi si delicate ar fi fost o arma prea fragila pentru inclestari de asemenea proportii. Astazi ne este greu, dar nu imposibil, sa reconstituim desfasurarea faptelor de arme din jurul luptei intre cei doi titani ai carnivorelor. Sursele sunt relativ putine, constand doar in resturi fosile care spun, insa, povesti adevarate despre fiarele dezlantuite la inceputul de lume.

Doamnelor si domnilor, asezati-va confortabil si uitati de marile meciuri de box, K-1 sau wrestling care au facut istorie. Urmatoarea lupta este insasi esenta confruntarilor spectaculare…  Sa cunostem combatantii!

Tynannosaurus – Ucigas si Cioclu

Acest monstru pe doua labe a fost considerat, multa vreme, drept cel mai inforator dinozaur carnivor care a trait vreodata. Presupunere nu foarte departe de adevar, daca este sa analizam armele naturale cu care era prevazuta creatura de cosmar a Cretacicului. Cel mai mare membru al familiei Tyrannosauridae avea numeroase rude, la fel de teribile, care colindau Pamantul acelor vremi demult apuse. Spre exemplu, in Mongolia de astazi trona Tarbosaurus bataar, in Canada zilelor noastre, calaul biped de odinioara era Albertosaurus megagracilis, care imparatea peste dinozauri alaturi de ruda sa Albertosaurus sarcophagus, Gorgosaurus libratus si Daspletosaurus torosus fiind, la randul lor, niste veri mai mici dar la fel de sangerosi de-ai Tyrannosaurului.

Numele sau stiintific, tradus mot a mot, inseamna “ Tiranul Rege al Soparlelor” , denumire cumva bombastica dar foarte adevarata. La fel ca restul tyrannosaurizilor, T.rex era un carnivor biped, cu un cap masiv si greu. Trupul sau era sprijinit pe o coada lunga si groasa care-i servea drept contrabalans atunci cand monstruosul dinozaur isi urmarea prada sau se lupta. Cel mai mare carnivor din biotopul sau, T. rex era, in egala masura, ucigas si consumator de cadavre arunci cand situatia o impunea. Forta si talia sa impozante functionau ca un  factor psihologic intimidant pentru dinozaurii carnivori mai mici, care se vedeau deseori cu prada furata de marele lor rival. Oportunismul sau i-a sevit deseori drept un eficient mijloc de supravietuire atunci cand prazile erau rare. Practic, in cazul lui T. rex intalnim aceeasi specializare duala vanator-necrofag pe care o prezinta multe specii de carnivore din prezent, leii, hienele si lupii fiind probabil cele mai potrivite exemple.



Dimenisunile sale erau uluitoare pentru un animal de prada. Un adult avea, in medie, lungimea de 12-13 metri si cantarea intre 6-7,5 tone. Cel mai mare craniu de T.rex cunoscut apartine unui schelet incomplet al unui exemplar botezat de cercetatori C. rex. Reconstituit recent de paleontologii americani, craniul lui C.rex avea o lungime de 150 cm… Aceasta era arma sa cea mai redutabila. Craniul era prevazut cu  deschideri care reduceau greutatea si oferea spatiu marit insertiei imensilor muschi masticatori care-l “binecuvantau” pe T.rex cu cea mai puternica muscatura printre dinozaurii carnivori. Capul ii era construit asemena unui tanc prevazut cu falci, fiind foarte masiv la baza si ingustandu-se treptat spre bot, asigurand in acelasi timp o excelenta vedere binoculara. Muscatura avea o forta colosala, un astfel de carnivor fiind capabil sa smulga nu doar halci de carne ci si oase intregi atunci cand musca, performanta datorata designului falcilor sale, unic printre ceilalti pradatori de uscat.



Daca toti dinozaurii carnivori aveau maxilarul superior in vorma de forma de “V” , in cazul lui T.rex acesta avea forma de “U” . Faptul in sine ducea la cresterea semnificativa a fortei muscaturii, precum si cresterea rezistentei dintilor din fata in cazul unor socuri puternice, frecvente in luptele cu prada sau cu alti carnivori. Dintii sai de cosmar prezentau fenomenul de heterodontita (diferenta de forma). Uriasele unelte de ucis si sfartecat aveau o sectiune in latime de forma literei “D”, cu muchii ferastruite ranforsate, si forma curbata, design natural care anula riscul ca acesti colti sa se rupa in momentul in care T.rex musca si scutura cu putere. Cel mai mare dinte de T.rex descoperit avea o lungime de nu mai putin de 30 cm cu tot cu radacina, ceea ce il face cel mai mare dinte de dinozaur carnivor descoperit vreodata. In prezent, cercetatorii se contrazic intens referitor la posibilitatea ca in cazul lui T.rex sa fi existat un diformism sexual evident. Cu alte cu cuvinte nu se stie sigur, daca in cuplul monstrilor carnivori sefia era detinuta de “Doamna de fier” sau “Macho-ul cu colti”.



