Prima pagină Maratoanele Descopera Povestea aurului

Aurul în gastronomie

Mihaela Stănescu | 10.29.2011 | ● Vizualizări: 4814
Aurul în gastronomie     aur, mancare, bucatarie, gastronomie + zoom
Galerie foto (6)

Fructe învelite în foiţă de aur, lichioruri în care plutesc fărâme de aur, îngheţate decorate cu praf de aur… Ireal? Nu. Decadent, poate, dar foarte-foarte real. Ba mai mult: asemenea lucruri nu doar că se prepară, dar se şi mănâncă! Poate este pentru mulţi o surpriză să afle că aurul e comestibil, dar, printre multele însuşiri uimitoare ale acestui excepţional metal, se numără, iată, şi calitatea de a putea fi consumat. E drept, prea multe beneficii nu aduce sănătăţii, dar măcar nu face rău. Restul e… răsfăţ.

Pare o noutate, dar nu este. Obiceiul de a consuma aur există de secole.
În Evul Mediu, cei foarte înstăriţi ofereau la ospeţe - şi mâncau ei înşişi - fructe aurite (poleite cu foiţă de aur foarte fină) şi care puteau fi consumate ca atare, ori dulciuri preparate şi ele cu aur. Oamenii acelor vremuri nu se gândeau, însă, făcând asta, numai să-şi demonstreze bogăţia. Ei aveau asupra aurului o viziune diferită de a noastră: îl considerau - sub influenţa gândirii magice şi alchimice - un metal valoros sub multe aspecte, inclusiv cel al efectelor asupra corpului uman. Un metal atât de nobil nu putea fi decât binefăcător sănătăţii.

Cine ştie, poate chiar se simţeau mai bine după ce-l ingerau, dar pesemne datorită unui efect placebo. Altminteri, strict fizic vorbind, aurul nu le făcea nici bine, nici rău. Mulţumită uneia dintre calităţile lui remarcabile - foarte slaba reactivitate chimică, aceea care îl fereşte de oxidare şi coroziune şi îl face atât de preţuit în industrie - aurul nu era atacat nici de acidul clorhidric din sucul gastric, nici de puternicele enzime din restul tubului digestiv şi trecea nealterat prin corp.

Pe măsură ce concepţiile medievale legate de presupusele beneficii ale consumului de aur păleau în lumina concepţiilor mai ştiinţifice ale secolelor progresiste care au urmat, a mânca aur nu mai includea ideea de terapie. Odată ce oamenii se lămuriseră că aurul nu oferea beneficii majore sănătăţii, ideea de a mânca aur ca tratament preventiv ori curativ nu mai era de actulitate şi cei care doreau să consume aur o făceau doar pentru a-şi etala posibilităţile materiale.

Una dintre formele interesante, apărute de secole şi păstrate şi azi, de a include aurul în produse alimentare o reprezintă băuturile cu aur:

  • Goldwasser este o băutură alcoolică, aromată cu extracte de plante şi îmbogăţită cu fărâme de foiţă de aur de 22 sau 23 de carate. Tradiţia preparării sale este germană, băutura fiind fabricată începând din secolul al XVI-lea la Danzig (pe atunci un oraş german), astăzi Gdansk, în Polonia.
  • Goldschläger este un produs italian (deşi iniţial a fost fabricat în Elveţia), o băutură spirtoasă cu destul de mult alcool (43,5 %) şi cu minusculi "fulgi " de aur plutind în ea.
  • Ceai verde în care pluteau fragmente mărunte de foiţă de aur era vândut în Japonia în oraşul Kanazawa. (Acesta este centrul producţiei japoneze de folie de aur, 99% din toată producţia Japoniei fiind realizată aici. Foiţa de aur este folosită în decorul templelor, pentru ornarea ceramicii sau a obiectelor din lac japonez şi, în mică măsură, pentru consum alimentar, în scopul promovării acestei industrii locale.)

Aici e momentul să precizăm că, spre deosebire de aurul pur, căruia nu se cunosc, în momentul de faţă, efecte toxice asupra organismului uman, anumiţi compuşi chimici care conţin aur (de pildă, săruri de aur) nu sunt comestibili.
Aurul potrivit pentru consum uman este un aur foarte pur - cel puţin 22 de carate. Atunci când e utilizat în produse alimentare, aurul devine şi el un "E" - un aditiv alimentar aprobat pentru consum în Uniunea Europeană - anume E 175.

În bucătăria unor ţări ale Asiei, foiţa de aur - cu conotaţia ei de lux şi distincţie - intră şi astăzi în compoziţia unor dulciuri specifice: prăjturi, jeleuri de fructe, bomboane etc.

Iar urmând exemplul asiatic - şi inspirându-se şi din tradiţia medievală occidentală, pe care o adaptează gastronomiei actuale -, câteva localuri pretenţioase propun unui mic număr de clienţi, blazaţi de minunăţiile gastronomiei moderne, feluri opulente, în care aurul vine să aducă acea notă de "special", de "exclusivist" care le scoate în evidenţă în peisajul supraaglomerat al lumii restaurantelor.

În anul 2007, Cartea Recordurilor a consemnat apariţia celui mai scump desert din lume - la vremea aceea - sub forma copleşitorului Frrrozen Haute Chocolate, oferit de restaurantul new-yorkez Serendipity 3 la preţul de 25.000 USD. Cacao, lapte, 5 grame de aur - cam aşa e reţeta; în esenţă, e vorba despre o îngheţată care conţine şi niţel aur, garnisită cu frişcă şi cu încă un pic de aur, totul servit într-o cupă de aur, cu o linguriţă tot de aur…

Şi să nu vă imaginaţi că nu se poate şi mai şi: anul acesta, recent de tot, nu-i nici o lună de atunci, hotelul Lindeth Howe Country House, din nordul Marii Britanii a ieşit la rampă cu o ofertă şi mai decadentă: o budincă decorată şi ea cu aur (plus un diamant de 2 carate, ca şi cum aurul nu era de ajuns!) la preţul fabulos de 22.000 de lire sterline - cca. 25.000 euro. O fi ea făcută din cea mai fină ciocolată belgiană, scăldată în arome de piersici, portocale şi whisky - sună foarte îmbietor oricum şi precis e nemaipomenită la gust dar, oare, aurul chiar o face mai bună?
Pentru unii, da. Pentru alţii, e doar o exagerare (eufemistic spus). Ceea ce e important aici este că asemenea mâncăruri - ca şi fructele poleite cu aur, ca şi băuturile în care sclipesc fulgi mărunţi de aur -, sunt, dincolo de orice alte conotaţii, (încă) o mărturie a relaţiei aparte, intense şi misterioase, pe care noi, oamenii, o avem cu aurul, încă de când l-am descoperit.

Tag-uri: aur | mancare | bucatarie | gastronomie