Ultimele analize ale fosilelor indica faptul ca T.rex  era un animal endoterm, cu sange cald, similar pasarilor moderne. Daca alti dinozauri, unii dintre ei carnivori, aveau pielea acoperita de pene, T.rex avea o piele solzoasa asemanatoare cu pielea soparlelor de azi. Faptul este dovedit de imprinturile din roca ale pielii sale care prezinta o epiderma cu solzi in textura mozaicala. Caracterul sau pare a fi fost al unui pradator fara scrupule, imens, incredibil de puternic, inarmat cu o muscatura devastatoare care reteza chiar si oasele masive de Triceratops, dupa cum demonstreaza resturile fosile. “Mainile” sale infime au involuat deoarece magnificul carnivor pur si simplu nu mai avea nevoie de ele in procesul de lupta sau vanatoare. Singura, muscatura sa mutilanta era arhisuficienta in astfel de activitati!

Giganotosaurus – Vanatorul fara pereche

Oponentul sau se putea lauda cu titlul de cel mai mare dinozaur carnivor dupa enormul Spinosaurus aegyptiacus. Giganotosaurus a fost descoperit relativ recent, in anul 1993, de catre un vanator de fosile amator care sapa prin depozitele fosilifere din Patagonia. Ruben Carolini i-a imprumutat colosului numele sau, denumirea completa a noului campion fiind : Giganotosaurus carolinii. Craniul celui mai mare exemplar masura 195 cm, fiind mai lung decat al rivalului sau nord-american. Expertii apreciaza ca Giganotosaurus il depasea pe T. rex in masa corporala cu aproape o jumatate de tona. Avea o lungime de circa 12-13 metri si o inaltime de 6-7 metri. In ciuda infatisarii cumva similara, vedeta sud-americana facea parte din alta familie decat mult mai celebrul sau rival, T.rex.



Giganotosaurus era cel mai impunator membru al familiei Charcharodontosauridae, un vanator temut chiar de giganticii dinozauri erbivori care au cutremurat pamantul Americii de Sud cu zeci de milioane de ani in urma. Cand vine vorba de armament natural, falcile celor doi colosi prezentau diferente semnificative. Giganotosaurus avea dinti mai mici si mai fragili decat T-rex, adaptati mai mult pentru taiat pielea si carnea decat pentru sfaramat de oase. Muscatura sa era programata sa provoace taieturi adanci in tesuturile moi, ducand la hemoragii masive care se soldau cu moartea nefericitei prazi. Daca T. rex ucidea dintr-o singura muscatura, Giganotosaurus aplica victimei mai multe muscaturi, mai putin adanci, dar care duceau la moarte sigura prin hemoragie intensa. Comparativ cu carnivorele actuale, T. rex era precum un leopard care ucide cu o singura muscatura, iar rivalul sau sud-american semana cumva cu un lup care isi zapaceste si epuizeaza prada prin muscaturi succesive.



Craniul sau, cu toate ca era mai lung, avea o constitutie mai usoara si mai fragila decat a oponentului nord-american. Ambii carnozauri aveau o regiune olfactiva deosebit de dezvoltata, indiciu clar al modului in care isi cautau si descopereau prazile. Deosebirea cea mai frapanta tine totusi de creierul superpradatorilor din Cretacic. Cu toate ca Giganotosaurus era sensibil mai mare decat T.rex, creierul sau abia atingea jumatate din dimensiunea materiei cenusii adapostita intr-un craniu de Tyrannosaurus. Si totusi, Giganotosaurus era, la randul sau, un dinozaur de temut. Lipsit de falcile zdrobitoare ale rivalului lui T.rex, el era obligat sa fie un vanator mai activ decat acesta. De altfel, numeroase fosile de Titanosaurus (dinozauri erbivori lungi de 25 metri!) au fost gasite laolalta cu cele de Giganotosaurus, alimentand teoria care sustine natura exclusiv pradatoare al regelui sud-american. Paleontologi de renume, precum Ernesto Blanco si Gerardo Mazzeta, sustin ca Giganotosaurus era specializat in vanatoarea marilor sauropozi erbivori sud-americani, Seismozaurus sau Titanosaurus. Aceste erbivore absolut uriase erau atat de mari incat erau imune atacului oricarui dusman. Pentru a compensa acest aspect, Giganotosaurus era un pradator care ataca in grupuri, spre deosebire de T.rex, a carui inteligenta si muscatura fara egal erau suficiente pentru a goni orice rival sau a ucide orice prada.



In contrapondere, un grup de Giganotosauri a fost cu siguranta cea mai impresionanta trupa de soc care a marsaluit vreodata pe suprafata Terrei. Ramane intrebarea care a inflacarat imaginatia a zeci de specialisti - Cine ar fi castigat intr-o lupta dintre cei doi mega-pradatori?

Dinozaur Kombat

In jungla primitiva zace cadavrul unui Triceratops rapus de batranete. Este o masa copioasa pentru orice carnivor. Primii care descopera gigantica sursa de hrana sunt o haita de Deinonychus mereu iscoditori si flamanzi. Acesti dinozauri pradatori de talie mica colinda in grupuri vanand tot ce le iese in cale. Cand descopera un erbivor gigantic nu dau deloc inapoi, dimpotriva, isi strang randurile si lanseaza atacuri combinate care se dovedesc fatale oricarei prazi. Eficienta lor la vanatoare este superioara chiar marilor carnozauri. Haita nu refuza nici cadavre. Bucuria micilor ucigasi este fara limite cand dau accidental peste cadavrul batranului luptator. Dar totul vine cu un pret. Haosul, urletele si mirosul de sange provocate de frenezia haitei de carnivori nu raman fara ecou. Larma din cantina cretacica ajunge la urechile fine ale unui mascul solid de T. rex.



Nu dureaza mult pana cand monstrul zdrobitor de oase ajunge la locul faptei. Grupul de Deinonychus este siderat si furios. Cativa incearca chiar un simulacru de atac sperand in van ca bravada lor il va impresiona pe Regele Calau. Mare greseala. Inconstientul principal si liderul haitei moare primul intre falcile uriase, in timp ce restul bandei fuge in toate directiile. Nemultumit de gustul neplacut al carnii de dinozaur pradator, Regele Calau abandoneaza cadavrul sfaramat al liderului Deinonychus pentru a se concentra asupra cadavrului de Triceratops. Dar cina nu va fi deloc tihnita. In apropiere rataceste un Ginganotosaur flamand. Lipsa prazilor din anotimpul secetos l-a determinat sa-si abandoneze grupul in speranta gasirii unei surse de hrana pe care sa nu fie nevoit sa o imparta cu tovarasii sai. Larma din tufisuri l-a atras spre locul unde T. rex si-a inceput festinul. Cei doi colosi sangerosi se opresc unul in fata celuilalt, fixandu-se in priviri. Este o situatie limita. Lupta nu poate fi evitata. Nimic nu e mai periculos decat un T. rex deranjat de la masa.

Furios priveste in sus spre Giganotozaurul care l-a intrerupt. Diferenta de talie nu mai conteaza deja. Cei doi isi dau tarcoale unul altuia pentru a gasi o bresa in apararea adversarului. Obisnuit sa traiasca si sa vaneze singur, T.rex lanseaza primul atac concretizat printr-o muscatura care viza gatul adversarului. Mai suplu si agil, Giganotozaurul reuseste sa evite acest prim atac. Cei doi se arunca furibund unul asupra celuilat. Ambii se opintesc in trupul dusmanului incercand sa se doboare reciproc la pamant. Un animal de asemenea proportii odata cazut la sol, este practic la cheremul dusmanului sau deoarece talia si greutatea sa nu-i permit sa se ridice si sa se redreseze in pozitie de lupta intr-un timp util. Ghearele ca niste crampoane incarligate uriase se infig in pamant in timp ce therapodele incerca se se fereasca de muscaturi punand in fata adversarului propria gura cascata, ca un scut concav prevazut cu colti enormi.



Mai agil, Giganotozaurul reuseste sa evite o muscatura a lui T.rex retezandu-i, in acelasi timp, unul dintre bratele sale minuscule. Durerea il scoate din minti pe ucigasul hoitar care fara sa mai tina seama de niciun fel de defensiva musca furibund spre dusmanul sau. Aici marele Giganotozaur incepe sa piarda teren, falcile sale, desi mai mari, nu sunt atat de solide si puternice ca ale lui T.rex. Mai mult, in urma inclestarilor anterioare cand cei doi colossi s-au insfacat reciproc de falci, Giganotozaurul si-a rupt cativa dinti in contactul dur cu coltii solizi ai spargatorului de oase. T.rex, la randul sau, simte ca dusmanul incepe sa cedeze.

Intr-o incercare ultima, musca turbat, cu toata puterea direct din falca inferioara a adversarului sau. Sub presiunea imensa, se aude un parait sinistru de oase rupte. Inevitabilul s-a produs, marele vanator are gura rupta atarnand grotesc intr-o parte si provocandu-i dureri atroce. Insensibil la suferinta dusmanului, T. rex insfaca nestingherit ceafa si gatul oponentului, infigandu-si coltii intr-o ultima muscatura fatala in timp ce scutura furios din cap pentru a-si adanci coltii in carnea si oasele Giganotozaurului. In scurt timp, pumnalele din os ale hoitarului strapung coloana cervicala retezand maduva. Inertul carnivor mai are o singura zvacnire, dupa care cade moale pe pamant.



Am fi tentati sa credem ca singura forta si masivitatea lui T.rex au contribuit la victorie, nu trebuie uitat nici faptul ca Regele Tiran avea un creier de doua ori mai mare decat cel de Giganotozaur. Evident ca T.rex si-a folosit si inteligenta pentru a evita atacurile false sau tertipurile Giganotozaurului. Cum totul s-a intamplat acum circa 65 milioane ani, este foarte posibil ca T.rex sa fi fost primul strateg militar din istorie. Ranit dar victorios, el se indreapta spre cadavrul din care se infrupta inainte de provocarea Giganotozaurului. Pierde sange si are nevoie de hrana, cat mai multe halci de carne pe care trupul sau colosal sa le proceseze pentru a-si vindeca ranile lasate de coltii subtiri si taiosi ai rivalului.
 
Regele a murit! Traiasca Rex!

CITESTE SI: